Interviu cu vârstnicul Dallin H. Oaks şi vârstnicul Lance B. Wickman: „Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex”

Vezi, de asemenea, pagina legată de subiectul atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex.

Dezbaterea publică conutinuă cu privire la căsătoria persoanelor de acelaşi sex a generat numeroase întrebări din partea mass-mediei, a publicului larg şi a membrilor Bisericii cu privire la poziţia Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă faţă de căsătorie, în mod specific, şi de homosexualitate, în general.

Acest interviu, cu vârstnicul Dallin H. Oaks, membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli al Bisericii, şi vârstnicul Lance B. Wickman, membru al Celor Şaptezeci, a fost realizat în anul 2006. Aceşti conducători generali ai Bisericii au răspuns la întrebări adresate de către doi membri ai personalului Relaţiilor Publice ale Bisericii. Reproducerea în scris a interviului se regăseşte mai jos, cu scopul de a clarifica poziţia Bisericii cu privire la aceste probleme importante, complexe şi sensibile.

RELAŢII PUBLICE: Ca punct de pornire, puteţi explica motivul pentru care subiectul legat de homosexualitate şi de căsătoria persoanelor de acelaşi sex este important pentru Biserică?

VÂRSTNICUL OAKS: Aceasta reprezintă mai mult decât o întrebare dacă societatea ar trebui să fie mai tolerantă faţă de stilul de viaţă homosexual. În ultimii ani, am observat o presiune foarte mare din partea celor care susţin acest stil de viaţă, de a accepta ca fiind normal ceea ce nu este normal şi a-i caracteriza pe cei care nu sunt de acord ca fiind înguşti la minte, habotnici şi iraţionali. Aceşti susţinători se grăbesc să ceară libertate de exprimare şi gândire pentru ei înşişi, dar, în acelaşi timp, să îi critice pe cei care au o părere diferită şi, dacă este posibil, să îi reducă la tăcere prin a-i eticheta drept „homofobi”. În cel puţin o ţară în care activiştii homosexuali au dobândit drepturi majore, am putut observa cum un pastor a fost ameninţat cu închisoarea pentru că a predicat de la pupitru că este păcătos comportamentul homosexual. Având în vedere aceste tendinţe, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă trebuie să ia o poziţie cu privire la doctrină şi principiu. Aceasta este mai mult decât o problemă socială – poate fi, în cele din urmă, un test al libertăţii noastre religioase de bază, de a preda ceea ce ştim că Tatăl nostru din Cer doreşte să predăm.

RELAŢII PUBLICE: Să presupunem că băiatul meu în vârstă de 17 ani vine la mine să vorbim şi, după ce încearcă din greu să se exprime, îmi spune că el crede că este atras de bărbaţi – că nu îl interesează şi niciodată nu l-au interesat fetele. Crede că, probabil, este homosexual. Spune că a încercat să suprime aceste sentimente. Se abţine de la relaţii sexuale, dar îşi dă seama că sentimentele sale vor fi devastatoare pentru membrii familiei deoarece noi am vorbit întotdeauna despre misiunea sa pentru Biserică, despre căsătoria sa în templu şi despre lucruri de acest gen. Crede că nu mai poate trăi în această minciună şi vine înaintea mea foarte supărat şi deprimat. Ce îi spun eu în calitate de părinte?

VÂRSTNICUL OAKS: Eşti fiul meu. Întotdeauna vei fi fiul meu şi întotdeauna voi fi alături de tine să te ajut.

Deosebirea dintre sentimente şi înclinaţii, pe de o parte, şi comportament, pe de altă parte, este foarte clară. Nu este un păcat să ai inclinaţii care, dacă ai ceda în faţa lor, ar duce la un comportament ce ar reprezenta o încălcare. Păcatul este căderea în ispită. Ispita nu este un lucru neobişnuit. Chiar şi Salvatorul a fost ispitit.

Noul Testament declară că Dumnezeu nu ne-a dat porunci pe care să nu le putem ţine. Acest lucru se găseşte în 1 Corinteni, capitolul 10, versetul 13: „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”.

Cred că este important să înţelegi că homosexualitatea, despre care ai vorbit, nu este un substantiv care descrie o stare. Este un adjectiv care descrie un sentiment sau un comportament. Te îndemn ca, pe măsură ce te lupţi cu aceste ispite, să nu te gândeşti că eşti „ceva” sau „altceva”, ci gândeşte-te că eşti membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi eşti fiul meu şi te confrunţi cu încercări.

