Informaţii generale

Succesiunea în cadrul președinției Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă

Cea mai înaltă structură de conducere a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este Prima Președinție, care este alcătuită din președintele acesteia și cei doi consilieri sau sfătuitori ai săi. Acest grup de trei bărbați supervizează activitatea întregii Biserici sub aspectul regulilor, organizării și administrării.

A doua cea mai înaltă structură care prezidează în cadrul conducerii Bisericii este Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Apostolii slujesc sub îndrumarea Primei Președinții și au responsabilitatea administrativă complexă de a supraveghea progresul și dezvoltarea Bisericii în întreaga lume. Membrii Primei Președinții și Cei Doisprezece Apostoli sunt considerați de sfinții din zilele din urmă profeți care primesc revelații divine și inspirație pentru a îndruma Biserica.

Numirea unui nou președinte al Bisericii, succesiunea în cadrul președinției, se petrece într-un mod atât de ordonat – ceva remarcabil în lumea de astăzi – încât se evită orice fel de încercare de influențare internă pentru obținerea unei poziții sau a unui rang. Considerată de membri un proces revelat în mod divin, aceasta este lipsită de lucruri specifice unei campanii electorale secrete sau publice.

Mai mult, acest proces nu este guvernat doar de structura organizării Bisericii. Există, de asemenea, o tradiție adânc înrădăcinată în Biserică potrivit căreia faptul de a aspira personal la o poziție de conducere de orice nivel este necorespunzător. În schimb, accentul se pune pe demnitatea personală și pe disponibilitatea umilă de a sluji atunci când ești rugat.

Când președintele Bisericii decedează, au loc evenimentele de mai jos.

  1. Prima Președinție este automat dizolvată.
  2. Cei doi consilieri din Prima Președinție își ocupă din nou locurile din cadrul Cvorumului celor Doisprezece Apostoli în funcție de vechimea lor în cadrul acestuia. Vechimea este determinată de data la care o persoană a fost rânduită în cadrul Celor Doisprezece și nu de vârstă.
  3. Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, alcătuit din paisprezece persoane și condus de apostolul cu cea mai mare vechime, preia conducerea Bisericii.
  4. Apostolul cu cea mai mare vechime prezidează o adunare a Cvorumului celor Doisprezece, care are loc pentru a se examina următoarele două propuneri:
    • Ar trebui ca Prima Președinție să fie reorganizată acum?
    • Ar trebui ca Biserica să continue să funcționeze fiind prezidată de Cvorumul celor Doisprezece?
  5. După discuție, se redactează o moțiune oficială și este acceptată de Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.
  6. Dacă moțiunea de a reorganiza Prima Președinție este aprobată, Cvorumul celor Doisprezece alege în unanimitate noul președinte al Bisericii. Noul președinte alege doi consilieri și cei trei devin noua Prima Președinție. De-a lungul istoriei Bisericii, apostolul care a slujit cel mai mult în chemare a devenit mereu președintele Bisericii atunci când Prima Președinție a fost reorganizată.
  7. După reorganizarea Primei Președinții, al doilea apostol ca vechime în chemare este susținut ca președinte al Cvorumului celor Doisprezece. Atunci când al doilea apostol ca vechime în chemare a fost chemat în Prima Președinție în calitate de consilier, al treilea apostol ca vechime devine președintele Celor Doisprezece.
  8. Președintele Cvorumului celor Doisprezece împreună cu restul apostolilor îl pun deoparte pe noul președinte al Bisericii printr-o punere formală a mâinilor pe cap.

Din data de 6 aprilie 1830, când Biserica a fost organizată în mod oficial, au existat șaisprezece președinți, inclusiv președintele Thomas S. Monson.

*După ce au acceptat o chemare de a sluji într-o poziție, membrii Bisericii sunt „puși deoparte” pentru a face acest lucru. Acest lucru se face potrivit obiceiului biblic de a pune mâinile pe cap. Un conducător al preoției își pune mâinile pe capul persoanei care este pusă deoparte și rostește o rugăciune, acordând persoanei autoritatea și capacitatea de a îndeplini îndatoririle oficiului și oferind o binecuvântare personală.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.