Comunicat de presă

Patricia Terry Holland a decedat

Sora Holland este soția vârstnicului apostol Jeffrey R. Holland

Patricia Terry Holland, soția vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, și fostă consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, s-a stins în pace în data 20 iulie 2023, după o scurtă spitalizare. Era în vârstă de 81 de ani.

Patricia (Pat) Terry s-a născut în data de 16 februarie 1942 și a crescut la o fermă în Enterprise, într-o comunitate mică fondată de pionieri în sudul statului Utah. Pat este fiica lui Maeser și Marilla Terry.

„Vin dintr-o comunitate religioasă în care toți membrii credeau și propovăduiau. Nu puteam scăpa cu nimic”, și-a amintit dânsa.

Pat a muls și a păscut vaci, a condus camioane de la fermă și a lipsit de la școală toamna pentru a recolta cartofi. „Am fost destul de băiețoasă.”

Dânsa a crescut, de asemenea, auzind despre convingerile și credința puternice ale strămoșilor pionieri, ceea ce a influențat-o pe parcursul întregii sale vieți.

„Am învățat tot ce știu despre Evanghelie de la mama mea, pe genunchii mamei mele”, a spus dânsa. „Ei îi plăcea să studieze, să citească și a studiat despre Evanghelie împărtășindu-le totul copiilor ei și, în special, mie. O bună parte din viața mea, am fost singura fată alături de cinci băieți. Am avut o surioară care s-a născut când eu aveam 16 ani.”

Când a început liceul, familia dânsei s-a mutat în comunitatea învecinată, anume St. George, Utah, și fiind, după cum s-a descris, timidă și fără încredere în sine, nou-venită la Dixie High, și-a făcut repede cunoscut comportamentul plin de caritate și și-a făcut mulți prieteni noi. Unul dintre acei prieteni era „cel mai chipeș băiat din școală”, Jeffrey Holland, cu care a ieșit la întâlniri, căruia i-a scris în timpul misiunii sale în Anglia și cu care, în cele din urmă, s-a căsătorit în data de 7 iunie 1963, în Templul St. George, Utah, după cinci ani de curtare. Dânsa și Jeffrey au trei copii, Matthew, Mary Alice și David, 13 nepoți și cinci strănepoți.

Pat a urmat cursurile LDS Business College (Academia de Studii Economice SZU) (renumit Ensign College), în orașul Salt Lake și a absolvit Dixie College (cunoscut acum drept Universitatea Utah Tech) în St. George, Utah. Dânsa a fost pregătită de instructori de la Juilliard în orașul New York, în calitate de studentă la pian și voce. L-a sprijinit pe Jeffrey în timp ce își dobândea doctoratul la Universitatea Brigham Young și Universitatea Yale și lucra pentru Sistemul Educațional al Bisericii.

„Ea m-a purtat, literalmente, prin școală, în timp ce a mers înainte și a renunțat la o carieră muzicală pentru a veni acasă și a se căsători cu mine”, a spus vârstnicul Holland. „Nu pot supraestima darul incredibil pe care un partener poate să i-l ofere celuilalt.”

Copiii familiei Holland au fost crescuți în circumstanțe financiare dificile determinate de necesitatea vârstnicului Holland de a absolvi școala și de a se muta frecvent pentru a lucra. În cele din urmă, au ajuns să fie în atenția publicului când vârstnicul Holland a fost chemat să fie președintele Universității Brigham Young, în anul 1980.

„Ea a fost mama întregului campus”, a spus vârstnicul Holland. „Am dorit să fim părinții acelui campus.”

Pat a lucrat cu sârguință pentru a-și ține copiii în circumstanțe cât mai normale posibil. Dânsa a spus odată: „Deși au fost crescuți în circumstanțe unice, eu nu am dorit ca ei să se creadă unici”.

