Articol de ştiri

Sărbătorirea a 30 de ani de la dedicarea pământului României

Membri și prieteni ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă au sărbătorit duminică, 9 februarie 2020, la Capela Panduri, din București, împlinirea a 30 de ani de la dedicarea pământului României pentru propovăduirea Evangheliei restaurate a lui Isus. Membri din toate colțurile țării s-au adunat pentru a sărbători, a învăța și a-și aduce aminte de prieteni și experiențe pe care le-au avut în Biserică și, în special, pentru a se întări unii pe alții în Hristos. Adunarea a fost transmisă prin intermediul Internetului pentru membrii și prietenii care nu au putut veni la București.

În data de 9 februarie 1990, vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, a dedicat pământul românesc pentru predicarea Evangheliei. Dumnealui a rostit rugăciunea de dedicare pe un deal mic din Parcul Cișmigiu, aflat în centrul orașului București, avându-i alături pe vârstnicul Hans B. Ringger, din Cvorumul celor Șaptezeci, președintele de atunci al Zonei Europa, și pe alții.

În data de 9 februarie 2020, întâlnirea comemorativă, o întâlnire cu adevărat deosebită, s-a desfășurat sub forma unor discursuri și numere muzicale speciale care au creat o atmosferă de apreciere, dragoste și respect în rândul tuturor participanților. Fiecare district din țară a avut alocat un segment în cadrul adunării, fiecare dintre aceste părți fiind condusă de președintele districtului respectiv. 

Întâlnirea a fost prezidată de președintele Kyle B. Hettinger, președinte al Misiunii Ungaria-România. În plus, au fost prezenți și câțiva invitați speciali: Victor Opaschi, secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, Cezar Păvălașcu, șef de serviciu tot în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, Azota Popescu, fondatoarea Asociației Catharsis,  și Alina Ursu, fondatoarea unei asociații pentru comunitatea rromă și pentru victimele violenței domestice.

Prima parte a fost dedicată Districtului București. Președintele Ion Mușat, președinte al Districtului București, a declarat că este onorat să participe la un asemenea eveniment și că, fără învățăturile Bisericii în viața sa, nu ar fi reușit să biruie încercările pe care le-a avut în viață. Apoi, prezentându-i pe fratele și sora Teodorescu, care s-au adresat congregației după dânsul, președintele Mușat a spus că dânșii sunt un exemplu de sacrificiu și îndurare, iar despre președintele Constantin a spus că este un exemplu de umilință și dăruire.

Fratele Ion Teodorescu și sora Teodora Teodorescu, din Ramura Ploiești, și-au depus mărturiile. Sora Teodorescu a spus că Dumnezeu îi iubește pe toții copiii Săi necondiționat pentru că aceștia sunt creația Sa. Fratele Teodorescu, care a întâlnit misionarii în urmă cu 29 de ani, a spus că Biserica lucrează prin oameni și i-a îndrumat pe toți cei prezenți să se concentreze asupra părților pozitive și asupra binelui. În continuare, președintele Constantin, președinte al Ramurii Pitești, a relatat cum a obținut o mărturie despre Cartea lui Mormon și i-a invitat pe toți să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor.

Tot în cadrul părții Districtului București, sora Diana Doru, din Ramura Panduri, fratele Daniel Firaru, din Ramura Mihai Bravu, și președintele Vasile Doru, președinte al Ramurii Panduri, au interpretat două imnuri speciale.

Apoi, a urmat programul Districtului Iași. Președintele Radu Stoica, președinte al Districtului Iași, care s-a botezat la vârsta de 9 ani alături de o parte a familiei sale, a depus mărturie că scopul Bisericii este de a face disponibilă autoritatea preoției familiilor, astfel încât acestea să fie fericite aici, pe pământ, și în eternitate. 

Sora Neti Tașcă, din Ramura Galați, a relatat cum a întâlnit misionarii în perioada în care soțul ei era bolnav și cum, datorită Evangheliei, a putut să fie vindecată de tristețea pierderii acestuia și a putut să simtă din nou bucurie. Fratele Dan Adomnicăi, din Ramura Brașov, care a fost botezat în urmă cu cinci luni, a spus că a deveni membru al Bisericii a fost cea mai bună decizie din viața sa. Recent, fratele Adomnicăi a avut privilegiul de a o boteza pe mama sa.

