Comunicat de presă

Preşedintele Ivory, noul preşedinte de misiune vizitatează Districtul Oradea

Preşedintele Ivory, noul preşedinte de misiune a Misiunii România-Republica Moldova şi membrii familiei sale au vizitat Districtul Oradea a Bisericii lui Isus Hrisots a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Sâmbătă, 12 iulie 2014, noul preşedinte de misiune a Misiunii România-Republica Moldova, preşedintele Ivory şi membrii familiei sale au vizitat Districtul Oradea al Bisericii lu iIsus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, pentru a cunoaşte conducătorii preoţiei şi membrii districtului. După o adunare la care au participat preşedinţia districtului şi preşedinţiile ramurilor din Districtul Oradea, în care Preşedintele Ivory a prezentat viziunea sa în ceea ce priveşte Misiunea România-Republica Moldova, a avut loc o adunare în care membrii au avut ocazia să-i cunoască pe toţi membrii familiei Ivory prezenţi la adunare, iar după un imn special, câte un membru din fiecare ramură a fost invitat să-şi depună mărturia. Adunarea de mărturii a fost urmată de un timp de socializare în care membrii au putut interacţiona cu familia noului preşedinte.

Membrii au fost surprinşi şi impresionaţi de cât de bine vorbeşte preşedintele Ivory limba română, care le-a vorbit doar în limba română pe toată perioada adunărilor, deşi dânsul a ajuns în ţară cu mai puţin de o lună în urmă, acest lucru dovedindu-le dragostea sa pentru membrii acestei misiuni. Experienţele sale de după chemarea sa ca preşedinte de misiune de către preşedintele Eyering, primul consilier în Prima Preşedinţie, au subliniat acest lucru: „Ne-am rugat foarte mult, atât eu cât şi familia mea, în ceea ce priveşte Misiunea România-Republica Moldova şi pot să vă spun că, deşi nu vă cunoaştem încă personal, avem o dragoste foarte mare pentru fiecare dintre dumneavoastră”. Atât dânsul cât şi membrii familiei sale, pe care îi va implica în mod activ în misiune pe toată perioada de trei ani, le-au mărturisit celor prezenţi că ştiu ce membri puternici sunt şi cât de mare este mărturia lor, pentru că acest lucru se vede pe feţele lor. Dânsul i-a asigurat pe membri că miracole se vor întâmpla pe măsură ce au credinţă.

După adunări, dânsul şi familia sa au dorit să viziteze puţin oraşul, preşedintele Geambaşu, preşedintele Districtului Oradea şi familia sa fiindu-le ghizi, după care şi-au continuat drumul spre Cluj, unde au participat la adunarea de împărtăşanie din ziua următoare.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.