Comunicat de presă

Președintele Oaks le spune studenților din Roma de ce libertatea religioasă este importantă

Dânsul spune că oamenii religioși trebuie să se unească pentru a se „ajuta, a funcționa ca un refugiu și a proclama libertatea religioasă în întreaga lume".

Vorbind marți la Universitatea Sapienza în Roma, președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, a spus că libertatea religioasă este un bun universal neprețuit care merită să fie protejat.

President Oaks Rome 01
President Oaks Rome 01
Președintele Dallin H. Oaks vorbește la Universitatea Sapienza din Roma, marți, 14 decembrie 2021.2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Explicând că Biserica lui Isus Hristos este o religie restaurată (nici protestantă, nici catolică), primul consilier în Prima Președinție a spus că „restaurarea plenitudinii doctrinei creștine ne învață că Dumnezeu i-a creat și i-a pus pe copiii Săi pe Pământ pentru a crește spiritual făcând alegeri corecte între bine și rău în acord cu poruncile Sale. Libertatea religioasă este, prin urmare, fundamentală în planul lui Dumnezeu”.

Citând lucrarea profesorului Cole Durham de la Universitatea Brigham Young și doi colegi apostoli, președintele Oaks a împărtășit câteva dintre beneficiile cheie ale libertății religioase.

Președintele Oaks a spus că protejarea libertății religioase „se corelează nu numai cu protejarea altor drepturi cheie, ci, de asemenea, cu alte valori sociale, cum sunt libertatea economică, un produs intern brut pe cap de locuitor mai mare, venituri mai mari pentru femei, egalitate între sexe, o rată a alfabetizării mai mare, sănătate și educație mai bune și consolidarea democrației”.

President Oaks Rome 02
President Oaks Rome 02
Paolo Naso, profesor de științe politice și jurnalism și președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, își strâng mâna la Universitatea Sapienza din Roma, în data de 14 decembrie 2021.2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Alte valori pe care le aduce libertatea religioasă, a spus președintele Oaks, sunt pluralismul, pacea și o separare corespunzătoare a bisericii și statului. Citând dintr-o cuvântare rostită în octombrie 2021 de vârstnicul D. Todd Christofferson, președintele Oaks a spus: „Istoria libertății religioase demonstrează că respectul produce respect. Guvernele care protejează libertatea religioasă au mai puține conflicte sociale și niveluri mai mari de coeziune socială”.

Președintele Oaks a vorbit pe larg despre un alt beneficiu: lucrarea caritabilă pe care o fac oamenii credincioși. Citându-l pe vârstnicul Quentin L. Cook, din cuvântarea rostită la Universitatea Notre Dame în luna iunie a anului 2021, dânsul a spus: „responsabilitatea religioasă aduce beneficii societății laice”, deoarece există „o multitudine de lucruri bune pe care religia îi inspiră pe oamenii credincioși să le facă în beneficiul altora”. Președintele Oaks a împărtășit câteva exemple din lumea sfinților din zilele din urmă, din anul 2021.

  • Membrii Bisericii lui Isus Hristos din lumea întreagă au donat 6 milioane de ore de slujire în cadrul unor proiecte umanitare și de bunăstare finanțate de Biserică (fără să punem la socoteală ceea ce membrii fac pe cont propriu).
  • Site-ul JustServe ajută mai mult de 655.000 de voluntari să cunoască nevoile din comunitățile lor și să răspundă la acestea.
  • Biserica lucrează în parteneriat cu Biserica catolică și alte biserici în Italia pentru a ajuta refugiații cu hrană, adăpost, asistență medicală și instruire în vederea dobândirii de abilități.
  • Sfinții din zilele din urmă colaborează cu organizații musulmane, evreiești și creștine în statele mediteraneene pentru a atenua conflictele, foamea și strămutarea.
  • Biserica lucrează alături de guvernul Indiei pentru a asigura mai mult acces la servicii de îngrijire a vederii, de îngrijire a mamelor însărcinate și a nou-născuților și de instruire în vederea dobândirii de abilități. Biserica a donat, de asemenea, 4 milioane $ pentru concentratoare de oxigen, ventilatoare și alte echipamente medicale.
  • Biserica este implicată în alte peste 575 de proiecte legate de COVID-19 în 74 de țări.

Precum în mesajul dânsului oferit la Universitatea din Virginia în luna noiembrie, președintele Oaks a spus că valoarea de bază a creștinătății de a trăi în pace cu alții – ceea ce Biserica numește „dreptate pentru toți” – este esențială pentru ca libertatea religioasă să se dezvolte.

President Oaks Rome 03
President Oaks Rome 03
Alessandro Saggioro, profesor de istorie și religie la Universitatea Sapienza din Roma, le vorbește studenților și personalului facultății, 14 decembrie 2021.2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

„Realitatea faptului de a trăi ca cetățeni într-o societate pluralistă este că trebuie să acceptăm unele legi care ne displac și să învățăm să trăim în pace cu persoane ale căror valori diferă de ale noastre”, a spus dânsul. „Nu trebuie să așteptăm sau să căutăm dominație totală pentru pozițiile noastre, dar, prin exercitarea respectului reciproc, trebuie să căutăm dreptate pentru toți. Aceasta necesită, desigur, ca noi să căutăm să înțelegem experiențele și preocupările altora.”

Președintele Oaks a spus că, deși proiectul de lege al dreptății pentru toți întârzie în Congresul Statelor Unite, „importanța valorilor implicate face ca eforturile de reconciliere să merite osteneala”. Stabilirea „relațiilor de muncă între guverne și cei care caută libertatea religioasă sau de a-și exercita credința” este un „subiect în privința căruia avem multe de învățat unul de la altul”, a spus dânsul.

Președintele Oaks a citat informații care spun că puțini oameni prețuiesc astăzi religia organizată și libertatea religioasă. De ce este așa? Probabil, a spus dânsul, din cauză că am pierdut firul învățăturii de bază a lui Hristos de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.

„Cu dragostea și respectul reciproc impuse prin porunci divine, avem nevoie să găsim căi de a învăța unul de la altul și de a întări cunoștințele obișnuite care ne țin împreună într-o societare stabilă, pluralistă”, a spus dânsul. „Acesta este modul de a împiedica diferențele profunde în ceea ce privește valorile importante să fractureze unitatea noastră civilă.”

Președintele Oaks a spus că drumul pe care trebuie să mergem este solidaritatea interconfesională. Citându-l pe vârstnicul Cook, dânsul a spus că credincioșii catolici, evanghelici, evreii, musulmanii, sfinții din zilele din urmă și persoanele de alte religii „trebuie să facă parte din coaliția religiilor care sprijină, acționează ca un sanctuar și proclamă libertatea religioasă în întreaga lume”.

„Ca unul care am fost chemat să mărturisesc despre Isus Hristos și să promovez pacea și dragostea propovăduite de El”, a încheiat președintele Oaks, „depun mărturie despre puterea acestor idei de a invoca binecuvântările lui Dumnezeu asupra tuturor care caută să le promoveze”.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.