În data de 24 septembrie 2016, s-au împlinit 10 ani de la dedicarea celei de-a doua capele din Bucureşti, Capela Panduri, situată pe Şos. Panduri nr. 16-18. Cu această ocazie, membrii şi prietenii Bisericii care preaslăvesc în această capelă au sărbătorit printr-un program plin de evenimente.
- Capela Panduri
- Axel Leimer
- Panduri 10 ani
- Panduri 10 ani
- Panduri 10 ani
- Panduri 10 ani
- Panduri 10 ani
- Capela Panduri 10 ani
1 / 2 |
Dimineaţa a început cu o acţiune de donare de sânge. O parte din personalul medical de la centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) – Bucureşti a amenajat, în capelă, o zonă unde s-a putut dona sânge, în mod voluntar.
Programul a continuat cu Porţile deschise ale Capelei Panduri, activitate în timpul căreia toţi doritorii au putut veni pentru a vedea ce se întâmplă într-o casă de întruniri mormonă.
Apoi, a avut loc celebrarea propriu-zisă, o activitate spirituală în cadrul căreia a vorbit vârstnicul Axel Leimer, Autoritatea Zonei-Cei Şaptezeci. În timpul acestei activităţi, tinerele fete din Ramura Panduri au citit congregaţiei rugăciunea de dedicare a Capelei Panduri, rostită în urmă cu 10 ani. Vârstnicul Leimer le-a adus aminte participanţilor că motivul principal al construirii capelei a fost acela ca membrii Biserici să aibă un loc în care să se întâlnească duminica pentru a-şi reînnoi legămintele făcute la botez, prin luarea din împărtăşanie.
Ziua s-a încheiat cu o mică petrecere cu muzică şi dans organizată în curtea capelei.
„Privim înainte cu recunoştinţă şi speranţă pentru nenumăratele binecuvântări cu care Divinitatea ne copleşeşte”, a spus în încheiere Vasile Doru, conducătorul congregaţiei din Panduri.