Comunicat de presă

În toată Europa, sfinții din zilele din urmă ajută la desfășurarea de eforturi umanitare

Din Ungaria și Slovacia până în Republica Cehă și Islanda, membrii Bisericii se unesc rapid pentru a ajuta refugiații

Criza refugiaților de la granița cu Ucraina este complexă iar cerințele privind ajutorul umanitar sunt urgente și diverse. Când a început criza, în data de 24 februarie a acestui an, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a creat imediat un cadru pentru integrarea refugiaților care sunt membri ai Bisericii. Obiectivul a inclus crearea de centre de adunare pentru a asigura nevoile imediate ale refugiaților, plus un proces menit să facă o legătură în timp util între persoanele și familiile strămutate și congregațiile locale ale Bisericii, unde pot găsi locuințe temporare, alimente, alte provizii și refugiu social și spiritual.

Când are loc o calamitate sau un dezastru oriunde în lume, Biserica evaluează rapid nevoile misionarilor, membrilor și prietenilor. De cele mai multe ori, cei mai mulți dintre cei cărora li se oferă ajutor nu sunt membri ai Bisericii, ci prieteni și vecini din comunitățile locale.

De la începutul crizei, Serviciile pentru Bunăstare și Bizuirea pe Forțele Proprii (SBBFP), un departament al Bisericii, au fost implicate într-un mod proactiv în sute de acțiuni umanitare în toată Europa.

Across Europe Latter01
Across Europe Latter01
Misionari voluntari servesc mâncare refugiaților din Polonia2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Across Europe Latter02
Across Europe Latter02
Misionari voluntari mătură podelele centrului de primire a refugiaților din Tesco2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Împreună cu conducătorii locali și membrii Bisericii, departamentul coordonează ajutorul oferit persoanelor de toate credințele de la granițe, din centrele de adunare sau din clădirile locale ale Bisericii.

În Polonia, misionarii umanitari sprijină eforturile voluntare din cadrul marelui centru de primire a refugiaților din Tesco. Câțiva misionari tineri ai Bisericii sunt ocupați acolo făcând curățenie, servind mâncare și oferind ajutor lingvistic. Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a donat un laptop, pentru a ajuta coordonatorul voluntar să urmărească informațiile despre voluntari, și o mașină de spălat, pentru a ajuta la grăbirea curățirii mopurilor, a prosoapelor și a proviziilor.

Doi foști misionari seniori voluntari din Slovacia au venit recent în Polonia pentru câteva luni pentru a ajuta în acțiunile pentru refugiați, lucrând în calitate de reprezentanți tehnici. Ei coordonează proiecte cu alte organizații non-guvernamentale (ONG-uri). De exemplu, organizația Salvați Copiii transportă patruzeci de orfani blocați în Ucraina la o nouă casă, în vestul Poloniei. Biserica a donat așternuturi, aparate pentru călcat și fierbătoare pentru această cauză. În timpul unei pauze a unei activități desfășurate lângă granița Polonia/Ucraina, o voluntară senioră a observat recent membrii unui cuplu cu deficiențe de auz cântând singuri într-un colț. Ea s-a dus la ei, i-a salutat folosind limbajul semnelor și ei i-au răspuns zâmbindu-i larg. Limbajul semnelor asigură, de obicei, comunicarea eficientă între persoanele din țări diferite.

Across Europe Latter03
Across Europe Latter03
Misionari seniori voluntari comunică cu refugiați surzi prin limbajul semnelor2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

În Ungaria, Biserica a găsit un ONG care închiriază un hotel întreg pentru refugiați. Acest hotel cu 62 de camere poate găzdui până la trei sute de femei și copii pentru o perioadă scurtă. Biserica va ajuta la acoperirea costurilor chiriei la hotel.

În Slovacia, Biserica lucrează alături de Nadacia Pro Futura pentru a oferi alimente și articole de igienă pentru bebeluși, care vor fi distribuite mamelor cu bebeluși sau copilași care sosesc la graniță. Până în prezent, patru sute de pachete au fost oferite. Biserica a cumpărat și donat un frigider nou și o sobă pe lemne centrelor de refugiați din Baškovce.

În Republica Cehă, două centre de refugiați au fost create de Biserică. Unul este la centru european de ajutor în cadrul comunității de la Academia Cumorah de lângă Praga. Acest centru oferă condiții de cazare, mâncare și educație pentru aproape cincizeci de refugiați din Ucraina, dintre care opt se pregătesc în mod activ să fie misionari ai Bisericii. Un alt centru a fost creat pentru a găzdui până la o sută de membri refugiați, fiind o primă oprire pe măsură ce sosesc pentru a găsi refugiu temporar. Mâncarea și cazarea sunt oferite gratuit, iar membrii locali ai Bisericii ajută refugiații să se integreze în orașe în care se găsesc biserici și ramuri pentru a oferi interacțiune socială, precum și refugiu spiritual.

Across Europe Latter04
Across Europe Latter04
Centrul european de ajutor în cadrul comunității de la Academia Cumorah de lângă Praga2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Across Europe Latter05
Across Europe Latter05
Mese calde sunt servite persoanelor strămutate într-un centru pentru refugiați din Republica Cehă2022 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
Download Photo

Islanda este o țară mică și îndepărtată, dar a fost, de asemenea, activă în primirea și găzduirea de familii de refugiați, inclusiv a unei familii de membri care au fugit din Odessa, Ucraina, pentru a veni în Islanda. Biserica din Islanda contribuie, de asemenea, din punct de vedere financiar la eforturile unui ONG cunoscut de a ajuta persoanele strămutate din Ucraina. În total, peste șase sute de persoane strămutate au sosit în Islanda din Ucraina și fiecăruia i s-a oferit cazare și loc de muncă. La un magazin din Reykjavik, cumpărătorilor li se oferă opțiunea de a adăuga cinci sute de coroane islandeze la totalul cumpărăturilor lor ca donație pentru refugiați.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.