Introducere
Curtea Supremă a statului California a stabilit căsătoria între persoane de acelaşi sex ca fiind legală în California. Realizând importanţa pe care o are căsătoria în societate, Biserica a acceptat invitaţia de a participa la ProtectMarraige (Protejează căsătoria), o coaliţie a bisericilor, organizaţiilor şi indivizilor care a sponsorizat un referendum în luna noiembrie, Propunerea 8, care ar aduce un amendament la constituţia statului California pentru a se asigura că doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie va fi recunoscută legal. (Informaţii despre această coaliţie pot fi găsite la http://www.protectmarriage.com/ ).
La data de 20 iunie 2008, Prima Preşedinţie a Bisericii a distribuit o scrisoare despre „Păstrarea căsătoriei tradiţionale şi întărirea familiilor”, anunţând participarea Bisericii la această coaliţie. În scrisoarea care a fost citită la adunările sfinţilor din zilele din urmă din California, membrii Bisericii au fost rugaţi să „facă tot ceea ce pot pentru a sprijini amendamentul propus la Constituţie”.
Membrii Bisericii din Arizona şi Florida vor vota, de asemenea, amendamente constituţionale referitoare la căsătorie în statele lor, unde coaliţii asemănătoare celei din California se formează.
Implicarea Bisericii s-a concentrat pe căsătoria între persoanele de acelaşi sex şi consecinţele ei. Biserica nu se opune drepturilor (deja stabilite în California) privind spitalizarea şi îngrijirea medicală, drepturilor privind locuinţa sau angajarea, drepturilor de succesiune, de vreme ce acestea nu încalcă integritatea familiei sau drepturile constituţionale ale bisericilor şi adepţilor lor de a administra şi practica religia lor fără implicarea guvernului.
Biserica are un standard unic, constant al moralităţii sexuale: relaţiile intime sunt adecvate numai între soţ şi soţie uniţi prin legământul căsătoriei.
Opoziţia Bisericii cu privire la căsătoria persoanelor de acelaşi sex nu constituie şi nu scuză niciun tip de ostilitate faţă de bărbaţi sau femei homosexuale. A proteja căsătoria dintre un bărbat şi o femeie nu îndepărtează obligaţia creştină a membrilor Bisericii de a arăta dragoste, blândeţe şi bunătate faţă de toţi oamenii.
Pe măsură ce membrii Bisericii decid implicarea lor în protejarea căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, ei trebuie să abordeze această problemă arătând respect faţă de alţii, înţelegere, onestitate şi politeţe.
Pentru a reduce neînţelegerile şi rea-voinţa, Biserica a realizat următorul document: „Instituţia divină a căsătoriei” şi a oferit link-uri pentru alte materiale cu scopul de a-şi exprima motivele pentru care apără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, ca fiind o problemă morală foarte importantă.
Instituţia divină a căsătoriei
Căsătoria este sacră, rânduită de Dumnezeu de dinainte de crearea lumii. După ce i-a creat pe Adam şi Eva, Domnul Dumnezeu i-a declarat soţ şi soţie, despre care Adam a spus: „De aceea va lasa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup”. Isus Hristos a citat declaraţia lui Adam când a afirmat originile divine ale legământului căsătoriei: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup? Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup”.
În anul 1995, „Familia: o declaraţie oficială către lume” a afirmat următoarele adevăruri neschimbătoare legate de căsătorie:
noi, Prima Preşedinţie şi Consiliul celor Doisprezece Apostoli ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, declarăm cu solemnitate căsătoria dintre un bărbat şi o femeie ca fiind rânduită de Dumnezeu, familia fiind esenţială pentru planul Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Lui… familia este rânduită de Dumnezeu. Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este esenţială pentru planul Lui etern. Copiii au dreptul de a se naşte din părinţi căsătoriţi şi au dreptul de a fi crescuţi de un tată şi o mamă care-şi onorează jurămintele căsătoriei cu toată fidelitatea.
