Conferinţa Generală din anii de odinioară

Deoarece s-au făcut progrese tehnologice uriaşe pe parcursul ultimului secol, membri şi prieteni ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă din întreaga lume se bucură de beneficiile devenirii conferinţei generale tot mai accesibile. În Europa, cei care doreau să urmărească sesiunile unei conferinţe nu aveau, întotdeauna, acces aşa de uşor la transmisiunile acesteia.

Norbert Meissner, din Germania, îşi aminteşte de vremea cînd conferinţa generală era transmisă în capele, printr-o linie telefonică. Părinţii săi îi luau pe el şi pe cei doi fraţi ai săi la centrul ţăruşului, în Nuremberg, unde stăteau toată ziua. El avea zece ani şi timpul petrecut acolo era „perioada cea mai plictisitoare” pentru el.

„Calitatea transmisiunii era foarte proastă”, a spus Meissner. „Sunetul era ca al unei convorbiri telefonice, dar nu digitale. Era asemănător tuturor zgomotelor deranjante.”

Daryl Watson, din Scoţia, îşi aminteşte conferinţa generală de la sfârşitul anilor 1960, cînd aceasta era transmisă în capele, printr-o linie telefonică.

„Familia mea trebuia să călătorească la capela din Edinburgh, la o distanţă de aproximativ 50 de km, pentru a asculta conferinţa”, a spus Watson.

Cu câteva zile înainte de conferinţă, un inginer de telecomunicaţii trebuia să monteze o linie telefonică specială, pe care o deconecta la terminarea conferinţei. Mama lui Watson se străduia din greu cu această metodă, mai ales în timp ce trebuia să aibă grijă de copiii mici.

„Deseori, linia se deconecta, de asemenea, şi nu auzeai nimic pentru un timp”, a spus Watson.

În cele din urmă, linia telefonică a fost înlocuită cu o transmisiune radio, în timp ce poze ale autorităţilor generale care vorbeau erau expuse de un proiector fixat deasupra capetelor noastre. În scurt timp, la sfârşitul anilor 1970, s-a renunţat la această metodă şi ţăruşii primeau benzi video cu sesiunile conferinţelor, la câteva săptămâni după fiecare sesiune. Pentru ca membrii să poată participa, erau programate sesiuni speciale.

Dinis Adriano, din Portugalia, îşi aminteşte de timpul când era adolescent şi viziona conferinţa generală pe benzi video.

„Era cuvântarea de rămas bun a lui Bruce R. McConkie”, a spus Dinis. „Era la o activitate de sâmbăta şi am fost foarte impresionat. Îmi amintesc cum îl ascultam pe vârstnicul McConkie adresând această cuvântare puternică şi nu înţelegeam exact totul, dar simţem Spiritul într-un fel pe care nu-l mai simţisem înainte.”

Fratele lui Dinis, Paulo, îşi aminteşte de faptul că citea Liahona după conferinţa generală.

„Era o mare întârziere în procesul de traducere în limba portugheză”, a spus Paulo. „Îmi amintesc cum mă grăbeam să deschid paginile de la mijlocul revistei pentru a vedea dacă erau schimbări importante în cvorumuri.”

Când a apărut transmisiunea prin satelit, experienţa lui Paulo s-a schimbat „într-un mod special”.

„Să poţi să-l vezi în direct pe preşedintele Ezra Taft Benson şi pe toate autorităţile generale a fost o experienţă unică”, a spus Paulo. El şi-a amintit, de asemenea, de primirea benzilor video. „Privind acum în urmă, pare ciudat să aştepţi două sau trei luni pentru a şti ce a fost împărtăşit la conferinţa generală.”

Hanno Luschin, din Germania, îşi aminteşte, de asemenea, transmisiunea prin satelit. El îşi lua familia la centrul ţăruşului, la fiecare şase luni, pentru a viziona, şi nu a lipsit niciodată. Deoarece tehnologia a avansat, la mijlocul anilor 1990, el şi familia sa – care trăiau în Anglia în perioada aceea – au putut să regleze mica antenă de satelit aflată pe casa lor, astfel încât să primească semnalul pentru conferinţa generală.

„Era întotdeauna o aventură să-l pun pe unul dintre băieţii mei mai mari să urce pe o scară şi să întoarcă uşor receptorul antenei aflat pe acoperiş, iar eu să verific intensitatea semnalului de la televizor pentru a obţine o imagine şi un sunet clare”, a spus Luschin.

Când internetul a făcut să fie conferinţa generală chiar mai accesibilă, Luschin a început să vizioneze conferinţa generală acasă, în direct. Pe măsură ce familia sa s-a mutat în diferite locuri din Europa, orele transmisiunii au ajuns să fie tot mai târzii, Luschin ajungând să vizioneze chiar şi până dimineaţa devreme, uneori terminând în jurul orei 5 dimineaţa.

„A meritat fiecare minut”, a spus Luschin. Deseori, îşi aminteşte de vremuri din trecut, în care era nevoie de luni de zile pentru a transmite un mesaj în diferite părţi ale lumii.

„Cât de binecuvântaţi suntem să avem acces la cuvintele profeţilor în viaţă, pentru a ne îndruma în aceste zile din urmă.”