Comunicat de presă

Preşedintele Nelson distins de către Serviciile Comunitare Catolice

Conducător mormon numeşte „remarcabil” răspunsul oferit refugiaţilor

Serviciile Comunitare Catolice din Utah (SCC) l-au distins pe preşedintele Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, în cadrul Cinei Premiilor Umanitare, care a avut loc la hotelul Little America, în oraşul Salt Lake, vineri, 4 noiembrie 2016. De asemenea, în cadrul acestui eveniment, au fost distinşi pentru eforturile umanitare ale dânşilor avocata victimelor, Elizabeth Smart, şi John C. Wester, arhiepiscopul catolic de Santa Fe, New Mexico.

    

De la stânga la dreapta sunt Bradford R. Drake, director executiv al SCC; preşedintele Nelson; monseniorul Colin F. Bircumshaw, preşedinte interimar al SCC şi Peter Corroon, preşedintele consiliului de administraţie al SCC.

„Sunt profund onorat să accept această distincţie”, a spus preşedintele Nelson. „Este semnificativă pentru mine în mod special, datorită faptului că vine din partea unor prieteni pe care îi preţuiesc, care sunt ei înşişi exemple deosebite de devotament faţă de oamenii aflaţi în nevoie.”

Vorbind în cadrul cinei de premiere, dânsul a spus: „După cum mulţi dintre dumneavoastră poate ştiţi, mi-am petrecut întreaga carieră profesională străduindu-mă să slavez vieţi – vieţi fizice – în calitate de chirurg cardiolog. Mă simt acasă printre dumneavoastră, deoarece dumneavoastră, de asemenea, salvaţi vieţi – salvaţi vieţi care suferă de privare, deznădejde şi disperare”.

„Noi, cei de la SCC, ne sinţim onoraţi să putem distinge Biserica SZU pentru foarte multele lucruri bune pe care le fac pentru SCC”, a spus Bradford Drake, director executiv al SCC. „Este o onoare pentru două religii să lucreze atât de strâns împreună.”

Serviciile Comunitare Catolice din Utah oferă mâncare şi alte tipuri de asistenţă celor flămânzi, celor fără casă şi refugiaţilor. În fiecare zi, sunt servite mai mult de 1.000 de mese şi, în medie, 450 de oameni sunt ajutaţi în centrul oraşului Salt Lake. SCC distribuie mai mult de un milion şi jumătate de kilograme de mâncare în fiecare an în nordul statului Utah şi oferă servicii unui număr de peste 600 de refugiaţi, asistând sute de imigranţi să adreseze cererile lor şi refugiaţi copii care vin în Statele Unite fără părinţii lor.

    

Preşedintele Nelson a stat de vorbă cu Pamela Atkinson, conducătoare a comunităţii.

„În ceea ce-i priveşte pe refugiaţi, inimile noastre au fost mişcate – aproape frânte – când am văzut, de curând, greutăţile inimaginabile pe care le-au avut de îndurat milioane dintre ei”, a spus preşedintele Nelson în timpul cinei. „S-au îmbarcat pentru călătorii lungi şi primejdioase peste ape înşelătoare sau deşerturi vaste spre situaţii, deseori, neospitaliere. Şi-au lăsat în urmă profesiile, bunurile şi pe mulţi dintre cei dragi.”

S-a împlinit un an de când Prima Preşedinţie a Bisericii a publicat o scrisoare încurajându-i pe membri să-i ajute pe refugiaţii din întreaga lume.

„Răspunsul la această invitaţie a fost remarcabil”, a spus preşedintele Nelson. „Mii de gazde s-au gândit la moduri în care pot să ajute cel mai bine. Multe dintre aceste intenţii bune s-au putut realiza numai pentru că bazele au fost deja aşezate de prietenii noştri de la Serviciile Comunitare Catolice, Comitetul pentru Salvare Internaţională şi alte organizaţii de restabilire a refugiaţilor , organizaţii de aici şi din întreaga ţară.

Arhiepiscopul Wester a fost al nouălea episcop al oraşului Salt Lake, din 2007 până în 2015. În timp ce se afla în Utah, dânsul a legat prietenii puternice cu conducătorii mormoni. Arhiepiscopul Wester a slujit ca preşedinte al Consiliului de Conducere al SCC. Sub administraţia dânsului, sectorul de Restabilire a Refugiaţilor şi Imigrări al SCC s-a dublat ca volum. Dânsul a avut o contribuţie esenţială în preluarea servirii mesei de seară la sala de mese St. Vincent de Paul. De asemenea, dânsul continuă să pledeze pentru drepturile imigranţilor şi refugiaţilor la nivel naţional.

Smart, o sfântă din zilele din urmă, a fost răpită din căminul ei în anul 2002, la vârsta de 14 ani, supravieţuind chinului care a durat nouă luni. Drake a spus că ea poate relaţiona cu cei care au suferit şi poate oferi speranţă celor care s-au confruntat cu o tragedie.

   

În cadrul cinei anuale a premiilor Serviciilor Comunitare Catolice din Utah (SCC), divertismentul a fost oferit de toboşari din Burundi.

Preşedintele Nelson a adăugat: „De asemenea, îmi exprim aprecierea faţă de faptul de a fi distins împreună cu arhiepiscopul John C. Wester şi sora Elizabeth Smart Gilmour, care, în acelaşi mod, şi-au dedicat – şi continuă să-şi dedice – vieţile spre beneficiul surorilor şi fraţilor noştri aflaţi în suferinţă. Noi, toţi, împărtăşim un angajament comun la chemarea Domnului Însuşi. El le-a slujit celor schilozi, orbilor, văduvelor, orfanilor, celor fără tată şi celor oprimaţi”.

SCC organizează o cină anuală de premiere şi strângere de fonduri pentru a creşte cunoaşterea despre programele ei. De-a lungul anilor, printre cei distinşi s-au numărat vârstnicul decedat L. Tom Perry, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli şi soţia dânsului, Barbara; Episcopatul care prezidează al Bisericii; preşedintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, şi soţia dânsului, Harriet; şi vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.  

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.