Biografie a unui conducător

Vârstnicul David A. Bednar

David A. Bednar a fost rânduit şi pus deoparte membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostolial Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmăîn ziua de 7 octombrie 2004. Înainte de chemarea sa în cadrul Cvorumului Celor Doisprezece, vârstnicul Bednar a slujit în calitate de autoritate a zonei- Cei Şaptezeci, de reprezentant regional, de preşedinte de ţăruş, de două ori, şi în calitate de episcop.

 

Vârstnicul Bednar s-a născut în 15 iunie 1952 în Oakland, California. El a slujit ca misionarcu timp deplin în sudul Germaniei şi a urmat apoi Universitatea Brigham Young, unde a obţinut licenţa şi masteratul. De asemenea, dânsul a obţinut doctoratul în comportament organizaţional la Universitatea Purdue.

După terminarea studiilor, vârstnicul Bednar a fost profesor de managementul afacerilor la Universitatea Texas Tech şi la Universitatea Statului Arkansas. El a slujit apoi ca preşedinte al Universităţii Brigham Young – Idaho(fostul Ricks College) din 1997 până în 2004.

Vârstnicul Bednar s-a căsătorit cu Susan Kae Robinson în TemplulSalt Lake în ziua de 20 martie 1975 şi dânşii sunt părinţii a trei fii.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.