Proclamaţia, de asemenea, afirmă: „Faptul că o persoană este bărbat sau femeie reprezintă o caracteristică fundamentală pentru scopul şi identitatea individului în existenţa lui premuritoare, muritoare şi eternă”. Relatarea din Genesa despre cum Adam şi Eva au fost creaţi şi puşi pe pământ, evidenţiază crearea a două persoane de gen diferit: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”.
Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este centrală planului salvării. Natura sacră a căsătoriei este strâns legată de puterea de procreare. Doar împreună, un bărbat şi o femeie au capacitatea biologică, de a concepe copii. Această putere de procreare – de a crea viaţă şi de a aduce pe lume copii de spirit ai lui Dumnezeu – este sacră şi preţioasă. Folosirea necorespunzătoare a acestei puteri subminează instituţia familiei şi, astfel, slăbeşte structura socială. Familiile puternice reprezintă instituţia fundamentală care să transmită generaţiilor viitoare tăria morală, tradiţiile şi valorile care susţin civilizaţia. Precum este afirmat în Declaraţia universală a drepturilor omului: „familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii”.
Căsătoria nu este un contract între două persoane pentru a ratifica afecţiunea lor şi a oferi obligaţii reciproce. În schimb, căsătoria şi familia sunt instrumentele vitale pentru a creşte copii şi a-i învăţa să devină adulţi responsabili. Deşi guvernele nu au inventat căsătoria, de-a lungul anilor ele au recunoscut şi confirmat căsătoria ca fiind o instituţie esenţială pentru a păstra stabilitatea socială şi pentru însăşi perpetuarea vieţii. Astfel, fără deosebire de cum sunt realizate căsătoriile, ca ritual religios sau ca ceremonie civilă, cuplurile căsătorite, în aproape fiecare cultură au primit beneficii specifice, care vizează, în principal, menţinerea relaţiei lor şi promovarea unui mediu în care copiii să poată fi crescuţi. Un soţ şi o soţie nu primesc aceste beneficii pentru a-i ridica mai presus de alte două persoane care locuiesc împreună sau au o altă relaţie, ci mai degrabă pentru a păstra, proteja şi apăra instituţia importantă a căsătoriei şi familiei.
Este adevăr că unele cupluri care se căsătoresc nu vor avea copii, fie pentru că aleg, fie din pricina infertilităţii, dar statul special al căsătoriei este strâns legat de puterea şi responsabilitatea de procreare şi de deosebirea dintre bărbaţi şi femei. Coabitarea din orice alt motiv nu este un motiv suficient pentru a defini noi forme ale căsătoriei.
Rata ridicată a divorţului şi copiii născuţi în afara căsătoriei au dus la un număr mare de părinţi singuri în societatea americană. Mulţi dintre aceşti părinţi singuri au crescut copii exemplari nemaipomeniţi; totuşi, studiile au arătat că, în general, un soţ şi o soţie uniţi printr-o căsătorie plină de dragoste şi angajament, oferă atmosfera optimă pentru ca un copil să fie protejat, educat şi crescut. Aceasta nu este doar datorită resurselor personale substanţiale pe care doi părinţi le pot oferi pentru creşterea unui copil, ci datorită diferitelor puncte forte ale taţilor şi mamelor, pe care aceştia le au ca urmare a diferenţelor de sex. Precum a spus cunoscutul sociolog, David Popenoe:
„rezultatele ştiinţei sociale sprijină ideea conform căreia creşterea copiilor de către părinţi de sex diferit este importantă pentru dezvoltarea umană, iar contribuţia taţilor la creşterea copiilor este unică şi de neînlocuit”.
Popenoe a explicat că:
„Complementaritatea stilurilor de creştere a copiilor, pe care le au bărbaţii şi femeile, este uimitoare şi de mare importanţă pentru dezvoltarea per ansamblu a copilului. Se spune, câteodată, că taţii se preocupă mai mult de dezvoltarea pe termen lung a copilului, în timp ce mamele se axează pe bunăstarea de moment a copilului (care, desigur, are de-a face cu bunăstarea pe termen lung al copilului). Este clar faptul că există două nevoi ale copiilor care trebuie îndeplinite: o nevoie de independenţă şi una de înrudire, una de provocare şi una de sprijin”.
