Comunicat de presă

Vârstnicul Soares împărtășește mesaje și acte de dragoste și credință

Apostolul slujește în Zona Centrală, Europa, a Bisericii.

Vârstnicul Ulisses Soares, dinCvorumul celor Doisprezece Apostoli al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, însoțit de soția sa, sora Rosana Soares, a încheiat, recent, o vizită de slujire în Europa, cu opriri în Italia, Spania, Franța și Portugalia. Dânsul și soția sa s-au întâlnit cu lideri guvernamentali și religioși, lideri ai unor organizații comunitare și umanitare, cu membri și misionari ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Vârstnicul Soares a subliniat importanța faptului de a arăta dragoste și compasiune, de a alege bucuria și de a ne întări credința în Isus Hristos.

Italia

La Roma, vârstnicul Soares s-a întâlnit cu rabinul Ariel Stofenmacher, rector al Seminarului Rabinic Latino-American Marshall T. Meyer și fondator al Institutului Universitar Abarbanel. Miercuri, 6 noiembrie 2024, apostolul și rabinul au vizitat împrejurimile și centrul pentru vizitatori al Templului Roma, Italia.


 

O parte a turului a inclus o vizită la centrul FamilySearch de la etajul al doilea al centrului pentru vizitatori. Pentru rabinul Stofenmacher, istoria familiei este foarte importantă.

„FamilySearch îi ajută pe oameni să-și găsească propriii strămoși. Noi, ca popor evreu, am fost risipiți în toată lumea“, a spus acesta. „Deci, [FamilySearch] îți oferă oportunitatea de a te întoarce în timp și de a-ți întâlni familia.“

Rabinul Stofenmacher l-a surprins pe vârstnicul Soares arătându-i că a descărcat deja aplicația FamilySearch și a găsit trei generații din familia sa.

„Mi s-a părut un moment fabulos, deoarece rabinul Stofenmacher are propriile sale convingeri, dar noi ne bazăm relația pe crezuri comune, care sunt familia, familia eternă, conectarea strămoșilor noștri cu prezentul și viitorul nostru“, a spus vârstnicul Soares.

În timpul vizitei au fost prezenți și sora Rosana Soares, vârstnicul Rubén Alliaud, președintele Zonei Centrale, Europa, a Bisericii, și soția sa, Fabiana. Rabinului Stofenmacher i s-au alăturat Guillermo Heisinger, Rabinul Luis Diaz, Ruth Libfrand și Graciela Ciociano.

Spania

Vineri, 8 noiembrie 2024, vârstnicul Soares a vizitat o regiune din Spania care a fost devastată de inundațiile de la sfârșitul lunii octombrie. Dânsul și vârstnicul Alliaud au împărtășit, sfinților din zilele din urmă din Catarrojas, Spania, dragostea, grija lor și un mesaj înălțător de a-și păstra credința în Isus Hristos.

„Dragii frați și surori, vă iubim profund și dorim să vă fim aproape în aceste momente. De aceea suntem aici. Sper că puteți simți dragostea Tatălui nostru Ceresc pentru voi, precum și dragostea noastră“, a spus vârstnicul Soares.

Helamán Rubío, care locuiește în Catarrojas, și-a pierdut patru vecini în timpul inundațiilor și l-a văzut pe unul dintre ei pierzându-și viața în timp ce încerca să salveze pe cineva bolnav. Acesta a fost copleșit de pace când a auzit că un apostol al lui Isus Hristos venea să le slujească.

„Chiar aveam nevoie ca vârstnicul Soares să vină. A fost ca un miracol“, a spus Rubío. „Da, a fost un miracol, pentru că am putut auzi glasul Duhului și a fost ceea ce aveam nevoie să auzim.“

Vârstnicul Soares a rostit o rugăciune cu o binecuvântare specială pentru victimele inundațiilor. Dânsul și soția sa, Rosana, precum și familia Alliaud, au salutat și au îmbrățișat toate persoanele prezente.

„Păstrați-vă credința în Dumnezeu și în Isus Hristos. Suntem foarte dedicați să facem tot ce este posibil pentru a vă ajuta pe fiecare cu nevoile dumneavoastră și pentru a vă ajuta să mergeți mai departe“, a spus dânsul.


 

După timpul petrecut împreună, vârstnicul Soares a vizitat un spital din apropiere pentru a-i păstori unui membru al Bisericii care a căzut într-o gură de canal în timp ce se întorcea acasă, pentru a fi alături de copiii săi, când nivelul apei a început să crească.

Almudena Gómez a simțit puterea vârstnicului Soares în timp ce a păstorit personal familiei sale, a cărei casă a fost devastată de inundații. „A fost o mare binecuvântare că... a venit aici pentru a ne oferi toată dragostea sa”, a spus aceasta. „Ne-a salutat pe fiecare dintre noi, ne-a îmbrățișat pe fiecare dintre noi și ne-am simțit cu adevărat iubiți prin acele îmbrățișări și binecuvântarea pe care ne-a dat-o tuturor.”

Casa de întruniri locală a Bisericii a devenit unul dintre numeroasele locuri comunitare în care oamenii pot veni pentru o masă caldă, echipamente medicale, necesități zilnice și un loc în care să ceară ajutor. Gómez a văzut personal tineri care coordonează eforturile de a-i ajuta pe cei aflați la nevoie.