Toată lumea are încercări cu care trebuie să se confrunte. Ai descris o încercare deosebită care este foarte supărătoare. Este des întâlnită în societatea noastră şi a devenit o problemă de interes politic. Dar este doar una dintre multele încercări cu care se confruntă bărbaţii şi femeile şi te încurajez să cauţi ajutorul Salvatorului pentru a rezista ispitei şi pentru a te abţine de la un comportament de care ar trebui să te pocăieşti şi care ţi-ar putea pune sub semnul întrebării calitatea de membru al Bisericii.

RELAŢII PUBLICE: Dacă cineva are o dorinţă heterosexuală puternică, există posibilitatea căsătoriei. Dacă un tânăr băiat crede că este homosexual, ceea ce îi spunem de fapt este că nu există nicio altă cale decât să se abţină de la relaţii sexuale pentru restul vieţii sale dacă nu se simte atras de femei?

VÂRSTNICUL OAKS: Aceasta este ceea ce spunem numărului mare de membri care nu au oportunitatea de a se căsători. Ne aşteptăm ca fiecare persoană necăsătorită să se abţină de la relaţii sexuale.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Trăim într-o societate atât de plină de sexualitate încât este mai greu acum, din pricina acestui fapt, pentru o persoană să privească dincolo de orientarea sexuală la cine este ea cu adevărat. Cred că i-aş spune fiului dumneavoastră sau oricărei persoane afectate să încerce să privească dincolo de orientarea sexuală. Să găsească bucurie în multele aspecte ale caracterului, personalităţii şi naturii sale, care înseamnă mai mult decât aceasta. Nu putem nega că orientarea sexuală este o trăsătură de caracter fundamentală a unei persoane, dar nu este unica trăsătură.

Mai presus de aceasta, faptul de a avea înclinaţii nu privează pe nimeni de dreptul de a participa în Biserică sau de a avea calitate de membru, probabil cu excepţia căsătoriei despre care am vorbit deja. Dar şi aceasta, în plenitudinea vieţii, aşa cum o înţelegem prin doctrinele Evangheliei restaurate, poate avea loc, în cele din urmă.

În această viaţă, lucruri precum slujirea în Biserică, inclusiv slujirea misionară, sunt disponibile oricărei persoane fidele legămintelor şi poruncilor.

RELAŢII PUBLICE: Prin urmare, spuneţi că înclinaţiile homosexuale pot fi controlate?

VÂRSTNICUL OAKS: Da, înclinaţiile homosexuale pot fi controlate. Poate este vorba de o înclinaţie sau o predispoziţie faţă de aceste sentimente, care reprezintă o realitate pentru unii, dar nu şi pentru alţii. Dar sentimentele provin din această predispoziţie şi ele pot fi controlate. Dacă încercăm să satisfacem aceste sentimente, ele măresc puterea ispitei. Dacă cedăm ispitei, ne facem vinovaţi de un comportament păcătos. Acest lucru se aplică şi în cazul unei persoane care pofteşte bunul altcuiva şi are o inclinaţie puternică să fure. Acest lucru se aplică şi în cazul unei persoane căreia îi place alcoolul. Acest lucru se aplică şi în cazul unei persoane care este iute la mânie, pentru a descrie că e predispus la mânie. Dacă nu controlăm acea predispoziţie, ea se transformă într-un sentiment de mânie, iar un sentiment de mânie poate duce la un comportament care este păcătos şi nepotrivit.

Nu vorbim aici despre o încercare unică. Vorbim despre o stare firească a vieţii muritoare. Nu înţelegem exact motivul sau gradul înclinaţiilor sau al predispoziţiilor şi aşa mai departe. Dar ceea ce ştim este că sentimentele pot fi controlate şi comportamentul poate fi controlat. Nu sentimentele constituie păcatul, ci comportamentul. Nivelul de control se regăseşte între predispoziţie şi sentimente. Trebuie să recunoaştem sentimentele şi să încercăm să le controlăm pentru a nu ajunge într-o situaţie care ne va determina să avem un comportament păcătos.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Cred că unul dintre sofismele din zilele noastre este faptul că, dacă cineva are o înclinaţie faţă de ceva, este inevitabil să nu acţioneze în conformitate cu acel lucru. Acest lucru este contrar naturii noastre, după cum ne-a revelat Domnul. Avem puterea de a ne controla comportamentul.

RELAŢII PUBLICE: Dacă ne gândim la o persoană iute la mânie şi la părinţii ei care şi ei au fost, poate, iuţi la mânie, unii s-ar putea gândi că este o influenţă genetică.

