Începând de luni, 1 august 2016 vârstnicul Gary B. Sabin va fi cel mai nou membru al preşedinţiei Zonei Europa, slujind ca cel de-al doilea consilier al vârstnicului Patrick Kearon, preşedintele Zonei Europa a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Dânsul îl va înlocui pe vârstnicul Timothy J. Dyches la sediul central al Zonei Europa din Frankfurt, Germania. Vârstnicul Dyches va sluji la Departamentul pentru Temple din oraşul Salt Lake.
În momentul primirii chemării sale ca autoritate generală-Cei Şaptezeci în aprilie 2016, vârstnicul Gary B. Sabin slujea ca membru în al Cincilea Cvorum al celor Şaptezeci în zona Vest, America de Nord.
Cei Şaptezeci este unul dintre oficiile rânduite în cadrul Preoţei lui Melhisedec, ordinul mai înalt al preoţiei. Cei Şaptezeci au chemarea şi rânduirea speciale de a predica Evanghelia şi de a sluji în calitate de „martori speciali” ai lui Hristos în lume.
Vârstnicul Sabin a slujit ca misionar cu timp deplin în Misiunea Olanda-Belgia, preşedinte de ţăruş şi în diverse alte chemări din Biserică. Dânsul a obţinut o diplomă de licenţă în Studii Universitare-Finanţe la Universitatea Brigham Young după care a obţinut o diplomă de masterat în management la Universitatea Stanford.
Dânsul a lucrat ca preşedinte/director executiv al mai multor companii printre care Excel Realty Trust şi Price Legacy. Cel mai recent a lucrat pentru Excel Realty Holdings şi Excel Trust. Vârstnicul şi sora Sabin au fondat Fundaţia pentru copii Sabin, o organizaţie dedicată oferirii de asistenţă medicală necesară nevoilor medicale ale copiilor.
Gary Byron Sabin s-a născut în oraşul Provo, din SUA, statul Utah la data de 7 aprilie 1954. Dânsul s-a căsătorit cu Valerie Purdy în august 1976. Dânşii au cinci copii.