Comunicat de presă

În cadrul conferinței generale, președintele Nelson ne-a îndemnat să ne reînnoim angajamentul față de Hristos în aceste vremuri tulburi, care afectează întreaga lume

Au fost anunțate șase temple noi; conducătorii condamnă rasismul și fac apel la o atitudine civilizată în viața publică.

Întâmpinați viitorul cu credință și căutați să progresați spiritual în pofida vremurilor tulburi. Acestea au fost câteva dintre mesajele cheie împărtășite de președintele Russell M. Nelson, conducătorul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, în cadrul celei de-a 190-a Conferințe Bianuale a Bisericii (3-4 octombrie 2020).

 

În timp ce președintele Nelson și-a exprimat bucuria pentru ocazia și posibilitatea de a ne aduna online pentru a participa la conferința mondială, dânsul și-a exprimat, de asemenea, întristarea pentru toți aceia care sunt afectați de pandemia COVID-19, dezastrele naturale și alte dificultăți.

Însă, în pofida vremurilor tulburi care afectează întreaga lume, dânsul a spus că Domnul ne va face să „[privim] înainte [imaginându-ne] cu bucurie ziua în care trăim”.

„Provocarea fiecăruia dintre noi este să ne asigurăm că fiecare dintre noi își va atinge potențialul divin. Astăzi, auzim deseori vorbindu-se despre «o nouă normalitate». Dacă doriți, cu adevărat, să acceptați «o nouă normalitate», vă invit să vă întoarceți, mai mult, inima, mintea și sufletul către Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său, Isus Hristos. Fie ca aceasta să fie noua dumneavoastră «normalitate»”.

Mai mulți vorbitori din cadrul evenimentului mondial al sfinților din zilele din urmă au făcut apel la discuții civilizate în viața publică și abandonarea în totalitate a atitudinilor rasiste. Rostind rugăciunea de deschidere în cadrul sesiunii de sâmbătă dimineață, vârstnicul Patrick Kearon, președinte senior în Președinția celor Șaptezeci, a cerut binecuvântări divine pentru cei care se simt marginalizați. Dânsul a spus: „Implorăm pentru vindecare, pace și alinare pentru a ne întări” și a cerut: „Dorim să ne întoarcem la cinste, demnitate și politețe în viața publică”.

Conducătorii Bisericii au menționat noi abordări pentru a împărtăși Evanghelia, devenite posibile prin mijloacele tehnice, și care s-au dovedit eficiente. Președintele Russell M. Nelson a declarat în cuvântarea de deschidere a conferinței generale: „Lucrarea Domnului merge în mod constant înainte. Prin distanțare socială, măști de protecție și adunări prin Zoom, am învățat să facem unele lucruri diferit și altele chiar mai eficient. Vremurile neobișnuite pot aduce recompense neobișnuite. Misionarii noștri și conducătorii de misiuni au fost ingenioși, rezistenți și cu adevărat remarcabili. Deși majoritatea misionarilor au fost nevoiți să găsească modalități noi și creative de a-și face munca, multe misiuni au raportat că au predat mai mult decât înainte”.

Au fost anunțate planuri pentru construirea a șase temple noi în: Tarawa, Kiribati; Port Vila, Vanuatu; Lindon, Utah, S.U.A.; Greater Guatemala City, Guatemala; São Paulo Est, Brazilia și Santa Cruz, Bolivia. De când a devenit președintele Bisericii, în anul 2018, președintele Nelson a anunțat construirea a 49 de temple noi. Biserica lui Isus Hristos are acum 230 de temple care au fost anunțate, sunt în construcție sau în funcțiune.

Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a anunțat chemarea unei noi autorități generale-Cei Șaptezeci, vârstnicul Dean M. Davies; a unui nou membru al Episcopatului care prezidează, episcopul L. Todd Budge și a patru noi autorități ale zonei-Cei Șaptezeci. Dânsul a anunțat, de asemenea, eliberarea episcopului Dean M. Davies din calitatea de membru al Episcopatului care prezidează, a trei autorități generale-Cei Șaptezeci și a 47 de autorități ale zonei-Cei Șaptezeci. Vârstnicul Brent H. Nielson îl înlocuiește pe vârstnicul L. Whitney Clayton, în calitatea de membru al Președinției Celor Șaptezeci (vârstnicului Clayton i s-a acordat titlul de autoritate generală emerită).

În cadrul sesiunii femeilor, sora Sharon Eubank, prima consilieră în Președinția generală a Societății de Alinare, a vorbit despre puterea femeilor de a „înlătura prejudecățile și de a construi unitatea” și a invitat femeile să „[fie] parte a unei forțe colective care schimbă lumea în bine”.

„Femeile din cadrul Bisericii au un potențial nelimitat de a schimba societatea”, a spus dânsa. Potrivit celor relatate de sora Eubank, „schimbarea pe care o căutăm în noi înșine și în grupurile din care facem parte va veni mai puțin prin activism și mai mult prin încercarea activă, în fiecare zi, de a ne înțelege unii pe alții”. Femeile pot lucra pentru a se asigura că eforturile lor sunt sincronizate cu ale celorlalți, când persoanele acționează pentru binele comun și fiecare se adaptează „la nevoile și capacitățile celorlalți”. Ele se pot baza pe puterea Domnului, când oferă altora aceeași milă de care ele însele doresc să aibă parte.

La sfârșitul săptămânii au avut loc, în total, cinci sesiuni ale conferinței, transmise de la Teatrul din Centrul de conferințe din Piața Templului din orașul Salt Lake, Utah, S.U.A. Prin transmisiuni prin satelit, radio, televiziune și Internet, precum și prin publicații tipărite, vorbitorii au avut un auditoriu mondial estimat la milioane.

Misionari sfinți din zilele din urmă au venit pentru prima dată în Europa în anul 1837. Acum, pe continentul european, sunt peste o jumătate de milion de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.