VÂRSTNICUL OAKS: Nu, noi nu acceptăm faptul că oamenii s-au născut cu trăsături care-i împiedică să-şi atingă destinul etern, fără nicio abilitate de a le controla. Acest lucru este în contradicţie cu planul salvării şi cu dreptatea şi mila lui Dumnezeu. Este în contradicţie cu toate învăţăturile Evangheliei lui Isus Hristos, care declară adevărul conform căruia prin puterea şi mila lui Isus Hristos vom avea tăria să facem toate lucrurile. Aceasta include să rezistăm ispitelor. Aceasta include să facem faţă lucrurilor cu care ne-am născut, inclusiv deformări sau probleme mintale sau fizice. Niciunul dintre aceste lucruri nu ne împiedică să ne atingem destinul etern. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre predispoziţii sau înclinaţii spre un anumit comportament faţă de care, dacă am ceda, nu am putea să ne îndeplinim destinul etern.

RELAŢII PUBLICE: Spuneţi că Biserica nu are în mod expres o poziţie cu privire la „moştenire genetică sau mediu înconjurător”.

VÂRSTNICUL OAKS: Aici intervine doctrina noastră. Biserica nu are o poziţie cu privire la cauzele acestor predispoziţii sau înclinaţii, inclusiv la ale celor legate de atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Acestea sunt întrebări de natură ştiinţifică – fie vorba de moştenire genetică sau de mediul înconjurător – acestea sunt lucruri faţă de care Biserica nu are o poziţie oficială.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Disputa dintre premisele legate de moştenirea genetică sau de mediul înconjurător nu este importantă şi dacă ne axăm pe aceasta, consider că ne vom îndepărta de principiile pe care vârstnicul Oaks le-a descris aici. De ce se simte cineva atras de persoane de acelaşi sex… cine poate spune? Ceea ce contează este că ştim că noi ne putem controla felul în care ne comportăm, iar comportamentul este lucrul important.

RELAŢII PUBLICE: Este terapia de orice fel una dintre acţiunile pe care le putem întreprinde când vine vorba despre controlarea comportamentului? Dacă un tânăr băiat spune: „Vreau ca aceste sentimente să dispară… Aş face orice ca aceste sentimente să dispară”, este o idee bună să apelăm la consiliere psihologică pentru a rezolva aceste probleme?

VÂRSTNICUL WICKMAN: Ei bine, poate fi potrivit ca acea persoană să primească o astfel de consiliere. Biserica, în niciun caz, nu este împotriva acestui fel de terapie. Dar, din punctul de vedere al unui părinte care consiliază o persoană sau al unui conducător care consiliază o persoană sau al unei persoane care se gândeşte la atracţia sa faţă de persoanele de acelaşi sex şi se întreabă: „Ce pot să fac pentru a fi în conformitate cu învăţăturile Evangheliei?”, nu partea clinică a problemei este cea mai importantă. Cel mai important lucru este recunoaşterea următorului fapt: „Am propria mea voinţă. Am libertatea de a alege. Am în mine puterea de a-mi controla acţiunile”.

Aceasta nu înseamnă că nu este potrivit pentru o persoană, cu o asemenea problemă, să solicite ajutor clinic pentru a vedea dacă în cazul ei se poate face ceva din acest punct de vedere. Acesta reprezintă un aspect care a fost discutat de către cei din domeniile psihiatric şi psihologic. Cred că studiile de caz au arătat că, în anumite cazuri, a existat un progres în a ajuta pe cineva să-şi schimbe orientarea; în alte cazuri nu. Din punctul de vedere al Bisericii, având în vedere grija noastră pentru oameni, noi nu ne axăm în principal pe acest lucru. Ci pe celelalte metode.

VÂRSTNICUL OAKS: Amin. Permiteţi-mi să mai adaug ceva. Biserica ia, rareori, atitudine faţă de tehnicile de tratament pe care cadrele medicale (doctorii), psihiatrii sau psihologii şi aşa mai departe ar trebui să le adopte.

Al doilea lucru este că există practici abuzive care au fost folosite în legătură cu diverse comportamente mintale sau sentimente. Un exemplu care îmi vine acum în minte este consumul excesiv de medicamente antidepresive. Terapiile adversive care au fost folosite pentru a vindeca atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex prezintă abuzuri serioase care au fost recunoscute de-a lungul timpului în cadrul profesiei. Cu toate că nu ne exprimăm un punct de vedere cu privire la ce fac doctorii (cu excepţia unor cazuri foarte, foarte rare – avortul ar fi un exemplu), noi suntem conştienţi că există abuzuri şi nu ne asumăm responsabilitatea pentru acele abuzuri. Chiar dacă ele sunt menite să ajute oameni pe care noi am vrea să-i vedem ajutaţi, nu putem susţine toate tehnicile care sunt folosite.

