Mark W. Hofmann a fost un comerciant de documente rare și un falsificator priceput care a profitat de interesul public față de istoria sfinților din zilele din urmă și istoria Americii vânzând, la începutul anilor 1980, documente istorice autentice, documente istorice modificate și documente istorice falsificate. În anul 1985, aparent îngrijorat că frauda sa ar putea fi descoperită, Hofmann a folosit bombe artizanale pentru a ucide doi oameni, inclusiv pe unul dintre clienții săi.
Multe dintre falsurile lui Hofmann s-au concentrat asupra istoriei sfinților din zilele din urmă. Hofmann a fost un membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă care, în sinea sa, a încetat să mai creadă în Dumnezeu. Până la vârsta de 25 de ani, devenise interesat de lucrările istorice despre istoria Bisericii și era familiarizat cu documente menționate în relatări istorice, care nu fuseseră găsite până în acel moment, cum ar fi literele din Cartea lui Mormon copiate și duse de Martin Harris la eruditul specialist în culturi antice Charles Anthon.1 În anul 1980, Hofmann a pretins că a găsit o copie a acestei transcrieri împăturită și pusă între paginile unei versiuni King James a Bibliei din secolul al XVII-lea. Erudiții care au evaluat documentul l-au considerat a fi autentic bazându-se pe faptul că scrisul de mână corespundea scrisului confirmat al lui Joseph Smith și descrierii literelor făcute de Anthon. Acceptarea acestui fals a lansat cariera lui Hofmann de comerciant de cărți și manuscrise rare.
O diversitate de tehnici l-au ajutat pe Hofmann să-i convingă pe erudiți că falsurile sale erau lucrări autentice. A ales proiectele cu grijă pentru ca acestea să se axeze pe documente care, probabil, au existat odată și a studiat contextele acestora în amănunt. A furat din arhive hârtie și alte materiale din perioada respectivă, și-a făcut propria cerneală, pe care a învechit-o artificial, și a recreat cu grijă ștampilele poștale pentru ca falsurile sale să treacă de verificarea autenticității făcută de specialiști. A studiat particularitățile scrisului de mână ale autorilor și le-a putut reproduce cu o acuratețe uluitoare. Cercetările sale istorice și abilitățile sale literare i-au permis să redacteze documente care prezentau caracteristicile așteptate privind stilul, tonul și conținutul. A creat istorisiri plauzibile despre originile și proveniența documentelor, plasând uneori un fals minor în avans pentru a conferi crezare unuia ulterior, mai important. A obținut documente autentice rare acceptându-le ca plată în natură, iar, apoi, a comercializat atât materialele autentice, cât și cele falsificate. Uneori, făcea mici modificări în documentele sau materialele autentice, ceea ce le sporea valoarea. Numeroși erudiți din diferite domenii au autentificat, fără să-și dea seama, falsurile lui Hoffman.
Falsurile lui Hofmann au inclus documente de la personalități politice și literare din perioada de început a Americii, începând de la documente obișnuite cu semnături falsificate până la scurte lucrări literare. Printre multe altele, Hofmann a falsificat mai multe documente legate de Biserică, inclusiv scrisori scrise de Joseph Smith, Lucy Mack Smith și David Whitmer. A creat mai multe falsuri care se concentrau asupra unor aspecte sensibile din istoria Bisericii, sperând să stârnească controverse. A falsificat o binecuvântare pe care, potrivit declarațiilor, Joseph Smith i-a dat-o fiului său, Joseph Smith III, desemnându-l succesor al său. De asemenea, a falsificat o scrisoare scrisă de Martin Harris în anul 1830 (cunoscută drept „scrisoarea salamandră”), care îl descria pe Joseph Smith ca fiind implicat în practici de magie populară.2 Hofmann i-a indus în eroare cu falsurile sale nu doar pe conducătorii și istoricii Bisericii, ci și pe familia și prietenii săi, pe arhivari și bibliotecari și pe alți experți. Biserica a achiziționat mai multe documente de la el și falsurile sale au devenit subiectul atât al cercetărilor erudiților, cât și al discuției publice.
