Biografie a unui conducător

Vârstnicul Jeffrey R. Holland

Vârstnicul Jeffrey R. Holland a fost rânduit membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în ziua de 23 iunie 1994. În momentul în care a primit chemarea, vârstnicul Holland slujea în calitate de membru al Primului Cvorum al Celor Şaptezeci, în cadrul căruia fusese chemat la 1 aprilie 1989.

Din 1980 până în 1989, când a fost chemat ca autoritate generală, Jeffrey R. Holland a slujit ca al nouălea preşedinte al Universităţii Brigham Young din Provo, Utah. A fost înalt reprezentant al Bisericii pentru Educaţie şi decan al Facultăţii de Educaţie Religioasă din cadrul UBY.

Conducător în comitetele elevilor şi atlet la Liceul Dixie şi Colegiul Dixie din oraşul natal St. George, Utah, dânsul a obţinut diplomele de licenţă şi masterat în engleză şi educaţie religioasă la Universitatea Brigham Young. A absolvit Facultatea de Studii Americane a Universităţii Yale obţinând diplomele de masterat şi doctorat.

Înainte de a fi chemat să slujească cu timp deplin în cadrul Bisericii, vârstnicul Holland a activat, pe linie profesională, în domeniul educaţional. Dânsul a fost preşedinte al American Association of Presidents of Independent Colleges and Universities (AAPICU) (Asociaţiei Americane a Preşedinţilor Colegiilor şi Universităţilor Independente), a fost membru în Consiliul de conducere al National Association of Independent Colleges and Universities (NAICU) (Ascociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Universităţilor Independente), precum şi membru al National Collegiate Athletic Association (NCAA) Presidents Commission (Comitetului Preşedinţilor din cadrul Asociaţiei Naţionale de Atletism Universitar). Pentru activitatea sa care a urmărit o mai bună înţelegere între creştini şi evrei, Liga Anti-defăimare B’Nai B’rith i-a conferit Premiul Torţa Libertăţii. Dânsul a făcut parte din consilii de conducere ale mai multor corporaţii civice şi din domeniul afacerilor şi i-a fost acordat Premiul Distins Cercetaş Vultur de către Cercetaşii din America. Este autorul a opt cărţi; co-autor al uneia dintre ele este soţia sa, Patricia.

Vârstnicul Holland s-a născut în ziua de 3 decembrie 1940 în familia lui Frank şi Alice Bentley Holland. În 1963, dânsul s-a căsătorit cu Patricia Terry. Dânşii au trei copii.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.