RELAŢII PUBLICE: Este căsătoria heterosexuală o opţiune pentru cei care au sentimente homosexuale?

VÂRSTNICUL OAKS: Suntem câteodată întrebaţi dacă un remediu pentru aceste sentimente despre care am vorbit este căsătoria. Preşedintele Hinckley, care s-a confruntat cu faptul că unele persoane au crezut că acesta ar fi un remediu şi, probabil, unii conducători ai Bisericii au încurajat căsătoria ca remediu pentru aceste sentimente, a făcut această declaraţie: „Căsătoria nu trebuie privită ca un pas terapeutic pentru a rezolva probleme precum înclinaţii sau practici homosexuale”. Pentru mine acest lucru înseamnă că noi nu vom sta fără să facem nimic, lăsând să fie expuse riscului fiice ale lui Dumnezeu, care ar intra într-o asemenea căsătorie sub false pretexte sau necunoscând pe deplin situaţia. Este posibil ca persoanele care au o astfel de încercare pe care nu o pot controla să intre în legământul căsătoriei neavând cele mai bune intenţii.

Pe de altă parte, persoanele care s-au pocăit de orice încălcare şi care au arătat că au abilitatea de a face faţă acestor sentimente şi înclinaţii, le-au lăsat în trecut şi se simt atraşi de o fiică a lui Dumnezeu şi doresc, astfel, să se căsătorească, să aibă copii şi să se bucure de binecuvântările eternităţii – aceasta este o situaţie în care căsătoria este potrivită.

Preşedintele Hinckley a spus că nu trebuie să considerăm căsătoria ca un pas terapeutic în a rezolva probleme.

VÂRSTNICUL WICKMAN: O întrebare care poate fi adresată de cineva care se luptă cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex poate fi: „Este acest lucru ceva de care nu pot scăpa? Ce efect are acest lucru asupra vieţii veşnice? Dacă, într-un fel, pot trece cu bine prin această viaţă, când voi fi de partea cealaltă cum voi fi?”.

Din fericire, răspunsul este că atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu a existat în viaţa premuritoare şi nu va exista nici în viaţa următoare. Este o circumstanţă care se regăseşte, dintr-unul sau mai multe motive, aici în viaţa muritoare, în această nano secundă a existenţei noastre veşnice.

Vestea bună pentru cei care se luptă cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex este: 1) „Nu va exista pentru totdeauna”. Există doar acum. Indiscutabil, pentru fiecare dintre noi, câteodată, este greu să privim dincolo de momentul prezent. Dar, cu toate acestea, dacă vă gândiţi la viaţa muritoare ca fiind o perioadă de probă, această problemă este trecătoare. 2) Dacă rămân demn, dacă mă supun poruncilor Evangheliei, dacă ţin legămintele pe care le-am făcut, binecuvântările exaltării şi ale vieţii veşnice pe care Tatăl Ceresc le-a pregătit pentru toţi copiii Săi mi se aplică şi mie. Fiecare binecuvântare – inclusiv căsătoria eternă – este şi va fi a mea la timpul potrivit.

VÂRSTNICUL OAKS: Permiteţi-mi să mai adaug ceva. Nu există plenitudine a bucuriei în viaţa de apoi fără familie, compusă din soţ, soţie şi urmaşi. Mai mult decât atât, oamenii sunt ca să poată avea bucurie. Din perspectivă eternă, activităţile homosexuale aduc doar tristeţe şi mâhnire şi pierderea oportunităţilor veşnice.

RELAŢII PUBLICE: Puţin mai devreme, vârstnice Oaks, aţi vorbit despre acelaşi standard de moralitate pentru homosexuali şi heterosexuali. Cum aţi răspunde cuiva care vă întreabă: „Înţeleg că este acelaşi standard, dar nu cerem prea mult de la o persoană care se simte atrasă de persoane de acelaşi sex?”. Desigur, există persoane heterosexuale care nu se vor căsători, dar sunteţi de acord că, cel puţin, ei au speranţa că „mâine voi cunoaşte persoana visurilor mele”. Există întotdeauna speranţa că acest lucru se poate întâmpla oricând în timpul vieţii. Cineva care se simte atras de persoane de acelaşi sex nu are aceeaşi speranţă.

VÂRSTNICUL OAKS: Desigur, există diferenţe, dar contrastul nu este atât de mare. Există persoane cu dizabilităţi fizice care nu au speranţă – în unele cazuri speranţă concretă şi în alte cazuri speranţă reală – cu privire la căsătorie. Faptul de a nu te putea căsători, cu toate că este tragic, nu este unic.