„În mijlocul acestei tragedii, am simțit mult sprijin chiar și înaintea acestei zile, cu ajutorul atât al membrilor Bisericii, cât și al oamenilor care au venit din toată Spania”, a spus Gómez.

A doua zi, la Centrul Țărușului Barcelona, vârstnicul Soares s-a întâlnit cu misionarii din cadrul Misiunii Barcelona, Spania, și le-a mulțumit celor care slujesc în zona Valencia – în special celor patru surori misionare care slujesc în prezent în Catarrojas. Au mers pe jos două ore de la zona inundată pentru a participa la întâlnire.

Duminică dimineața, 10 noiembrie 2024, vârstnicul Soares și soția sa, Rosana, precum și vârstnicul Alliaud și soția sa, Fabiana, au vorbit la o conferință a Bisericii la nivel național, desfășurată în Barcelona. La adunare, au participat peste 5.000 de sfinți din zilele din urmă.

Apostolul a reafirmat nevoia ca membrii Bisericii lui Isus Hristos să-și întărească propria temelie spirituală pe stânca Isus Hristos ca o modalitate de a supraviețui zilelor dificile care vor veni și care preced a doua venire a Salvatorului.

Franța

Duminică seara, 10 noiembrie 2024, în Centrul Țărușului Paris, vârstnicul James W. McConkie al III-lea, din Președinția Zonei Centrale, Europa, și soția sa, Laurel, s-au alăturat vârstnicului și surorii Soares pentru a petrece o seară cu tinerii adulți care locuiesc în Paris. Acești conducători le-au răspuns la întrebări și le-au reamintit importanța lor în Biserică și în comunitățile lor.

„Sunteți copii prețioși ai Tatălui Ceresc și dorim să întărim acest lucru în inimile voastre“, a spus vârstnicul Soares. „El se așteaptă să deveniți lumina lumii. Lumea are nevoie de dumneavoastră mai mult decât vă puteți imagina.“

Shannon Mura, o tânără adultă care locuiește în Paris, a fost prezentă în acea seară și a fost încântată să vadă sutele de tineri adulți adunați pentru a asculta cuvintele unui apostol al Domnului.

„Cred că este foarte important, ca tânăr adult, să știm că, dacă Îl punem pe Hristos pe primul loc, vom fi binecuvântați și vom găsi îndrumare în viața noastră. Cred că a ști că Hristos pășește alături de noi, indiferent de situație, este tocmai mesajul de speranță pe care toată lumea trebuie să-l audă“, a spus Mura.


 

În timp ce se aflau la Paris, vârstnicul Soares și vârstnicul McConkie s-au întâlnit cu senatorul francez Stéphane Demilly marți, 12 noiembrie 2024. Dânșii au fost invitați să facă un tur al clădirii Senatului francez și au discutat o varietate de subiecte cu senatorul Demilly.

„Am avut o întâlnire minunată cu [senatorul Demilly] astăzi. Dânsul este foarte interesat de inițiativele umanitare pe care noi le avem în întreaga lume“, a spus vârstnicul Soares. „Am vorbit despre importanța religiei în stabilirea unei bune comunicări între oameni, în a fi împăciuitori și în crearea unei societăți care să includă pe toată lumea.”

Vârstnicul Soares a spus despre senator: „Dânsul este foarte pozitiv în privința Bisericii. Cunoaște Biserica. A fost la BYU și vrea să continue această relație.“

Dânșii au vorbit, de asemenea, despre modul în care religiile, cei care Îl urmează pe Hristos și familiile au un rol important de jucat în reintroducerea respectului și a înțelegerii reciproce în societate.

Mai târziu în acea zi, vârstnicul și sora Soares și vârstnicul și sora McConkie au ținut o adunare cu misionarii din cadrul Misiunilor Paris, Franța și Lyon, Franța. Vârstnicul Soares i-a încurajat pe misionari să aleagă bucuria.

„Dragii mei vârstnici și surori, vă depun mărturie că ați fost chemați să-i ajutați pe oameni să găsească bucurie în viață, pentru că Evanghelia lui Isus Hristos înseamnă bucurie“, a explicat vârstnicul Soares. „Dezvoltați rezistența spirituală necesară vieții prin bucuria voastră, pentru că atunci când aveți bucurie, îl aveți pe Salvator. Și când îl aveți pe Salvator, sunteți capabili să faceți față la orice, chiar și celor mai grele încercări ale vieții.”

Concluzie

Vârstnicul și sora Soares și-au încheiat slujirea pe continentul european în Portugalia, care face parte din Zona Nord, Europa, a Bisericii.  Cu mai bine de două decenii în urmă, dânșii au slujit în calitate de conducători ai Misiunii Porto, Portugalia, a Bisericii și simt o legătură specială cu această țara. Au participat la proiecte de slujire, au discutat cu lideri comunitari și religioși, au vorbit cu mass-media locală și au slujit membrilor, tinerilor adulți și misionarilor Bisericii din toată Portugalia.

„Mesajul nostru în timpul acestei vizite este de a-i invita pe toți să trăiască experiența dragostei lui Dumnezeu și să acționeze în numele Său, împărtășind dragoste și grijă celor aflați la nevoie”, a spus vârstnicul Soares. „În diferite momente ale vieții, cu toții ne confruntăm cu provocări și avem nevoie de ajutor unii de la alții. Dragostea lui Dumnezeu se aplică în fiecare circumstanță și moment din viața noastră. Acesta este cel mai măreț mesaj al nostru.”

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.