Vârstnicul Patrick Kearon, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus în cadrul unei adunări a conducătorilor religioși din întreaga lume din Kazahstan, miercuri, 17 septembrie 2025, că un model pentru construirea unei lumi mai pașnice poate fi găsit în renovarea majoră în curs de desfășurare a Templului Salt Lake.
Conducătorul din Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a spus că proiectul complex, care implică sute de persoane care contribuie cu abilități unice la „ceva mai mare decât ei înșiși”, este o metaforă puternică pentru clădirea relațiilor cu ceilalți.
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
Temple Square is always beautiful in the springtime. Gardeners work to prepare the ground for General Conference. © 2012 Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved. | 1 / 2 |
„Știm cât de mult contează atunci când tratăm relațiile noastre personale cu aceeași grijă pe care o avem față de templul nostru istoric”, le-a spus vârstnicul Kearon celor adunați la cel de-al VIII-lea Congres al conducătorilor religiilor mondiale și tradiționale, la Palatul Independenței din Astana, Kazahstan. „Sunt recunoscător pentru efortul noastru comun – dincolo de zidurile templelor, bisericilor, sinagogilor și moscheilor – de a trata spațiul dintre noi cu același sentiment de pioșenie și scop.”
Construirea unui spațiu sacru între oameni se poate face în mai multe moduri, a adăugat vârstnicul Kearon, cum ar fi faptul de a ne face timp să ascultăm, de a înlocui judecata cu compasiunea și de a ne aminti că „ceea ce ne unește este mult mai mare decât ceea ce ne-ar putea diviza”.
„Așa cum edificiile sfinte se ridică piatră cu piatră, tot așa se construiesc pacea și înțelegerea, clipă de clipă, întâlnire după întâlnire”, a spus el.
Apostolul i-a invitat pe toți cei prezenți să participe la celebrarea casei deschise pentru Templul Salt Lake, care va începe în luna aprilie a anului 2027 și va dura șase luni.
Tema sesiunii plenare a fost „Dialogul religiilor: sinergie pentru viitor”. Apostolului i s-a alăturat vârstnicul Matthew S. Holland, din Cei Șaptezeci, care conduce eforturile de comunicare ale Bisericii la nivel mondial. Alți participanți notabili la adunare au fost Patriarhul Kirill al Moscovei și Marele imam al Al-Azhar, șeicul Ahmed el-Tayeb.
Protejarea locurilor religioase
Vârstnicul Holland a vorbit, de asemenea, în cadrul congresului, adresându-se într-o sesiune specială de marți, care s-a concentrat asupra păstrării spațiilor sacre. Autoritatea generală-Cei Șaptezeci a spus că protejarea pământului sfânt nu a fost niciodată mai importantă.
„Există locuri și spații pe acest pământ care trebuie tratate cu pioșenie și grijă speciale”, a spus vârstnicul Holland. „Acest lucru este adevărat nu pentru că pur și simplu au fost construite sau pur și simplu există, ci datorită a ceea ce se întâmplă în ele și în jurul lor.”
Având în vedere importanța locurilor religioase și având atât de mulți conducători religioși din întreaga lume adunați pentru congres, vârstnicul Holland a spus că este „potrivit, chiar necesar” să cerem protejarea lor.
„Printre altele, aceasta înseamnă că facem apel la guverne, jurnaliști, turiști și alții să respecte sfințenia și regulile de acces pe care o anumită religie le poate impune propriului loc sacru și ceremoniile care desfășurate acolo.”
Vârstnicul Kearon și-a împărtășit miercuri propria experiență despre cum a învățat să aprecieze diversitatea religioasă și spațiul sfânt al altor credințe. El a spus că, fiind băiat, s-a mutat din Anglia natală într-o țară îndepărtată, cu o cultură, climă și peisaj religios foarte diferite. El a devenit sensibil la ceea ce era sacru pentru prietenii săi din țara gazdă.
„Felul în care familiile pe care le cunoșteam își abordau ritualurile și practicile religioase cu pioșenie a devenit un exemplu minunat pentru mine”, a spus vârstnicul Kearon. „Locurile lor sfinte aveau un statut sacru pentru ei, iar acest lucru mi-a fost transmis prin exemplul lor de devotament. A devenit un privilegiu emoționant să intru în locurile lor sfinte. Am ajuns să înțeleg că un spațiu sacru nu trebuia să fie spațiul meu sacru pentru a cultiva un sentiment al sacrului în mine.”
Cinstirea altora în acest mod, a spus apostolul, este un ingredient cheie în clădirea păcii și a legăturilor umane. El a pus accentul pe compasiune, dialog, ascultare și înțelegere ca pietre de temelie ale încrederii și prieteniei.
„Putem repara ceea ce este stricat, putem întări ceea ce este fragil și putem construi un viitor în care pacea poate înlocui teama”, a spus vârstnicul Kearon participanților la Congres. „Putem să ne apropiem unii de alții și să creăm legături la fel de atent și cu aceeași speranță cu care construim și păstrăm sanctuare fizice. Procedând astfel, vom înțelege cel mai bine ce fel de lume reprezintă acele clădiri – un loc al raiului pe pământ. Vă mulțumesc că sunteți astfel de constructori.”
- VIII-Congress-of-the-Leaders-of-World--and-Traditional-Religions-11.jpg
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
- Kearon-in-Kazakhstan
Temple Square is always beautiful in the springtime. Gardeners work to prepare the ground for General Conference. © 2012 Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved. | 1 / 2 |
Adunări și evenimente suplimentare
Pe lângă cuvântarea sa din cadrul congresului, vârstnicul Kearon a avut și câteva întâlniri private cu conducători ai altor religii și cu reprezentanți ai guvernului Kazahstanului.
Congresul în sine este valoros prin discursurile sale și prin sesiunile pe grupuri de discuții, a spus vârstnicul Kearon. Cel mai valoros aspect al adunării îl reprezintă întâlnirile individuale care construiesc conexiune, înțelegere și prietenie.
„Creștem în înțelegere. Știm la ce se gândesc și avem atât de multe lucruri în comun”, a spus vârstnicul Kearon. „În special când ne întâlnim în astfel de adunări, nu ne concentrăm pe puținele lucruri care ne-ar putea separa. Ne concentrăm pe lucrurile care ne unesc și pe ceea ce am putea face împreună.”
Vârstnicul Kearon a spus că a observat că în centrul congresului din acest an a fost „dorința tuturor acestor credințe de a găsi pace pentru zilele noastre, pentru copiii noștri și copiii copiilor noștri”.
„Acesta este un lucru greu de făcut într-o lume tulbure, dar când reunești milioanele – probabil miliardele – de persoane reprezentate de conducătorilor de aici, este important să luăm parte la aceste conversații și să căutăm împreună îndeplinirea acestor obiective extrem de importante.”
Acest congres trienal al conducătorilor religioși a început în 2003, ca răspuns la atacurile din 11 septembrie. Vârstnicul Paul B. Pieper, din Cei Șaptezeci, care a vorbit în anul 2009, a fost primul conducător al Bisericii care a participat la acest congres. Alți participanți de-a lungul anilor au fost vârstnicul Jörg Klebingat, din Cei Șaptezeci (2015), vârstnicul Alexey V. Samaykin, fost președinte al Zonei Est, Europa (2018) și vârstnicul Ulisses Soares, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli (2022).