- brasil-carousel-01-231120
- brasil-carousel-02-231120
- brasil-carousel-03-231120
- brasil-carousel-04-231120
- brasil-carousel-05-231120
- brasil-carousel-06-231120
- brasil-carousel-07-231120
- brasil-carousel-08-231120
- brasil-carousel-09-231120
1 / 2 |
În cadrul unei conferințe desfășurate în Brazilia, vineri, 20 octombrie 2023, vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus că administrarea creațiilor lui Dumnezeu trebuie făcută prin prisma modurilor în care putem îndeplini cel mai bine scopurile lui Dumnezeu.
- brasil-carousel-01-231120
- brasil-carousel-02-231120
- brasil-carousel-03-231120
- brasil-carousel-04-231120
- brasil-carousel-05-231120
- brasil-carousel-06-231120
- brasil-carousel-07-231120
- brasil-carousel-08-231120
- brasil-carousel-09-231120
1 / 2 |
„În toate aspectele administrării noastre a pământului, dragostea noastră față de Dumnezeu și ucenicia noastră față de Isus Hristos vor fi un ghid sigur și, cu siguranță, vom face mult bine în lume”, a spus apostolul la Seminario SUD Americano, 2023 în Florianópolis, Brazilia. „Sper ca fiecare dintre dumneavoastră să fie un instrument în mâna lui Dumnezeu și fie ca viața dumneavoastră să fie o binecuvântare pentru generațiile din trecut, prezent și viitor.”
La conferința găzduită de Roble del Sur (un grup de membri și prieteni ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă) au participat aproximativ 100 de tineri specialiști din 10 țări din America de Sud. Tema a fost :„Administrarea creației lui Dumnezeu”. De-a lungul a patru zile, participanții au ascultat mai mulți conducători ai Bisericii, ai societății civice, din mediul academic și oameni de afaceri vorbind despre sustenabilitatea mediului, implicarea oamenilor, îngrijirea vieții umane și alte subiecte asemănătoare.
„Cunoscând scopul suprem al creării, măsuram ceea ce facem potrivit acelui standard, întrebându-ne: «Ar ajuta sau ar împiedica planul divin al lui Dumnezeu?»”, a spus vârstnicul Christofferson. „De exemplu, trebuie să ne folosim binecuvântările pământești pentru a sluji nevoilor temporale și spirituale ale altora într-un mod care să le permită să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și să-I slujească și, în cele din urmă, să moștenească viața veșnică.”
Vârstnicul Christofferson a susținut „ceva foarte important despre creare”, care a fost spus în cea de-a doua zi a conferinței de către episcopul care prezidează al Bisericii, Gérald Caussé, care nu a fost prezent fizic, dar a vorbit prin intermediul mijloacelor tehnice.
„Crearea acestei lumi minunate în care trăim nu este un scop în sine; este mijlocul prin care planurile eterne ale Tatălui nostru Ceresc pot fi îndeplinite”, a spus episcopul Caussé. „Acest pământ și tot ce este pe el – munții semeți; oceanele vaste; câmpiile fertile; văile verzi; râurile șerpuite; deșerturile aride; varietatea nenumărată de plante, insecte, păsări și animale – totul, absolut totul, a fost creat pentru un singur scop: să le permită fiilor și fiicelor Sale să moștenească exaltarea și nemurirea în familii eterne.”
complet (devastată)»”, a adăugat vârstnicul Christofferson.
Honoring the Creator (Să-L cinstim pe Creator)”.
Episcopul Caussé a spus că devenim mai umili dacă înțelegem că „fiecare animal, fiecare plantă și orice alt lucru temporal creat de Dumnezeu a fost conceput și format ca un dar al dragostei pentru scopul unic al perfecționării, exaltării și posibilității de a avea fericire eternă pentru omenire”.
