Conducătorul congregaţiilor locale ale sfinţilor din zilele din urmă este episcopul (sau preşedintele de ramură, în cazul congregaţiilor mai mici). Episcopul deţine preoţia şi este rânduit la oficiul de episcop de către un conducător superior din cadrul Bisericii. El munceşte pentru a se întreţine şi nu este plătit în niciun fel pentru slujirea pe care o face în cadrul Bisericii. Deşi nu este stipulată o anumită perioadă se slujire, este un lucru obişnuit ca un episcop să slujească în congregaţia sa timp de aproximativ cinci ani, iar apoi el devine un membru obişnuit al congregaţiei sau îi este desemnată o însărcinare în afara acesteia.
Ceilalţi deţinători ai preoţiei îl susţin pe episcop în responsabilităţile sale, printre aceştia numărându-se doi consilieri sau sfătuitori. De asemenea, episcopul primeşte ajutor din partea consiliului episcopiei care este format din bărbaţi şi femei care au responsabilităţi majore, distincte faţă de membrii turmei, tineri şi în vârstă.
Anumite îndatoriri din cadrul congregaţiei trebuie făcute de către un deţinător al preoţiei, cum ar fi binecuvântarea însemnelor împărtăşaniei ale trupului (pâinea) şi sângelui (apa), darea unei binecuvântări unei persoane bolnave sau botezarea unui alte persoane în Biserică. Numai bărbaţii demni care sunt membri ai Bisericii deţin preoţia.
Responsabilităţi precum rostirea unei cuvântări în faţa congregaţiei sau rostirea rugăciunilor în cadrul adunărilor în numele congregaţiei nu necesită preoţia şi sunt înfăptuite în egală măsură de către bărbaţi şi femei.
Lipsa unei slujiri remunerate la nivel congregaţional poate fi un motiv pentru care tradiţia de voluntariat este atât de ferm stabilită în cadrul comunităţilor sfinţilor din zilele din urmă. Se aşteaptă ca toată lumea să ajute şi nu există o chemare de conducere, la nivel local, în care cineva să slujească pentru totdeauna. Cel care slujeşte, astăzi, în calitate de episcop ar putea să stea într-o clasă, săptămâna viitoare, fiind învăţat de cineva care, la un moment dat, a fost asistent.
De asemenea, nu există poziţii de superioritate în cadrul preoţiei. Aproape toţi bărbaţii care sunt activi în cadrul Bisericii deţin fie oficiul de vârstnic, fie pe cel de înalt preot. Aceşti bărbaţi se adună în grupuri cunoscute sub denumirea de cvorumuri pentru a participa la clase săptămânale şi sunt organizaţi ca, împreună, să îndeplinească anumite nevoi, cum ar fi ajutarea celor săraci sau a familiilor care au un singur părinte.