Istoricul sociolog David Blankenhorn oferă un argument similar în cartea sa, Fatherless America (America fără tată).Într-o societate ideală, fiecare copil ar fi crescut de un tată şi o mamă.
Problemele căsătoriei şi ale familiei
În era noastră modernă, căsătoria şi familia tradiţionale – definite ca fiind formate dintr-un soţ şi o soţie având copii într-o căsnicie intactă – sunt atacate din ce în ce mai mult. Moralitatea sexuală a decăzut şi infidelitatea a crescut. Din anul 1960, procentul copiilor născuţi în afara căsătoriilor a crescut de la 5.3 procente la 38.5 procente (2006). Divorţul a devenit ceva comun şi acceptabil, Statele Unite având una dintre cele mai ridicate rate de divorţ din lume. Din anul 1973 avortul a curmat viaţa a peste 45 de milioane de feţi inocenţi. În acelaşi timp, standardele divertismentului continuă să scadă şi pornografia a devenit o plagă care afectează multe victime şi produce dependenţă. Diferenţele între sexe sunt considerate neimportante, irelevante sau întâmplătoare, subminând astfel scopul lui Dumnezeu în a crea atât bărbaţi, cât şi femei.
În ultimii ani, în Statele Unite şi în alte ţări, o mişcare a început să promoveze căsătoria între persoanele de acelaşi sex ca un drept constituţional sau înnăscut. Aceasta nu este un mic pas, ci o schimbare mare: în loc ca societatea să tolereze sau să accepte comportamente sexuale consensuale şi private între adulţi, susţinătorii căsătoriei între persoane de acelaşi sex caută recunoaşterea oficială şi susţinerea.
Deciziile Curţilor din Massachusetts (2004) şi California (2008) au permis căsătoria între persoane de acelaşi sex. Această tendinţă reprezintă o ameninţare serioasă pentru căsătorie şi familie. Instituţia căsătoriei va fi slăbită, ducând la consecinţe negative atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
În noiembrie 2008, alegătorii din California vor decide dacă să amendeze constituţia statului lor pentru a defini căsătoria ca fiind doar între un bărbat şi o femeie. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din urmă s-a alăturat coaliţiei formate din diferite confesiuni, organizaţii şi indivizi pentru a încuraja alegătorii să aprobe amendamentul.
Oamenii din Statele Unite – acţionând în mod direct sau prin intermediul aleşilor reprezentanţi – au recunoscut rolul important pe care căsătoria tradiţională l-a jucat şi trebuie să continue să îl joace în societatea americană pentru ca familiile şi copiii să fie protejaţi şi valorile morale să fie răspândite.
Patruzeci şi patru de state au dat legi făcând clar faptul că instituţia căsătoriei este între un bărbat şi o femeie. Mai mult de jumătate din aceste state, 27 în total, au făcut acest lucru prin amendamente constituţionale precum cele care aşteaptă să fie decise în California, Arizona şi Florida.
În contrast, cei care ar dori să impună căsătoria între persoanele de acelaşi sex în societatea americană au acţionat diferit. Susţinătorii au dus cazurile lor în tribunalele statelor, cerând judecătorilor să schimbe instituţia căsătoriei pe care societatea a acceptat-o şi de care a depins timp de milenii. Totuşi, chiar şi în acest context, majoritatea curţilor – şase din opt curţi supreme ale statelor – au păstrat legile privind căsătoria tradiţională. Doar două, Massachusetts şi, acum, California, au mers în direcţia opusă, şi acolo voturile pro şi contra fiind la limită – 4 la 3 în ambele cazuri.
