Newsroom_President Packer.jpg
Comunicat de presă

Preşedintele Boyd K. Packer a decedat la vârsta de 90 de ani

Boyd K. Packer, preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, a decedat acasă, în ziua de vineri, 3 iulie 2015, la ora 14:00 OVM, din cauze naturale. Era în vârstă de 90 de ani.

„A fost într-adevăr un apostol al Domnului Isus Hristos. Din creştetul capului şi până la degetele de la picioare, el L-a reprezentat pe Salvatorul lumii”, a spus vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.  

În momentul morţii sale, preşedintele Packer slujea în calitate de preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, poziţie pe care o deţinea din data de 3 februarie 2008. Înainte de aceasta, dânsul a slujit în calitate de preşedinte în exerciţiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, începând din data de 5 iunie 1994. A fost rânduit apostol în data de 9 aprilie 1970 şi a slujit timp de peste 50 de ani în calitate de autoritate generală a Bisericii.

Timp de mai multe decenii, preşedintele Packer a proclamat Evanghelia lui Isus Hristos şi a avut un rol important în creşterea şi dezvoltarea Bisericii la nivel mondial, care are în prezent peste 15 milioane de membri.

„Lecţiile pe care le-a predat sunt întipărite în inima şi mintea oamenilor”, a spus vârstnicul Allan Packer, fiul preşedintelui Packer şi membru al Cvorumului celor Şaptezeci.

Preşedintele Packer a slujit într-un comitet, alături de alţi conducători ai Bisericii şi erudiţi în domeniul scripturilor, care a creat noi ediţii ale scripturilor SZU în anii 1979 şi 1981. Noile ediţii au inclus ajutoare pentru studiu şi formate care au îmbunătăţit semnificativ abilitatea membrilor Bisericii de a studia scripturile. În legătură cu acest proiect, preşedintele Packer a spus: „Cu trecerea anilor, aceste scripturi vor produce generaţii succesive de creştini credincioşi, care Îl vor cunoaşte pe Domnul Isus Hristos şi vor dori să se supună voinţei Lui”. Dânsul a continuat: „Aceste referinţe din cele patru volume de scripturi constituie cea mai vastă compilaţie de informaţii scripturale despre misiunea şi învăţăturile Domnului Isus Hristos care a fost realizată vreodată în istoria lumii”.

„Preşedintele Packer a fost întotdeauna de părere că, dacă citim cuvintele Domnului, ne este mult mai bine şi suntem mai în siguranţă decât dacă facem speculaţii folosindu-ne propriile idei”, a spus vârstnicul Ballard. „Nu era un lucru neobişnuit ca dânsul să spună: «Dragi fraţi, permiteţi-mi să vă citesc». Şi, apoi, deschidea lucrările canonice la un verset foarte important şi ne dădea ocazia să ascultăm ceea ce Domnul avea de spus. Iar noi, toţi, am învăţat de la el.”

În cadrul conferinţei generale a Bisericii din luna aprilie a anului 2014, preşedintele Packer a spus: „După toţi anii pe care i-am trăit şi în care am propovăduit şi am slujit, după milioanele de kilometri pe care i-am străbătut în întreaga lume, după toate experienţele avute, există un adevăr măreţ pe care îl voi împărtăşi. Acesta este mărturia mea despre Salvatorul Isus Hristos”.

Preşedintele Packer s-a născut la data de 10 septembrie 1924, în oraşul Brigham, Utah. A fost pilot de bombardier în forţele aeriene ale Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în teatrul de operaţiuni din zona Pacificului. Fiind specialist în educaţie, cariera preşedintelui Packer a inclus slujirea în calitate de supervizor în cadrul Seminarelor şi Institutelor de Religie ale Bisericii şi pe cea în calitate de membru al Consiliului de administraţie al Universităţii Brigham Young.

Apăsaţi aici pentru a învăţa mai multe despre viaţa şi slujirea preşedintelui Boyd K. Packer. (Articol în limba engleză)

Preşedintele Packer a studiat la Facultatea Weber Junior College şi, ulterior, şi-a obţinut licenţa şi masteratul în ştiinţe la Universitatea statului Utah. Şi-a susţinut doctoratul în administrare educaţională la Universitatea Brigham Young.

A fost foarte respectat de către membrii Bisericii în calitate de învăţător excepţional al principiilor Evangheliei. „Studiul doctrinelor Evangheliei va îmbunătăţi comportamentul mai repede decât o face studierea conduitei”, ne-a învăţat dânsul.

Preşedintele Packer a fost cunoscut, de asemenea, ca apărător neînfricat al Evangheliei lui Isus Hristos şi a vorbit, într-un mod foarte direct şi curajos, despre învăţăturile şi doctrina Bisericii. „A avut o mărturie profundă despre Evanghelie, o dragoste intrinsecă faţă de Salvator, faţă de oameni şi a dorit să le împărtăşească ceea ce este important”, a spus vârstnicul Allan Packer. „Aşadar, eu cred că el, atunci când ajungea să cunoască acele lucruri, simţea responsabilitatea de a le face cunoscute, de a le împărtăşi şi de a le propovădui.”

De-a lungul vieţii, dânsul a scris multe cărţi şi a fost, de asemenea, un artist desăvârşit.

În pofida responsabilităţilor dificile datorate poziţiilor deţinute în cadrul Bisericii, familia a reprezentat o prioritate pentru preşedintele Packer. Fiul său, Allan, a spus recent că tatăl său îşi făcea timp, acasă, să profite de fiecare ocazie de a propovădui. „El încă era tată, iar aceasta era prioritatea sa numărul unu.” În urma sa, au rămas soţia sa, Donna, şi cei 10 copii ai dumnealor.

Biserica va anunţa detaliile privind funeraliile imediat ce acestea vor fi cunoscute. Nu s-a stabilit când va fi ocupat locul rămas vacant în cadrul Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.