Blockbusterul „Faceţi cunoştinţă cu Mormonii” va rula, în premieră locală în data de 27 iunie 2015 în toate casele de întruniri ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă din România, de la ora 13:30 şi de la ora 18:00. Între cele două rulări Biserica vă invită la o zi a porţilor deschise unde puteţi să-i cunoaşteţi pe mormonii locali, puteţi afla despre crezurile lor şi puteţi primi răspunsuri la întrebările dumneavoastră.
Adresele caselor de întruiniri din ţară:
Alexandria: Str. Alexandru Colfescu nr. 59
Arad: Str. Griviţei nr. 58
Bacău: Str. Vasile Alecsandri nr. 8
Braşov: Str. Artur Leiter nr. 2
Bucureşti: Şos Mihai Bravu nr. 495-497; Şos Panduri nr. 16-18
Cluj-Napoca: Str. Aron Densuşeanu nr. 9
Constanţa: Str. Theodor Aman nr. 1
Craiova: Str. C. D. Fortunescu nr. 4
Galaţi: Str. Nicolae Bâlcescu nr. 4
Iaşi: Str. Ipsilanti nr. 28
Oradea: Str. Mihai Pavel nr. 26
Piteşti: Calea Craiovei nr. 76-78
Ploieşti: Str. Rudului nr. 19
Sibiu: Str. Dealului nr. 13B
Timişoara: Str. Filaret Barbu nr. 4
Filmul documentar de lung metraj „Faceţi cunoştinţă cu Mormonii”, este realizat într-un mod inedit, el nefiind un film documentar obişnuit doar cu imagini şi naraţiune. Filmul urmăreşte viaţa de zi cu zi a 6 membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, numiţi uneori „mormoni”, cu origini diferite, din diferite părţi ale lumii şi cu diferite ocupaţii.
Filmul, care va rula dublat în limba română, a fost produs cu scopul de a clarifica stereotipurile cu privire la mormoni. „Este o încercare de a clădi înțelegerea, nu una de a face prozelitism”, a explicat Jeffrey R. Holland, un conducător mondial al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
„Faceţi cunoştinţă cu mormonii” a fost filmul nr. 1 în peste 100 din cele 317 locaţii în care a fost rulat, cu numeroase rapoarte despre rulări cu casă închisă, inclusiv în oraşe precum New York, Detroit, Miami, Salt Lake, Las Vegas, Dallas, Phoenix şi în mai multe locaţii din California. În decurs de 24 de ore, documentarul a ajuns să ocupe locul 10 în clasamentul vânzărilor box-office. Premiera europeană şi naţională a filmului a avut loc la Cluj-Napoca, în data de 23 mai 2015, la cinematograful Florin Piersic. Filmul este printre cele mai de succes 40 de documentare făcute vreodată şi este propus pentru mai multe premii.
Protagoniştii filmului sunt:
* colonelul Gail Halvorsen (acum la pensie), bărbatul care a ajuns să fie cunoscut drept „bombardierul cu dulciuri”, în timpul podului aerian al Berlinului din anii 1940;
* inginerul și filantropul Bishnu Adhikari, din Nepal;
* Ken Niumatalolo, antrenor principal de fotbal american al Academiei Navale a S.U.A.;
* Carolina Muñoz Marin, practicantă de kickboxing din Costa Rica, care are o organizație caritabilă pe care o conduce împreună cu soțul ei;
* Jermaine Sullivan, consilier academic și episcop din Atlanta, Georgia;
* Dawn Armstrong, din Utah, mamă a unui misionar.
Vă aşteptăm cu drag!
Persoană de contact:
Alexandrina Mic-Podar 0741088670 - Afaceri Publice, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă