Templul Frankfurt, Germania, se va închide începând de luni, 7 septembrie 2015, pentru renovări majore. Templul se va redeschide, cel mai probabil, în luna iulie a anului 2017.
Templul a fost anunţat în luna aprilie a anului 1981, câţiva conducători ai Bisericii au dedicat locul pentru construcţie în luna iulie a anului 1985 şi Ezra Taft Benson, preşedintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă din 1985 până în 1994 a dedicat Templul Frankfurt, Germania, în data de 28 august 1987. La acest templu, vin să slujească sfinţi din zilele din urmă din Germania, Luxemburg, nordul Franţei, Abu Dhabi, Bahrain, Austria, Albania, Serbia, Cipru, Croaţia şi Slovenia.
Şi Templul Freiberg, Germania, s-a închis mai devreme, anul acesta, pentru renovări majore. Templul va rămâne închis până în data de 30 mai 2016.
Preşedintele Gordon B. Hinckley, pe atunci consilier în Prima Preşedinţie a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Ziele din Urmă, a dedicat Templul Freiberg, Germania, în data de 29 iunie 1985. Templul a fost refăcut şi, apoi, rededicat în data de 7 septembrie 2002, de către preşedintele Hinckley, preşedinte al Bisericii din 1995 până în 2008. La acest templu, vin să slujească sfinţi din zilele din urmă din estul Germaniei, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România şi Ungaria.
Există alte temple ale sfinţilor din zilele din urmă care sunt disponibile în Europa, inclusiv Templul Berna, Elveţia, Templul Madrid, Spania, Templul Londra, Anglia, şi Templul Preston, Anglia.
În prezent, în lume există 147 de temple. Mai mult de 30 de alte temple se află în diferite etape de renovare, construcţie sau au fost anunţate. Templul Indianapolis, Indiana, a fost dedicat duminică, 23 august 2015.
Templele sfinţilor din zilele din urmă se deosebesc de casele de întruniri sau capelele în care membrii se întâlnesc pentru adunările de preaslăvire de duminica. Templele sunt considerate „case ale Domnului”, în care învăţăturile lui Isus Hristos sunt reafirmate prin căsătorie, botez şi alte rânduieli care unesc familii pentru eternitate. În interiorul lor, membrii învaţă mai multe despre scopul vieţii şi fac legăminte de a-L sluji pe Isus Hristos şi pe semenii lor.