În perioada 12-27 august, Templul Freiberg, Germania al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, care deserveşte membrii Bisericii din partea de vest a României, găzduieşte o Casă deschisă, timp în care oricine poate vizita interiorul Templului. La acest eveniment au fost prezenţi şi membrii şi prietenii Bisericii din România.
- Freiberg Open House
- Freiberg Open House
- Freiberg Open House
- Freiberg Open House
- Freiberg Open House
- Freiberg Open House
- Freiberg Open House
1 / 2 |
Oamenii care au ajuns să viziteze Templul în perioada Casei deschise ne-au împărtăşit motivul pentru care au făcut acest efort de a călători peste 2000 de kilometri dus întors şi sentimentele pe care le au faţă de ceea ce au văzut. Un fost preşedinte de Templu, Manfred Schütze, preşedintele Misiunii Berlin-Germania, Christian Fingerle şi preşedintele Districtului Oradea, Florin Geambaşu, de asemenea au fost prezenţi pentru a-i saluta pe cei care veneau la Casa deschisă şi ne-au împărtăşit sentimentele lor, iar fratele Schönherr, funcţionarul Tempului, ne-a vorbit despre istoria acestui Templu special, primul Templu construit într-o ţară comunistă, şi importanţa modificărilor aduse asupra structurii acestuia.
Vă invităm să vizionaţi acest video şi să veniţi să vizitaţi Templul.