Ziua internaţională a femeii a fost sărbătorită în congregaţii ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Unele congregaţii au avut activităţi speciale sâmbătă, 7 martie, care s-au concentrat asupra acestei zile, iar altele au onorat femeile cu flori şi alte surprize, duminică, 8 martie, la sfârşitul adunărilor Bisericii.
„Femeile sunt importante în planul lui Dumnezeu. Ele trebuie să ştie că sunt fiice ale lui Dumnezeu şi că sunt apreciate şi iubite”, ne-a spus Claudia Fotea, preşedinta Societăţii Primare din cadrul Districtului Bucureşti.
Sub îndrumarea dânsei, copiii din Districtul Bucureşti, district de care aparţin congregaţiile Mihai Bravu, Panduri, Ploieşti, Piteşti, Constanţa, Braşov, Alexandria, Craiova şi Galaţi, au organizat o activitate de sărbătorire a zilei internaţionale a femeii, care, în România, este şi ziua mamei.
La activitate au participat femei din congregaţiile sus menţionate, iar copiii le-au prezentat un program artistic unde au recitat şi au cântat despre mame, despre femei.
Câteva dintre femei şi misionare cu timp deplin au dorit, de asemenea, să-şi aducă aportul la îndeplinirea scopului acestei activităţi, cel de a ajuta femeile să ştie că sunt fiice ale lui Dumnezeu şi că sunt apreciate şi iubite, cântând imnuri ale Bisericii despre Salvator şi dragostea Sa faţă de copiii Săi.
Apoi, cu toţii au servit senvişuri şi un tort pregătit de sora Fotea, iar la final, bărbaţii prezenţi le-au surprins cu un cor special cântând imnul „Lângă Tine, Doamne”.
La Timişoara şi Oradea, femeile au primit flori frumoase cu scopul ca ele să ştie că sunt iubite şi apreciate!
Florin Geambaşu, preşedintele Districtului Oradea, district de care aparţin congregaţiile din vestul ţării, într-o scrisoare adresată femeilor din districtul său, a scris:
„Doresc să ştiţi că sunteţi foarte importante şi preţioase şi vă sunt recunoscător pentru tot ceea ce faceţi. Sunteţi un exemplu şi o lumină pentru comunităţile dumneavoastră. Femeile au un potenţial uriaş de a face bine şi doresc să vă încurajez să-l puneţi în practică. [Pe 17 martie] sărbătorim aniversarea organizării Societăţii de Alinare. [Şi] cu acest prilej doresc să vă urez un călduros 'La mulţi ani!'. Vă transmit dragostea mea şi a familiei mele şi aştept cu nerăbdare să ne revedem”.
Femeile sunt o parte importantă şi integrantă a congregaţiilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Ele au un rol foarte important în Biserică îndeplinind diferite responsabilităţi de conducere, de predare şi multe altele. Ele au, de asemenea, un rol important în societate şi pot face foarte mult bine în comunităţile lor.
Apostolul D. Todd Christofferson în Conferinţa Generală din octombrie 2013, în cuvântarea sa „Forţa morală a femeilor”, a spus:
„Din timpuri imemoriale, societăţile s-au bizuit pe forţa morală a femeilor. Deşi nu este, desigur, singura influenţă pozitivă care acţionează în societate, baza morală asigurată de femei s-a dovedit a avea o contribuţie unică la binele comun. Această contribuţie a femeilor este deseori subapreciată, poate şi pentru că este atât de importantă.
Doresc să-mi exprim recunoştinţa pentru influenţa femeilor bune... şi să dau glas unei rugăminţi adresate femeilor, aceea de a-şi cultiva forţa morală care există în ele.
Femeile se nasc cu o anumită virtute, un dar divin care le face capabile să insufle calităţi precum credinţă, curaj, empatie şi rafinament în relaţii şi culturi...
Dragi surori, ne bizuim pe forţa morală pe care o aduceţi în lume, în căsătorie, în familie şi în Biserică. Ne bizuim pe binecuvântările pe care le aduceţi din cer prin rugăciunile şi credinţa dumneavoastră. Ne rugăm să fiţi protejate, să aveţi bunăstare şi fericire şi ca influenţa dumneavoastră să fie susţinută”.