În concluzie, în întreaga Americă există o înţelegere comună cu privire la ce înseamnă căsătoria. Precum au observat oamenii din California când au mers să voteze, privitor la această problemă, cu opt ani în urmă, căsătoria tradiţională este esenţială pentru societate ca întreg şi, în special, pentru copii. Deoarece această problemă afectează deosebit de mult familia, fiind una dintre cele mai grave probleme morale ale timpului nostru şi deoarece are potenţialul de a avea un mare impact asupra familiei, Biserica vorbeşte deschis despre această problemă şi roagă membrii să se implice.
Toleranţa, căsătoria între persoane de acelaşi sex şi libertatea religioasă
Cei care sunt în favoarea căsătoriei homosexuale susţin că „toleranţă” înseamnă ca ei să aibă acelaşi drept să se căsătorească, precum cuplurile heterosexuale. Dar acest apel la „toleranţă” are un înţeles diferit decât cel pe care l-a avut de-a lungul istoriei americane şi un înţeles diferit decât cel găsit în Evanghelia lui Isus Hristos. Salvatorul a predat un concept superior, cel al dragostei. „Iubeşte-ţi aproapele”, ne-a spus El. Isus a iubit păcătosul chiar şi când a condamnat păcatul, precum se vede din exemplul femeii acuzate de adulter: tratând-o cu blândeţe, dar îndemnând-o să „nu mai [păcătuiască]”. Toleranţa este un principiu al Evangheliei care înseamnă dragoste şi iertare pentru ceilalţi, nu „tolerarea” greşelii.
În lumea laică de astăzi, idea de toleranţă a ajuns să însemne cu totul altceva. În loc de dragoste, a ajuns să însemne să se treacă cu vederea– acceptarea comportamentului greşit pentru a salva o prietenie. Isus ne-a învăţat să ne iubim şi să avem grijă unii de alţii fără a trece cu vederea un păcat. Dar definiţia de azi, acceptabilă din punct de vedere politic, insistă pe faptul că, dacă cineva nu acceptă păcatul, el nu tolerează păcătosul.
Precum vârstnicul Dallin H. Oaks a explicat:
„Toleranţa, desigur, necesită o atitudine lipsită de ceartă pentru a rezolva diferenţele dintre oameni. Dar toleranţa nu presupune să-ţi abandonezi standardele sau opiniile despre politici publice sau alegeri politice. Toleranţa este o modalitate de a reacţiona la diversitate, nu o poruncă de a o proteja fără examinare”.
Biserica nu scuză comportamentul abuziv faţă de ceilalţi şi încurajează membrii să trateze toţi oamenii cu respect. Totuşi, să-ţi exprimi părerea referitor la practici cu care Biserica nu este de acord din punct de vedere moral – inclusiv căsătoria între persoanele de acelaşi sex – nu constituie un abuz sau un discurs, denumit, deseori, greşit „discurs instigator la ură”. Ne putem exprima dragostea şi prietenia sincere pentru membrii familiei sau prieteni homosexuali fără a accepta practica homosexualităţii ori o nouă definiţie a căsătoriei.
Legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex va afecta o gamă largă de activităţi şi politici ale guvernării. Odată ce guvernarea unui stat declară că uniunile între persoane de acelaşi sex reprezintă un drept civil, acele guvernări, cu siguranţă, vor aplica o serie de alte politici menite să asigure că nu se fac discriminări faţă de cuplurile de acelaşi sex. Acest lucru ar putea duce la un „conflict între biserică şi stat”.
Perspectiva căsătoriei între persoane de acelaşi sex deja a dus la conflicte legale cu privire la dreptul la opinie şi acţiuni bazate pe libertatea religioasă. De exemplu, susţinători şi oficiaţi guvernamentali din anumite state cauzează deja probleme referitor la dreptul agenţiilor religioase cu privire la adopţii de a-şi urma crezurile religioase şi a plasa copii doar în cămine formate dintr-o mamă şi un tată. Drept rezultat, Catholic Charities (Organizaţia caritabilă catolică) din Boston a încetat să ofere servicii de adopţie.
