Subiect

Peştera cu înregistrări din Muntele de Granit

Cea mai mare colecţie de înregistrări genealogice din lume este găzduită într-o galerie subterană securizată situată în munţii din apropierea oraşului Salt Lake, Utah. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a construit galeria pentru înregistrări din Muntele de Granit în anul 1965 pentru a păstra şi proteja înregistrările importante pentru Biserică, inclusiv vasta sa colecţie de microfilme cu istoria familiei.

Din motive de securitate, nu se permite accesul publicului în galeria subterană cu înregistrări din Muntele de Granit, însă apasă aicipentru a viziona o prezentare despre galerie.

Galeria subterană protejează peste 3,5 miliarde de imagini pe microfilme, microfişe şi suporturi digitale. În prezent, Biserica desfăşoară un proces de a digitiza microfilmele şi de a face disponibile aceste înregistrări digitale prin intermediul site-ului FamilySearch.org. Pentru a afla mai multe despre acest proces, vizionaţi acest video.

Imaginile din galeria subterană cu înregistrări din Muntele de Granit sunt colecţionate ca urmare a înţelegerilor făcute cu arhivele, bibliotecile şi bisericile din peste 100 de ţări. Copii ale acestor înregistrări sunt oferite gratuit celui care se îngrijeşte de înregistrări şi, uneori, copii suplimentare sunt puse la dispoziţie pentru a înlocui înregistrări care s-au pierdut ca urmare a unui dezastru natural sau incendiu. Apasă aicipentru a viziona povestea despre modul în care Biserica a putut să înlocuiască înregistrări genealogice preţioase pentru locuitorii insulei Niue din Pacific, după un ciclon devastator.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.