Comunicat de presă

Trei noi membri ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au fost anunţaţi

Trei noi membri ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli – unul dintre cele mai înalte foruri de conducere ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă – au fost anunţaţi sâmbătă în cadrul celei de A 185-a Conferinţe Generale Bianuale a Bisericii desfăşurate în oraşul Salt Lake, Utah.

Cei trei noi apostoli sunt Ronald A. Rasband, Gary E. Stevenson şi Dale G. Renlund. Dânşii vor ocupa locurile rămase vacante în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli ca urmare a deceselor preşedintelui Boyd K. Packer, vârstnicului L. Tom Perry şi vârstnicului Richard G. Scott care au avut loc după ultima conferinţă generală.

Fiecare se va adresa auditoriului mondial în timpul sfârşitului de săptămână în care va avea loc conferinţa. Dânşii au fost prezentaţi în faţa şi au răspuns la întrebările mass-mediei în Clădirea birourilor Bisericii, după sesiunea de sâmbătă după-amiază a conferinţei.

Un nou membru al Cvorumului celor Doisprezece este chemat de preşedintele Bisericii, care primeşte inspiraţie cu privire la oferirea acestei chemări. Noul membru al Celor Doisprezece poate fi chemat dintre autorităţile generale care sunt conducători experimentaţi în cadrul Bisericii sau din rândul membrilor Bisericii din întreaga lume.

Cvorumul celor Doisprezece Apostoli reprezintă al doilea înalt forum care prezidează din cadrul conducerii Bisericii. Pe lângă responsabilitatea principală de a fi martori speciali ai lui Isus Hristos în întreaga lume, apostolii au responsabilităţi administrative în timp ce supraveghează programele şi dezvoltarea Bisericii la nivel global.

Vechimea în cadrul Cvorumului celor Doisprezece este determinată de data chemării apostolului, şi nu de vârsta acestuia. Actualii membri ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli sunt:

preşedintele Russell M. Nelson
vârstnicul Dallin H. Oaks
vârstnicul M. Russell Ballard
vârstnicul Robert D. Hales
vârstnicul Jeffrey R. Holland
vârstnicul David A. Bednar
vârstnicul Quentin L. Cook
vârstnicul D. Todd Christofferson
vârstnicul Neil L. Andersen
vârstnicul Ronald A. Rasband
vârstnicul Gary E. Stevenson
vârstnicul Dale G. Renlund

 

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.