Subiect

Articolele de credinţă

Treisprezece declaraţii scurte scrise de Joseph Smith care rezumă unele dintre doctrinele de bază ale Bisericii.

1. Noi credem în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt.
 

2. Noi credem că oamenii vor fi pedepsiţi pentru propriile lor păcate şi nu pentru greşeala lui Adam.
 

3. Noi credem că, prin ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei.

4. Noi credem că primele principii şi rânduieli ale Evangheliei sunt: primul, credinţa în Domnul Isus Hristos; al doilea, pocăinţa; al treilea, botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor; al patrulea, aşezarea mâinilor pentru darul Duhului Sfânt.

5. Noi credem că un om trebuie să fie chemat de Dumnezeu prin profeţie şi prin aşezarea mâinilor de către aceia care deţin autoritatea de a predica Evanghelia şi de a administra rânduielile acesteia.

6. Noi credem în aceeaşi organizare care exista în Biserica din vechime, şi anume: apostoli, profeţi, preoţi, învăţători, evanghelişti şi aşa mai departe.

7. Noi credem în darul de a vorbi în alte limbi, de a profeţi, de a avea revelaţii, de a avea viziuni, de a tămădui, de a interpreta limbile şi aşa mai departe.

8. Noi credem că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, în măsura în care este tradusă corect; noi credem, de asemenea, că şi Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu.

9. Noi credem în tot ceea ce a revelat Dumnezeu, tot ceea ce revelează El în zilele noastre şi credem că El va revela încă multe lucruri măreţe şi importante referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

10. Noi credem în adunarea adevărată a lui Israel şi în restaurarea celor zece triburi; că Sionul (Noul Ierusalim) va fi clădit pe continentul american; că Hristos va domni în persoană pe pământ; şi că pământul va fi înnoit şi va primi gloria sa de paradis.

11. Noi afirmăm că avem dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic, aşa cum ne îndeamnă propria conştiinţă şi recunoaştem tuturor oamenilor acelaşi drept de a preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc.

12. Noi credem că trebuie să ne supunem regilor, preşedinţilor, conducătorilor şi magistraţilor şi să ne supunem, să onorăm şi să susţinem legea.

13. Noi credem că trebuie să fim cinstiţi, fideli, puri, binevoitori, virtuoşi şi că trebuie să facem bine tuturor oamenilor; într-adevăr, putem spune că urmăm îndemnul lui Pavel – Credem toate lucrurile, sperăm toate lucrurile, noi am îndurat multe lucruri şi sperăm să putem îndura toate lucrurile. Dacă este ceva care este virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă, noi căutăm aceste lucruri.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.