Seminarul este un program educaţional religios care se desfăşoară pe o perioadă de patru ani şi se adresează elevilor de liceu. Pot participa adolescenţi de toate religiile.
Cursanţii petrec un întreg an şcolar studiind una dintre următoarele cărţi de scripturi: Vechiul Testament, Noul Testament, Cartea lui Mormon sau Doctrină şi legăminte. În momentul în care un cursant absolveşte, acesta va fi terminat studiul tuturor celor patru cărţi.
În comunităţile cu o populaţie numeroasă în ceea ce priveşte sfinţii din zilele din urmă, cursanţii merg la seminar în timpul „cursurilor opţionale” din programa şcolară. În alte părţi ale lumii, cursanţii merg la seminar, fie înainte de ore, fie după acestea. În unele cazuri, acolo unde distanţa reprezintă o problemă sau unde nu sunt prea mulţi adolescenţi sfinţi din zilele din urmă, cursanţii pot termina programa de patru ani în cadrul unui program de studiu la domiciliu.
Cursurile sunt predate atât de învăţători cu timp deplin, cât şi de voluntari. În lume, sunt aproximativ 350.000 de cursanţi care participă la seminar.