În anul 1985, Hoffman a început negocierea vânzării unui document falsificat Bibliotecii Congresului cu suma de 1,5 milioane de dolari. La vremea aceea, cheltuielile lui Hofmann pentru călătorii, bunuri de lux, cărți rare și materiale pentru falsificare depășeau venitul său considerabil. Alți clienți au început să ceară lucrurile pentru care Hofmann acceptase plata, dar nu le crease încă. Temându-se că, sub presiune, va fi depistat, Hofmann a lăsat un pachet cu o bombă artizanală care l-a ucis pe colecționarul Steven F. Christensen. Hofmann îi promisese lui Christensen o colecție de documente aparținând apostolului neloial din perioada de început, William McLellin, documente pe care nu le-a creat. Pentru a redirecționa atenția anchetatorilor de la sine către celelalte activități de afaceri ale lui Christensen, Hofmann a livrat o a doua bombă la casa lui J. Gary Sheets, partener de afaceri al lui Christensen, care a ucis-o pe soția lui Sheets, Kathy. A doua zi, lângă Piața Templului, o a treia bombă a explodat în mașina lui Hofmann înainte ca el să o fi putut livra unei victime neidentificate. Acea detonare a condus repede poliția la dovezi incriminatoare care au făcut legătura între Hoffman și explozii. Experți criminaliști au examinat falsurile lui Hofmann și au descoperit dovezi că învechise artificial cerneala. În cele din urmă, el a mărturisit crimele și falsurile și a fost condamnat la închisoare pe o perioadă cuprinsă între cinci ani și închisoare pe viață, judecătorul recomandând ca el să nu fie eliberat niciodată.
Cele mai mari tragedii legate de falsurile lui Hofmann sunt moartea lui Kathy Sheets și Steven Christensen. De asemenea, falsurile au îngreunat activitatea colecționarilor și comercianților de manuscrise și cărți, a istoricilor și arhivarilor. Deși ancheta poliției a făcut legătura între Hofmann și numeroase falsuri, rețelele sale comerciale au îngreunat depistarea amplorii și locurilor în care se aflau lucrările sale. De exemplu, la doisprezece ani după explozii, un document despre care experții credeau că este o poezie a lui Emily Dickinson s-a constatat că era un fals al lui Hofmann. Presupunerile false inspirate de documentele sau citatele lui Hofmann care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi dovezi fabricate de el încă denaturează unele descrieri privind istoria sfinților din zilele din urmă.
Încă din anii 1980, Biserica a publicat foarte mult despre istoria ei din perioada de început, ajutând la încurajarea unei înțelegeri mai profunde a unora dintre episoadele istorice obscure pe care Hofmann le-a folosit în falsurile sale pentru a pune Biserica într-o lumină negativă. Istoricii și arhivarii Bisericii au exercitat, de asemenea, o vigilență sporită în coroborarea afirmațiilor despre proveniența documentelor și contextul istoric cu alte dovezi. Publicarea și digitalizarea scrierilor lui Joseph Smith și a multor altor colecții importante de documente au ajutat la lărgirea bazei folosite la evaluarea noilor descoperiri.
Resursele Bisericii
Dallin H. Oaks, „Recent Events Involving Church History and Forged Documents”, Ensign, oct. 1987, p. 63.
„Church Releases Statement on Mark Hofmann Interviews”, Ensign, oct. 1987, p. 78-79.
„Document Dealer Confesses”, Ensign, apr. 1987, p. 77.
„Fraudulent Documents from Forger Mark Hofmann Noted”, Ensign, octombrie 1987, p. 79.
Bibliografie
Richard E. Turley jr., Victims: The LDS Church and the Mark Hofmann Case (Urbana: University of Illinois, 1992).
Sheri Dew, Go Forward with Faith: The Biography of Gordon B. Hinckley (Salt Lake City: Deseret Book, 1996), p. 425-432.