ACTUALIZARE (22 martie, 2016, la 12:00 MDT)
Biserica a aflat că şi cel de-al patrulea misionar, Sora Fanny Rachel Clain, a fost spitalizat cu leziuni minore. După cum s-a raportat mai devreme, ea a fost cu ceilalţi trei misionari răniţi, dar s-a despărţit de ei, trecând prin verificările de securitate ale aeroportului, atunci când explozia a avut loc. Biserica va da mai multe informaţii imediat ce ele vor deveni disponibile.
(22 martie, 2016, la 8:00 dimineaţa MDT) Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a raportat în această dimineaţa că trei misionari mormoni care slujesc în Misiunea Paris, Franţa, au fost grav răniţi în explozia din ziua de marţi de la aeroportul din Bruxelles.
Cei trei au însoţit o soră misionară, care era în drum spre Ohio pentru o desemnare misionară. Ea trecuse deja de verificările de securitate ale aeroportului, când atacurile au avut loc.
În timp ce informaţii precise şi detaliate sunt greu de obţinut din cauza comunicării limitate din Bruxelles, preşedintele de misiune Frederic J. Babin a raportat că trei misionari au fost în apropierea exploziei când aceasta a avut loc şi au fost spitalizaţi.
Misionarii răniţi, ale căror familii au fost deja anunţate, sunt:
Vârstnicul Richard Norby (66) din Lehi, Utah, SUA.
Vârstnicul Joseph Empey (20) din Santa Clara, Utah, SUA.
Vârstnicul Mason Wells (19) din Sandy, Utah, SUA.
Misionarii o duceau pe Sora Fanny Rachel Clain (20) din Montélimar, Franţa, la aeroport. Sora Clain slujea în Misiunea Paris, Franţa, în timp ce a aşteptat viza sa permanentă pentru misiunea ei în Statele Unite.
Toţi misionarii din Misiunea Paris, Franţa, au fost rugaţi să rămână în apartamentele lor.
Prima Preşedinţie a Bisericii a emis cu proptitudine o declaraţie ca reacţie la atacurile cu bombe:
Împreună cu cei mai mulţi din restul lumii, ne-am trezit azi la ştirea cutremurătoare despre atacurile cu bombe din Belgia. Ne rugăm pentru familiile celor decedaţi şi răniţi, incluzându-i pe cei trei misionari care au fost răniţi şi spitalizaţi. Ne rugăm, de asemenea, pentru oamenii din Belgia şi Franţa, în timp ce ei continuă să aibă de-a face cu nesiguranţa şi devastarea cauzate de atacurile teroriste recente.
Notă către mass media: Datorită dificultăţilor de comunicare din Bruxelles, reprezentanţii mass media sunt rugaţi să nu sune la biroul misiunii pentru a nu ocupa liniile telefonice. Informaţii şi noutăţi vor fi postate pe Redacţia Mormonă imediat ce ele devin disponibile.