Președintele Nicolae Jigolea, președinte al Ramurii Iași, a intonat, în cadrul programului Districtului Iași, două cântece speciale: unul religios compus de dânsul și altul din folclorul românesc.

Spre final, președintele Mihai Iepure-Gorski, președinte al Districtului Cluj-Napoca, a prezentat programul districtului său și a afirmat că fiecare are capacitatea de a fi mai bun. Dânsul și-a depus mărturia despre Biserică, despre Isus Hristos și despre identitatea noastră divină.

Sora Mogoș, din Ramura Arad, care s-a botezat alături de familia sa în anul 1999, a vorbit despre Duhul Sfânt și cum rugăciunile dânsei și rugăciunile altora pentru dânsa au ajutat-o să biruie încercarea de a-și pierde soțul. Fratele Geambașu, din Ramura Oradea, a citat 2 Nefi 2:25 și a spus că oamenii au cu adevărat bucurie atunci când țin poruncile lui Dumnezeu. Dânsul a depus mărturie că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este condusă de Isus Hristos.

Tot în cadrul programului Districtului Cluj-Napoca, sora Izabela Geambașu, din Ramura Oradea, i-a bucurat pe toți cei prezenți intonând două imnuri despre Isus Hristos: „Dacă Salvatorul ar fi lângă mine” și „Trăiește al meu Mântuitor”.

După aceea, sora Barbara Hettinger, soția președintelui de misiune, și-a exprimat dragostea față de poporul roman și a vorbit despre faptul că Mormon s-a prezentat spunând că este un ucenic al lui Isus Hristos. Dânsa a spus că faptul de a fi un ucenic al lui Isus Hristos trebuie să fie o parte a identității unei persoane, nu doar un obicei de duminica.

Domnul Victor Opaschi, secretarul de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, a declarat că statul român consideră pluralismul religios un atuu, datorită diversității pe care o aduce. De asemenea, a prezentat scopurile Secretariatului de Stat pentru Culte, unul dintre acestea fiind asigurarea libertății religioase și a spus că România are rezultate foarte bune în acest domeniu.

În încheiere, președintele Hettinger s-a adresat congregației. Dânsul a povestit cum în anul 1985, președintele Ezra Taft Benson, președintele Bisericii din acea perioada, l-a însărcinat pe vârstnicul Russell M. Nelson să dedice țările din Europa de Est pentru predicarea Evangheliei. Atunci, această însărcinare părea imposibilă pentru că majoritatea țărilor aveau un regim de conducere comunist. Totuși, în anul 1992, vârstnicul Nelson, cel care este, acum, președintele Bisericii, a reușit să îndeplinească această însărcinare datorită credinței sale statornice în Isus Hristos. 

Președintele de misiune a mai spus că membrii Bisericii din România trebuie să fie un far de lumină pentru cei din jurul lor pentru a aduce oamenii la Hristos. Dânsul a mai spus că aceștia pot scrie istorie dacă acceptă să fie instrumente în mâinile lui Dumnezeu. În încheiere, dânsul i-a invitat pe toți să împărtășească mesajul Evangheliei și să vină la Hristos.

Sărbătorirea s-a încheiat cu un prânz pentru toate cele aproximativ 225 de persoane prezente. Toți s-au bucurat să revadă prieteni dragi din alte orașe, să lege noi prietenii, să se întărească unii pe alții cu dragoste și să asculte mărturiile simple, dar pline de însemnătate ale celor care s-au adresat congregației prin muzică sau cuvinte.

 

În prezent, în România, sunt peste 3.000 de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Aceștia fac parte din 15 congregații aflate în 14 orașe diferite. Biserica a desfășurat și desfășoară numeroase proiecte umanitare în țară, cum ar fi oferirea de scaune cu rotile, instruirea privind îngrijirea mamelor și a nou-născuților, oferirea de truse pentru spital pentru copii și tineri care sunt tratați pe termen lung de cancer și multe altele. 

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.