Pat va fi ținută minte pentru devotamentul dânsei față de credință și slujire și pentru dragostea față de familie. Fiul dânsei Matt, acum autoritate generală-Cei Șaptezeci, a spus că discuțiile familiei la cină sunt printre cele mai prețuite amintiri din copilărie ale dânsului. „Fiecare seară era un fel de seară în cămin plină de râsete, complimente, încurajări, conversații interesante, mărturii și exprimări ale dragostei”, a spus dânsul.

Pat și-a dedicat viața slujirii în cadrul Bisericii, slujind de patru ori ca președintă a Societății de Alinare și lucrând cu organizațiile Societatea Primară și Tinerele Fete. În anul 1984, cu toate responsabilitățile pe care le avea ca soție a unui președinte de universitate, dânsa a fost chemată în calitate de consilieră a președintei Ardeth Kapp, în Președinția generală a Tinerelor Fete. Prin toate acestea, dânsa a găsit timp să fie calmă și să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune.

„Credința ei a fost întotdeauna mai pură și mai puternică și mai tare decât a oricărei persoane pe care o cunosc.” – Vârstnicul Jeffrey R. Holland

În toți anii în care a slujit în cadrul Bisericii, Pat s-a concentrat asupra femeilor de toate vârstele, amintindu-le de contribuțiile și responsabilitățile lor importante în diferitele lor roluri. Într-o cuvântare publică, dânsa a spus: „Dacă rolul dumneavoastră este de a sprijini – și multe dintre noi vor avea deseori acest rol – trebuie să studiem și să ne pregătim suficient, încât lumii să-i fie clar că noi nu ne scuzăm pentru că întărim căminul, ci, mai degrabă, urmărim prioritățile noastre cele mai mari din punct de vedere personal, social și teologic. Noi vom fi remarcate. Vom fi o lumină pe înălțimi… pentru a propovădui clar adevărul despre prioritățile și privilegiile noastre în calitate de femei în Biserică”.

Pe lângă faptul că și-a dedicat viața slujirii în cadrul Bisericii, Pat este autoarea câtorva cărți, inclusiv a unui titlu câștigător de premii: „A Quiet Heart, and Strength and Stillness: A Message for Women (O inimă liniștită și tărie și pace – Un mesaj pentru femei)”. De asemenea, este coautoarea, alături de soțul dânsei, a cărții „On Earth As It Is In Heaven and To Mothers: Carrying the Torch of Faith and Family (Precum în cer așa și pe pământ și către mame – Să purtăm făclia credinței și familiei)”.

Cu altă ocazie, vârstnicul Holland a spus: „Credința ei a fost întotdeauna mai pură și mai puternică și mai tare decât a oricărei persoane pe care o cunosc. Este o persoană extrem de caritabilă. Ea a dăruit și a dăruit și a dăruit din timpul ei și din dragostea ei toată viața ei”.

Credința lui Pat în Isus Hristos a binecuvântat întreaga Biserică. La începutul acestui an, în cadrul unei adunări de devoțiune pentru tinerii adulți din întreaga lume – transmisă din orașul natal al dânsei, St. George, Utah — dânsa le-a oferit tinerilor adulți o abordare simplă a vieții religioase: „Vă rog să aveți credință în Dumnezeu, sperați că El vă va ajuta și primiți caritatea care Îi permite să lucreze prin voi pentru a îndeplini ceea ce numai voi puteți”.

„Nu puteți primi aceste binecuvântări dacă alergați după ele”, a concluzionat dânsa. „Vă rog, nu mai alergați până la epuizare. Fiți calmi. Fiți liniștiți. Simplificați. Fiți umili și smeriți în inimă și rugați-vă. Depun mărturie că miracole vor avea loc când încetinim, ne liniștim și îngenunchem. Tot ce are Tatăl poate fi într-o zi al vostru. Ce mod cu adevărat plin de speranță de a vă întâmpina viitorul”.

Aranjamentele funerare urmează să fie făcute.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.