Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă au fost îndemnaţi să le ofere sprijin refugiaţilor din întreaga lume. În luna octombrie 2015, Prima Preşedinţie, cel mai înalt organism de conducere al Bisericii, a emis o scrisoare către toţi membrii Bisericii prin care îi îndemna să ofere asistenţă. În luna martie 2016, Prima Preşedinţie a trimis o scrisoare membrilor Bisericii prin care le îndemna pe femeile de toate vârstele să-i ajute pe refugiaţii din comunităţile lor. Scrisoarea, care a scos în evidenţă eforturile de sprijinire a refugiaţilor prin programul „Am fost străin”, include o invitaţie din partea membrelor preşedinţiilor generale ale societăţilor auxiliare pentru femei ale Bisericii – cele care conduc organizaţiile: Societatea de Alinare, Tinerele Fete şi Societatea Primară – şi informaţii cu privire la modul în care să se implice.
În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, membrii se străduiesc să urmeze chemarea Salvatorului de a-i hrăni pe cei flămânzi, a da de băut celor însetaţi, a oferi adăpost celor străini, a îmbrăca pe cei goi şi a-i vizita pe cei bolnavi şi cei aflaţi în închisoare (vezi Matei 25:35-36). Prin intermediul eforturilor persoanelor, familiilor şi cu ajutorul oferit prin diferitele programe de binefacere şi ajutorare ale Bisericii, s-a acordat ajutor temporal şi spiritual unor milioane de oameni în nevoie.
Ca răspuns la criza refugiaţilor din Europa, Biserica a făcut, de asemenea, o donaţie iniţială de 5 milioane de dolari şi şi-a luat angajamentul de a mai dona 5 milioane pentru a ajuta familiile forţate să-şi părăsească ţara.
De zeci de ani, Biserica se alătură eforturilor de sprijinire a refugiaţilor din multe părţi ale lumii. De exemplu, mormonii oferă ajutor refugiaţilor din Orientul Mijlociu de mai bine de un deceniu, oferind sute de mii de pături precum şi îmbrăcăminte, provizii medicale în caz de urgenţă, alimente şi alte resurse refugiaţilor din Iordania, Liban, Turcia şi Siria.
În scrisoarea din 27 octombrie 2015, membrii Primei Preşedinţii le-au spus membrilor Bisericii: „Cu multă îngrijorare şi compasiune constatăm situaţia grea în care se află milioane de oameni din întreaga lume care, din cauza conflictelor civile şi a altor dificultăţi, şi-au părăsit căminele căutând protecţie şi asistenţă”.