Mormonii din Europa, susţinuţi de sediul central al Bisericii din Statele Unite, îşi intensifică eforturile de a-i ajuta pe refugiaţii care vin în Europa.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă – numele oficial al „mormonilor” – a oferit ajutor refugiaţilor din Orientul Mijlociu timp de mai mult de o decadă, oferind sute de mii de pături, haine, provizii medicale de urgenţă, alimente şi alte resurse persoanelor care s-au refugiat în Iordania, Liban, Turcia şi Siria.
- Refugiati ajutati
- Refugiati ajutati
- Refugiati ajutati
- Refugiaţi ajutati
- Refugiati ajutati
- Refugiati ajutati
- Refugiati ajutati
- Refugiati ajutati
- Refugiati ajutati
1 / 2 |
Vârstnicul Patrick Kearon care, împreună cu cei doi consilieri ai dânsului, păstoreşte jumătate de milion de membri ai Bisericii din Europa, a spus în legătură cu criza din Europa că Biserica a pus la dispoziţie alte 4,6 milioane de euro (5 milioane de dolari) pentru a oferi ajutor de urgenţă familiilor dislocate, alte sume urmând să mai fie alocate în curând.
Dânsul a spus: „Continuăm să fim impresionaţi, ca mulţi alţii, de povestirile şi fotografiile cu cei care se luptă pentru necesităţile de bază, precum mâncarea, apa şi un adăpost temporar. Ei au pierdut atât de mult”.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă va direcţiona o parte din fonduri către organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri) existente, inclusiv către United Nations High Commission for Refugees (Înalta Comisie pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite), UNICEF, Catholic Charities (Ajutor caritabil oferit de catolici), International Medical Corps şi Physicians for Human Rights (Medici pentru drepturile omului). Alte fonduri vor fi distribuite prin intermediul primăriilor locale şi a agenţiilor guvernamentale naţionale implicate în oferirea de asistenţă refugiaţilor.
Sharon Eubank, directoarea Serviciilor Umanitare ale Bisericii, a spus: „Biserica i-a ajutat şi va continua să-i ajute pe cei care au fost dislocaţi şi au rămas fără locuinţe în zonele de conflict sau în ţările vecine în care au fugit”. Din anul 1985, Biserica a oferit asistenţă şi a implementat proiecte de dezvoltarea, în scopuri umanitare, fără să ţină cont de naţionalitatea sau religia beneficiarilor.
Vârstnicul Kearon a spus că, împreună cu atât de multe persoane din întreaga Europă, congregaţiile mormone răspund, de asemenea, invitaţiei de a ajuta în cazul crizei refugiaţilor.
În Scoţia, peste 2.000 de persoane s-au adunat pentru a trimite haine, pături şi alte provizii necesare celor care trec graniţele. Fiind coordonaţi de Dumfries and Galloway Refugee Action charity group (Grupul caritabil pentru sprijinirea refugiaţilor Dumfries şi Galloway), sfinţi din zilele din urmă s-au alăturat altor persoane, transportând împreună proviziile donate la o capelă mormonă locală, una dintre cele treizeci de locuri de colectare locale.
În Germania, mai multe congregaţii din Munchen s-au unit pentru a ajuta un adăpost pentru refugiaţi local, construind un perete interior, sortând hainele care au fost donate şi oferind 170 de pachete cu produse de igienă, batoane de cereale, ustensile de desenat şi jucării de pluş. Congregaţia Darmstadt cooperează şi va coopera, de-a lungul anului, cu câteva oraganizaţii caritabile locale pentru a ajuta la strângerea de donaţii constând din haine, mobilă şi alte bunuri, care vor fi date refugiaţilor.
În Huddersfield, Anglia, membrii Bisericii sunt parte a unui efort major al comunităţii de a aduna haine, a le sorta, aranja şi împacheta pentru a fi trimise.