Președinta generală a organizației femeilor din cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a luat cuvântul joi, 9 noiembrie 2017, în Parlamentul European din Bruxelles, Belgia. Sora Jean B. Bingham s-a adresat unei auditoriu format din erudiți și demnitari în cadrul conferinței „Femei în credință: o perspectivă a libertății religiei sau a credinței”. Evenimentul a fost găzduit de Anna Záborská, membră a Parlamentului European, în parteneriat cu Biroul pentru Uniunea Europeană al Bisericii.
- 1_Women-in-Faith_Family-Photo.jpg
- 2a_Women-in-Faith_Keynote-Panel-Jean-Bingham.jpg
- 3_Women-in-Faith_Keynote-Panel-Jan-Figel.jpg
- 4_Women-in-Faith_Keynote-Panel-Zaborska-MEP.jpg
- 6_Women-in-Faith_Panel-Sandra-Jolley.jpg
- 7a_Women-in-Faith_Panel-Nazila-Ghanea.jpg
- 8_Women-in-Faith_Panel-Gillian-Kitley.jpg
- 9_Women-in-Faith_Panel-Amador-Rico-Sanchez.jpg
- 11-Women-in-Faith_Jean-Bingham-Sharon-Eubank.jpg
- 14-Women-in-Faith_Audience.jpg
1 / 2 |
„În loc ca guvernele să impună femeilor ce să facă, modul în care să facă și când trebuie să facă, noi trebuie să ne asigurăm că drepturile omului – inclusiv dreptul lor de a-și alege convingerile religioase – sunt respectate”, a spus sora Bingham, președinta generală a Societății de Alinare a Bisericii. Dânsa a fost însoțită de sora Sharon Eubank, prima consilieră a surorii Bingham în președinția generală a Societății de Alinare și directoarea LDS Charities, organizația umanitară a Bisericii.
În multe țări din întreaga lume, oamenii sunt persecutați din cauza propriilor convingeri religioase sau a credinței lor. Acolo unde se întâmplă acest lucru, femeile și fetele sunt adesea țintele violenței oarbe sau a unor forme de pedeapsă. În cuvântarea dânsei, sora Bingham a vorbit despre valoarea femeii în societate, despre contribuția femeilor în ceea ce privește binele comun și a invitat publicul să caute modalități de a întări femeile.
Dânsa a spus: „Împuternicirea femeilor ar trebui să fie o prioritate pentru toți, deoarece ele reprezintă o forță puternică pentru crearea unei societăți în care pacea, libertatea religioasă și drepturile omului pot prospera cu adevărat”.
Un alt vorbitor important a fost dr. Ján Figel’ – trimis special pentru promovarea libertății religioase sau a credinței în afara Uniunii Europene. Cuvântările de deschidere au fost urmate de cuvântările unui grup de experți internaționali: dr. Nazila Ghanea, profesor de drept internaţional al drepturile omului la Universitatea Oxford și membră a OSCE Panel ai experţilor în materie de libertate religioasă sau a credinței al Organzației pentru securitate și cooperare în Europa; Gillian Kitley, O.N.U. Biroul pentru Prevenirea Genocidului și pentru Responsabilitatea de Protecție; Sandra Jolley, vicepreședintă, Comisia Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă Internațională; și Amador Sanchez Rico, conducătorul adjunct al diviziei de Drepturi Umane a Serviciilor Europene de Acțiune Externă (EEAS).
Acest eveniment a deschis o serie de trei discuții la masa rotundă care vor avea loc în decembrie, ianuarie și februarie. Aceste evenimente mai mici, găzduite de Biroul pentru Uniunea Europeană al Bisericii, vor continua să elaboreze aspecte importante rezultate în urma conferinței de astăzi.
Doamna Záborská a spus despre eveniment: „Este o onoare pentru mine să fiu gazda unei asemenea conferințe cu un asemenea subiect. Este, de asemnea, un fel de manifestare a religiei mele”.
În urma evenimentului „Femei în credință”, sora Bingham și sora Eubank au participat la un prânz alături de ceilalți participanți și invitați. La sfârșitul săptămânii, sora Bingham va vorbi în cadrul unei adunări a femeilor sfinte din zilele din urmă din țărușii Bruxelles și Antwerp.
Despre participarea Bisericii la acest eveniment sora Eubank a spus: „Pentru că suntem toți copiii aceluiași Dumnezeu, există o legătură între noi; suntem cu toții frați și surori, așadar progresul dumneavostră, chiar dacă sunteți de o altă religie, este un lucru vital pentru progresul meu, deoarece suntem interconectați în acest fel”.
Societatea de Alinare este pentru femeile în vârstă de cel puțin 18 ani și are drept scop oferirea de ajutor în ceea ce privește nevoile temporale și spirituale ale tuturor femeilor din cadrul Bisericii, precum și ale altor persoane nevoiașe. Societatea de Alinare a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este una dintre cele mai mari organizații ale femeilor din lume.
Pentru a citi întreaga cuvântare a surorii Bingham, dați click aici.