Deoarece pământul este un dar, Biserica lui Isus Hristos „caută să fie un administrator înțelept al resurselor naturale prin gestionarea responsabilă a operațiunilor sale la nivel mondial”, a spus episcopul Caussé. Aceasta include șase priorități majore legate de sustenabilitate rezumate de Episcopatul care prezidează:
- creșterea eficienței energetice și folosirea resurselor reutilizabile. Aceasta include peste 500 de proiecte legate de energia solară în întreaga lume;
- conservarea apei prin proiecte de amenajare exterioară care folosesc apa în mod înțelept, folosirea în mod înțelept a tehnicii și planuri de gestionare a apei. Un exemplu recent îl reprezintă amenajarea exterioară adaptată zonei de deșert din jurul unui nou templu, Templul Red Cliffs, Utah;
- evitarea risipei de materiale prin reducere, refolosire și reciclare; soluții de împachetare; și modalități de a construi. Biserica a aprobat recent trecerea de la 40%-70% plastic reciclat la 100% plastic reciclat în privința paharelor noastre pentru împărtășanie. Lucrând alături de consultanți ai unor terțe părți pentru a evalua diverse alternative sustenabile, Biserica a descoperit că paharele de împărtășanie din 100% plastic reciclat vor reduce cantitatea totală de emisii de carbon în comparație cu paharele actuale și chiar cu paharele de hârtie. Biserica planifică să înceapă să folosească pahare din plastic 100% reciclat la începutul anului 2024;
- îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor. Aceasta include îmbunătățirea eficienței combustibilului folosit de automobilele din parcul auto mondial al Bisericii;
- folosirea planificării, dezvoltării și construcțiilor sustenabile. De exemplu, în ceea ce privește templele, Biserica este atentă la materiale, alegerea locului și metodele necesare pentru a sprijini funcționarea și întreținerea lor pe termen lung într-un mod sănătos pentru mediu;
- folosirea de practici sustenabile în domeniul agriculturii și creșterii animalelor. Aceasta include utilizarea culturilor de acoperire, rotația culturilor, cultivarea pământului fără arat, gestionarea pășunilor, depozitarea gazelor cu efect de seră și alte practici bune.
Jenica Sedgwick, managerul Bisericii pentru sustenabilitate, a spus la conferința de miercuri că a învățat cum o viziune clară, învățarea continuă și perspectivele diverse pot ajuta Biserica să fie un administrator mai bun al creațiilor lui Dumnezeu.
De exemplu, la o conferință recentă desfășurată în Marea Britanie, concentrându-se asupra femeilor, religiei și schimbărilor climatice, Sedgwick a auzit povestiri pline de inspirație despre femei care conduc eforturi în vederea sustenabilității în întreaga lume.
„În timp ce fiecare participant la conferință a venit cu o perspectivă diferită, crezurile noastre comune despre creare și administrare, precum și dorința noastră de a învăța din experiențele diferite ale celuilalt au creat un sentiment incontestabil de respect, unitate și productivitate”, a spus dânsa. „Am plecat de la această conferință cu perspective noi pentru a vedea modul în care degradarea mediului influențează diferitele comunități din lume și o creativitate revigorată cu privire la posibile soluții.”
„Pe măsură ce înaintăm având credință, curaj și perseverență, învățând și căutând continuu perspective diferite”, a spus Sedgwick, „vom fi conduși spre succesul pe care îl căutăm. Indiferent de încercarea sau incertitudinea cu care ne confruntăm, putem îndrăzni, pentru că Dumnezeu ne conduce”.
Episcopul Caussé le-a făcut participanților la conferință invitația simplă de a acționa.
„Gândiți-vă la moduri în care puteți binecuvânta familia dumneavoastră, comunitatea dumneavoastră, țara în care trăiți și, în cele din urmă, oamenii aflați la nevoie din întreaga lume”, a spus dânsul. „Sper că veți avea grijă de mediul dumneavoastră înconjurător și veți adopta stiluri de viață și comportamente care respectă, păstrează și înfrumusețează creațiile minunate ale lui Dumnezeu. Sper că veți fi un exemplu în a-i ajuta pe cei afectați de dezastre naturale, degradarea mediului lor înconjurător și de alte greutăți. Sper că vă veți pregăti și îi veți pregăti pe alții pentru posibile situații de urgență și veți pune în practică în viața dumneavoastră principii ale Bisericii pentru o viață cumpătată și pentru a fi pregătiți în viață.
„În cele din urmă”, a concluzionat dânsul, „unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face vreodată este să vă rugați și să-I cereți lui Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă protejeze pe dumneavoastră și comunitatea în care trăiți. Scripturile sunt pline de exemple care demonstrează importanța faptului de a alătura la eforturile noastre personale și colective rugăciunea fierbinte”.
Citiți cuvântarea episcopului Caussé: „Caring for God’s Creations: A Duty of Love (Să ne îngrijim de creațiile lui Dumnezeu – o îndatorire a dragostei)”.
Resurse suplimentare
Vârstnicul Christofferson: Honoring the Creator
Episcopul Gérald Caussé: Caring for God’s Creations: A Duty of Love
Environmental Stewardship and Conservation (Administrarea și protejarea mediului)