Alţi susţinători ai căsătoriei între persoane de acelaşi sex sugerează ca scutirile de taxe şi alte beneficii să nu mai fie oferite organizaţiilor religioase care nu sunt de acord cu uniunile între persoane de acelaşi sex. Legile privind folosirea locurilor publice au început deja să fie folosite drept încercare de a forţa organizaţii religioase să permită celebrarea căsătoriilor sau ţinerea recepţiilor în încăperi religioase care, de altfel, sunt deschise către public. În unele cazuri, organizaţii de acreditare presează şcolile şi universităţile religioase să ofere cazare de familie pentru cuplurile de acelaşi sex. Unor organizaţii studenţeşti religioase le este transmis de către unele universităţi că-şi vor pierde recunoaşterea în campus dacă exclud din rândul membrilor cuplurile de acelaşi sex.
Multe dintre aceste exemple au devenit o realitate legală în câteva dintre ţările Uniunii Europene şi Parlamentul European a recomandat ca aceste legi care garantează şi protejează drepturile cuplurilor de acelaşi sex să fie uniforme pe întreg teritoriul UE. Astfel, dacă această căsătorie între persoanele de acelaşi sex devine un drept civil recunoscut, vor exista conflicte substanţiale referitoare la libertatea religioasă. Şi, în anumite domenii importante, libertatea religioasă va fi restrânsă.
În ce fel ar afecta căsătoria între persoane de acelaşi sex societatea?
Posibilele restricţii cu privire la libertatea religioasă nu sunt singurele implicaţii sociale ale legalizării căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Poate, cel mai comun argument pe care susţinătorii căsătoriei între persoane de acelaşi sex îl aduc este că aceasta nu va afecta instituţia tradiţională a căsătoriei heterosexuale în niciun fel. „Nu vă va afecta pe voi, aşadar de ce vă pasă?”, sunt cuvintele auzite des. Deşi poate fi adevărat că uniunile între persoane de acelaşi sex nu vor afecta imediat şi în mod direct căsătoriile deja existente, adevărata întrebare este cum va afecta societatea, ca întreg, în timp,inclusiv generaţia următoaree şi generaţiile viitoare. Experienţa celor câtorva ţări europene care deja au legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex sugerează că subminarea definiţiei tradiţionale a căsătoriei va eroda şi mai mult stabilitatea, deja slăbită, a căsătoriei şi familiei, în general. Adoptarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex compromite conceptul tradiţional de căsătorie, având consecinţe grave pentru societate.
Pe lângă consecinţa, foarte serioasă, de a slăbi şi submina natura sacră a căsătoriei între un bărbat şi o femeie, există multe implicaţii practice în sfera politicilor publice, care vor îngrijora părinţii şi societatea, ca întreg. Acestea aspecte sunt importante pentru a înţelege seriozitatea de ansamblu a problemei căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Când un bărbat şi o femeie se căsătoresc cu intenţia de a forma o nouă familie, succesul ce ţine de acest efort stă în bunăvoinţa lor de a renunţa la dorinţele egoiste de auto-îndeplinire şi de a sacrifica timp şi resurse pentru creşterea copiilor. Căsătoria este, esenţialmente, un act lipsit de egoism: protejată legal deoarece doar un bărbat şi o femeie pot crea o viaţă nouă şi deoarece creşterea unui copil necesită un angajament de-o viaţă, pe care căsătoria îl asigură. Recunoaşterea socială a căsătoriei între persoane de acelaşi sex nu poate fi justificată, prin simplul fapt că aceasta oferă partenerilor auto-îndeplinire şi nu este scopul guvernului să asigure protecţie socială pentru fiecare modalitate prin care un individ poate găsi împlinire. Prin definiţie, toate uniunile între persoane de acelaşi sex sunt infertile şi două persoane de acelaşi sex, oricât de mult ar ţine una la alta, nu pot forma niciodată o căsătorie bazată pe devotament spre a-şi creşte un copil al lor.
