Comunicat de presă

Alergarea la maraton și trăirea potrivit Evangheliei lui Isus Hristos

Doi maratoniști olimpici americani, la Paris și în viața de zi cu zi

Marathoners_01.JPG
Marathoners_01.JPG
Conner Mantz, stânga, și Clayton Young, dreapta, sărbătoresc alături de antrenorul de cros masculin din cadrul UBY, Ed Eyestone, după ce Mantz și Young au terminat pe primul și al doilea loc cursa de calificare pentru maratonul de la Jocurile Olimpice, desfășurată în Florida, S.U.A., în 3 februarie 2024. Fotografie de Kevin Morris.2024 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

În timp ce se pregătesc să plece la Paris în data de 24 iulie 2024, maratoniștii din echipa olimpică a S.U.A., Conner Mantz și Clayton Young, se gândesc la călătoria lor și la asemănările dintre alergarea la maraton și trăirea potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. „Un maraton este foarte simplu. Sunt 42,2 kilometri, unde trebuie să pui un picior în fața celuilalt”, a spus Clayton Young. „Evanghelia este, de asemenea, foarte simplă. Dar, în cele din urmă, ambele pot fi foarte grele.”

Young, în vârstă de 30 de ani, și Mantz, în vârstă de 27 de ani, sunt membri devotați ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și s-au întâlnit când erau studenți și atleți la Universitatea Brigham Young (UBY). Young era acolo de trei ani când Mantz a sosit în anul 2017 ca boboc. Young l-a luat pe tânărul atlet sub aripa lui și, astfel, s-a născut o prietenie de durată.

Atât Young cât și Mantz au început să alerge în jurul vârstei de 11 ani, încurajați de părinții și prietenii lor. Antrenorul lor de la UBY, Ed Eyestone – el însuși de două ori olimpic la maraton, proba masculină – i-a inspirat să concureze la maraton. Au fost convinși și Jocurile Olimpice au devenit obiectivul lor.

Marathoners_02.JPG
Marathoners_02.JPG
La Maratonul de la Chicago din 2023, Mantz (stânga) și Young au alergat amândoi și au obținut timpi care au îndeplinit standardul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Photo © Bank of America Chicago Marathon/Kevin Morris.2024 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

De-a lungul anilor, cei doi prieteni s-au încurajat și s-au sprijinit reciproc. „Ne simțim responsabili unul față de celălalt și ne motivăm reciproc”, a spus Young. Mantz îi este recunoscător lui Young pentru că l-a ajutat să treacă peste o porțiune dificilă aproape de sfârșitul cursei de calificare pentru maratonul de la Jocurile Olimpice, desfășurată în Florida, în luna februarie a anului trecut. În cele din urmă, ei au terminat pe primul și al doilea loc, asigurându-și calificarea pentru Paris 2024.

Young și Mantz au slujit amândoi voluntar în misiuni cu timp deplin pentru Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, luând o pauză de doi ani de la alergare pentru a împărtăși învățăturile lui Isus Hristos și a oferi slujire. „Misiunea mea mi-a influențat întreaga viață”, a spus Mantz, care a slujit în Ghana, Africa de Vest, în perioada 2015-2017. Young, care a slujit în Carolina de Nord în perioada 2012-2014, a spus că misiunea lui „l-a întărit din punct de vedere mental și l-a ajutat să vadă lucrurile dintr-o perspectivă nouă”.

Deși cei doi atleți au făcut multe sacrificii personale pentru a-și urma visul olimpic, antrenorul Eyestone explică faptul că „oamenii care ne susțin sunt cei care fac cu adevărat sacrificiile. Vrem să fim cât mai buni datorită sacrificiilor lor”. Young a adăugat: „Multe sacrificii au fost făcute pentru a face posibilă pregătirea noastră pentru Jocurile Olimpice, deoarece este atât de importantă și atât de mulți oameni au luat parte la aceasta. A fost extraordinar să-i pot aduce pe acei oameni în această călătorie la Paris”.

Marathoners_03.jpg
Marathoners_03.jpg
Conner Mantz își reduce recordul personal cu 29 de secunde la Maratonul din Chicago 2023. Photo © Bank of America Chicago Marathon/Kevin Morris.2024 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Ambii atleți atribuie succesul avut credinței lor, dar și familiilor, coechipierilor și antrenorilor lor. Căsătorit de doar un an și jumătate, Mantz zâmbește și recunoaște că „soția mea mă împiedică să nu fiu obsedat de ceva, ceea ce am tendința să fac”. Cele două fiice ale lui Young, în vârstă de trei și cinci ani, îl țin cu picioarele pe pământ și îl iubesc „indiferent când trec linia de sosire”.

Young recunoaște că în antrenamentul lor „există o mulțime de lucruri mici pe care trebuie să le facem și pe care uneori nu vrem să le facem. Dar, pe măsură ce mă prezint, în fiecare zi, cu un coleg de antrenament care mă ține cu adevărat motivat și un antrenor/conducător care mă ține responsabil și care știe ce este mai bine pentru mine, aceste lucruri sunt foarte importante. Este același lucru cu trăirea potrivit Evangheliei”.

De când a început să se antreneze pentru maraton, Mantz îl consideră pe Young unul dintre primii săi mentori. Young îl consideră pe Jared Ward, un fost coechipier de la UBY, care a ocupat locul șase la Jocurile Olimpice de vară de la Rio din 2016, o influență esențială în viața lui. „Jared a fost un exemplu minunat nu numai de atlet, ci și despre cum să-ți trăiești viața și să fii un soț și un tată bun.” Antrenorul Eyestone adaugă că Young și Mantz sunt acum mentori pentru coechipierii mai tineri care vin în urma lor, cum ar fi Kenneth Rooks și James Corrigan, care vor concura la Paris 2024 la proba masculină de obstacole.

Marathoners_04.JPG
Marathoners_04.JPG
Clayton Young concurează și obține cel mai bun rezultat personal la Maratonul din Chicago 2023. Photo © Bank of America Chicago Marathon/Kevin Morris.2024 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

„Îmi place cum atletismul îți epuizează trupul într-o zi, astfel încât să te poți schimba și să devii un alergător mai bun în ziua următoare”, a spus Young. „Suntem aici, în această viață, pentru a învăța și a crește. Suntem aici pentru a ieși din zona de confort din punct de vedere spiritual aproape în fiecare zi pentru a ne schimba și a deveni mai buni datorită acestui lucru. Nu se va întâmpla peste noapte. În atletism, este, la propriu, pas cu pas. Este la fel în ceea ce privește Evanghelia.”

Mantz a adăugat: „În acest proces găsești bucuria, atât în a alerga, cât și în a trăi potrivit Evangheliei. Mulți oameni nu ar înțelege de ce îmi place să trăiesc potrivit Evangheliei sau de ce îmi place să alerg. Dar cei care se dedică cu adevărat uneia sau alteia, găsesc adevărata bucurie care vine odată cu aceasta”.

Young și Mantz vor concura la maraton, proba masculină, sâmbătă, 10 august, la Paris.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.