GenConf04-23_01_230321_v1.jpg
Comunicat de presă

Invitație de a urmări Conferința Generală din aprilie 2023

Toți sunt bineveniți să participe, în perioada 1-2 aprilie 2023

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă îi invită pe toți să se alăture milioanelor de oameni din întreaga lume pentru a asculta mesaje de speranță și reînnoire care inspiră, rostite de profeții și apostolii din zilele noastre în timpul Conferinței Generale care se apropie a Bisericii și care se va desfășura sâmbătă și duminică, 1-2 aprilie 2023.

Participarea la această transmisiune religioasă ajută persoanele să învețe despre Isus Hristos, să-și întărească relația personală cu Salvatorul și să simtă pacea, speranța și bucuria care vin urmându-L. Toți sfinții din zilele din urmă, prietenii Bisericii și alții sunt încurajați și invitați să participe în sfârșitul de săptămână al Floriilor.

„Conferința generală ne oferă ocazia de a primi revelație personală pe măsură ce conducători generali ai Bisericii ne oferă sfaturi și îndrumări”, a scris Prima Președinție a Bisericii. „Încurajăm membrii să asculte, să studieze sfaturile oferite, să cugete asupra lor și să le pună în practică.”

Transmisiunea în întreaga lume se face de la Centrul de conferințe din orașul Salt Lake, Utah, S.U.A., și constă din cinci sesiuni generale unice cu durata de câte două ore, care se desfășoară pe parcursul a două zile. Orele sunt specificate în CEST – Central European Summer Time (ora de vară a Europei Centrale)

Sâmbătă, 1 aprilie 2023

Sâmbătă, 1 aprilie 18:00 (6 p.m.) CEST - Sesiunea de sâmbătă dimineață

Sâmbătă, 1 aprilie 22:00 (10 p.m.) CEST - Sesiunea de sâmbătă după-amiază

Duminică, 2 aprilie 2023

Duminică, 2 aprilie 14:00 (2 p.m.) CEST - Sesiunea de sâmbătă seara

Duminică, 2 aprilie 18:00 (6 p. m.) CEST - Sesiunea de duminică dimineață

Duminică, 2 aprilie 22:00 (10 p.m.) CEST - Sesiunea de duminică după-amiază

Pentru informații privind participarea la o sesiune a conferinței generale în Centrul de conferințe, vă rugăm să vedeți pagina Temple Square Live Events (Evenimente în direct din Temple Square).

Cum să urmăriți sau să ascultați în direct?

Toate sesiunile conferinței vor fi transmise în direct pe pagina live broadcasts (transmisiuni în direct) de pe ChurchofJesusChrist.org în peste 70 de limbi. Cei care urmăresc pot, de asemenea, să vizioneze sau să asculte pe General Conference YouTube channel; pe aplicația Biblioteca Evangheliei; și pe alte posturi de radio, televiziune, dar și prin satelit și canale digitale.

Cum să urmăriți sau să ascultați ulterior?

După transmisiune, mesajele vor fi disponibile în format text, audio și video pe mai multe canale pentru a fi vizionate și studiate. Aceste canale includ Biblioteca Evangheliei, Gospel Media, canalul General Conference YouTube, General Conference podcast și revistele Bisericii.

Cum să vă pregătiți pentru Conferința Generală

Ajutați copiii și tinerii să se pregătească să urmărească conferința generală cu ajutorul „General Conference Activities for Children and Youth (Activități pentru copii și tineri privind conferința generală)”.

Resurse suplimentare

Unele dintre aceste resurse pot fi disponibile doar în limbile selectate.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.