Este adevărat că unele cupluri formate din persoane de acelaşi sex vor primi tutela unui copil – datorită unor relaţii heterosexuale anterioare, prin adopţie în statele în care acest lucru este permis sau prin inseminare artificială. În ciuda acestui lucru, întrebarea importantă cu privire la politica publică trebuie să fie: care mediu este cel mai bun pentru copil şi pentru generaţia care creşte? Căsătoria tradiţională oferă copilului o identitate socială solidă şi bine definită. Căsătoria tradiţională sporeşte probabilitatea ca acei copii să-şi poată forma o idee clară despre identitatea lor sexuală, stabilind faţă de sexualitate atât o legătură de dragoste, cât şi de procreare. Spre deosebire de aceasta, legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va slăbi această identitate socială, dezvoltarea sexuală şi caracterul moral al copilului. Este, oare, înţelept pentru societate să încerce un experiment atât de radical fără a lua în considerare consecinţele pe termen lung, asupra copiilor?
Un exemplu referitor la felul în care copiii vor fi afectaţi este schimbarea programei şcolare cauzate de stabilirea unor drepturi civile pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Atunci când statul spune că uniunile între persoane de acelaşi sex sunt echivalente căsătoriilor homosexuale, programele din şcolile publice vor trebui să sprijine această afirmaţie. Începând din şcoala primară, copiii vor fi învăţaţi că instituţia căsătoriei poate fi definită drept o relaţie dintre oricare doi adulţi şi că relaţiile sexuale consensuale sunt neutre din punct de vedere moral. În clasele de educaţie sexuală din şcoala generală se va preda că relaţiile intime homosexuale sunt echivalente cu cele heterosexuale. Aceste schimbări vor duce la conflicte între programa sistemului de învăţământ secular şi dreptul părinţilor de a preda copiilor standardele tradiţionale ale moralităţii.
În final, de-a lungul istoriei, familia a fost un sprijin pentru apărarea libertăţilor individuale. Căminul oferă un adăpost împotriva influenţelor sociale dăunătoare şi a puterilor de guvernare care uneori îşi depăşesc atribuţiile. Dacă nu este vorba de un abuz sau o neglijenţă, guvernul nu are dreptul de a interveni în creşterea şi educarea morală a copilului, în cadrul căminului. De aceea, familiile puternice sunt importante pentru libertatea politică. Dar, atunci când guvernele doresc redefinirea caracterului căsătoriei, emiţând reglementări care să asigure acceptul public al uniunilor netradiţionale, sunt cu un pas mai aproape de a interveni în sfera sacră a vieţii de familie. Consecinţele depăşirii acestei limite sunt multe şi imprevizibile, dar, probabil, ar include o creştere a puterii şi influenţei statului spre a-şi atinge scopurile, oricare ar fi acestea.
Caracterul sfânt al căsătoriei
Familiile puternice, stabile, conduse de un tată şi de o mamă sunt ancora unei societăţi civilizate. Când căsătoria este slăbită din pricina confuziilor legate de identitatea sexuală şi a schimbării înţelesului acesteia dat de Dumnezeu, generaţia viitoare de copii şi adolescenţi vor avea dificultăţi în a-şi dezvolta identitatea înnăscută de bărbat sau femeie. Unora le va fi greu să iasă la întâlniri, să aibă căsători stabile şi să crească o nouă generaţie plină de tărie morală şi care să aibă un scop.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din urmă a ales să se implice, alături de alte biserici, organizaţii şi persoane, în a apăra caracterul sacru al căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, deoarece este o problemă morală de mare importanţă pentru religia noastră şi pentru viitorul societăţii noastre.
Ultimul rând din Declaraţia oficială privind familia este un îndemn către lume din partea Primei Preşedinţii şi a Cvorumului celor Doisprezece: „Facem un apel către toţi cetăţenii responsabili şi către guvernanţii de pretutindeni, să promoveze acele măsuri menite să menţină şi să întărească familia ca unitate fundamentală a societăţii”. Acesta este cursul trasat de conducătorii Bisericii şi este singura cale sigură pentru Biserică şi pentru naţiune.