Comunicat de presă

Conferința Generală din aprilie 2020

Dragi frați și surori,

Suntem profund îngrijorați de răspândirea globală a bolii cauzate de COVID-19.
Ne-am sfătuit cu numeroși conducători guvernamentali, ecleziastici și din
domeniul medical din întreaga lume despre circumstanțele actuale și ne-am rugat
cu privire la acestea. Dorim să fim buni cetățeni ai lumii și să facem ce putem
pentru a controla această boală contagioasă. Suntem foarte recunoscători pentru
multele persoane care lucrează din greu pentru a aborda această amenințare la
adresa sănătății. Ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care suferă.

Pentru a ajuta la controlarea acestei situații, simțim că este înțelept să limităm
prezența la Conferința Generală din aprilie 2020. Plănuim să desfășurăm toate cele
cinci sesiuni ale acestei conferințe la Centrul de conferințe. Autorități generale,
oficianți generali și soții/soțiile lor, precum și muzicieni, coruri, tehnicieni și alții
vor participa după cum vor fi desemnați. Dar lucrările conferinței vor fi distribuite
în întreaga lume doar prin intermediul tehnologiei. Publicului nu i se va permite
accesul în Centrul de conferințe din orașul Salt Lake sau în centrele de țăruși sau
casele de întruniri din zonele în care există îngrijorări cu privire la răspândirea
bolii. Întrebărilor cu privire la alte adunări mari ale membrilor Bisericii li se vor
răspunde prin anunțuri separate.

Trăim într-o perioadă remarcabilă. Domnul ne-a binecuvântat cu tehnologia și
capacitatea de a participa la conferințe și a primi mesaje de la conducătorii
Bisericii în toate colțurile lumii. În cadrul acestei conferințe speciale, se va
sărbători bicentenarul Primei Viziuni și al restaurării Evangheliei lui Isus Hristos în
aceste zile din urmă.

Îi invităm pe toți să continue să se pregătească pentru această conferință. Pe
măsură ce vom face acest lucru, vom fi binecuvântați să auzim cuvântul Domnului
și să avem o experiență în cadrul conferinței generale care să fie nu numai
impresionantă, ci și de neuitat.


Cu stimă,

Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

          

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.