Uneori se spune că Dumnezeu nu este părtinitor faţă de persoane din acest punct de vedere. Dar viaţa este plină de infirmităţi fizice pe care unii le pot vedea drept discriminare – paralizie totală sau probleme mintale serioase fiind două situaţii care se aplică în cazul căsătoriei. Dacă noi credem în Dumnezeu şi credem în mila Sa şi dreptatea Sa, nu putem spune că acestea sunt discriminări deoarece Dumnezeu nu discriminează. Nu suntem în poziţia de a decide ce înseamnă discriminarea. Noi ne bazăm pe credinţa în Dumnezeu şi pe certitudinea deplină a milei Sale şi a dreptăţii Sale pentru toţi copiii Săi.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Nu există nicio îndoială că este o suferinţă asociată incapacităţii de a te căsători în această viaţă. Ne pare rău pentru persoanele care suferă astfel. Îmi pare rău pentru o persoană care suferă astfel. Dar aceasta nu se limitează la persoanele care se simt atrase de persoane de acelaşi sex.

Trăim într-o perioadă în care oamenii se gândesc mai mult la ei înşişi. Bănuiesc că este firesc să mă gândesc că problemele mele sunt mai importante decât ale altora. Cred că, atunci când fiecare dintre noi începe să gândească astfel, ar fi bine să se gândească şi la alţii. Cine sunt eu să spun că am un handicap mai mare sau că sufăr mai mult decât altcineva?

Întâmplarea face să am o fiică cu handicap. Este o fată frumoasă. Va împlini 27 de ani săptămâna viitoare. Numele ei este Courtney. Courtney nu se va căsători niciodată în această viaţă, dar îi priveşte cu nostalgie pe cei care se căsătoresc. Ea stă, uneori, la fereastra biroului meu care are vedere spre Templul Salt Lake şi se uită la miresele şi soţii lor în timp ce fac poze. Ea este, în acelaşi timp, fascinată şi tristă deoarece Courtney înţelege că nu va putea avea această experienţă în această viaţă. Courtney nu este vinovată că s-a născut în aceste împrejurări, la fel cum nu este vinovată nici o persoană care se simte atrasă de persoane de acelaşi sex. Deci, sunt multe suferinţe de care oamenii pot avea parte, chiar asociate doar acestei probleme a căsătoriei. Noi privim înainte spre marea promisiune a Evangheliei, că oricare ar fi înclinaţiile noastre aici, oricare ar fi slăbiciunile noastre, orice ar sta în calea bucuriei depline aici, noi avem asigurarea Domnului dată fiecăruia dintre noi că acestea vor fi îndepărtate de la noi la timpul potrivit. Trebuie doar să rămânem credincioşi.

RELAŢII PUBLICE: Vârstnice Wickman, când v-aţi referit mai devreme la munca misionară, aţi spus că este o opţiune pentru cineva care se simte atras de persoane de acelaşi sex dar nu dă curs acestor sentimente. Preşedintele Hinckley a spus că dacă oamenii sunt credincioşi, ei pot continua să facă parte din Biserică, la fel ca oricine altcineva, şi să fie membri cu drepturi depline. Ce înseamnă acest lucru? Include slujirea misionară? Înseamnă că acea persoană poate să meargă la templu, cel puţin pentru acele rânduieli care nu implică legământul căsătoriei? Înseamnă că cineva care se simte atras de persoane de acelaşi sex, dacă rămâne credincios, are aceleaşi oportunităţi de a participa, de a fi chemat să slujească şi de a face aceleaşi lucruri ca şi ceilalţi?

VÂRSTNICUL WICKMAN: Cred că răspunsul simplu este: „Da”! Vârstnicul Oaks ar putea oferi o explicaţie mai detaliată referitor la acest lucru.

VÂRSTNICUL OAKS: Preşedintele Hinckley ne-a ajutat să înţelegem acest subiect oferind o declaraţie care răspunde la toate aceste întrebări. El a spus: „Îi iubim (referindu-se la persoanele care se simt atrase de persoane de acelaşi sex) în calitate de fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Ei pot avea înclinaţii puternice şi care pot fi greu de controlat. Dacă ei nu dau curs acestor înclinaţii, ei pot merge înainte la fel cum fac toţi ceilalţi membri ai Bisericii”.

Pentru mine aceasta înseamnă că o persoană care are astfel de înclinaţii, dacă le ţine sub control sau dacă s-a pocăit după ce le-a dat curs, poate face, în Biserică, orice poate face şi un alt membru necăsătorit. Ocazional, există chemări, precum cea de episcop, în care o persoană trebuie să fie căsătorită. Dar aceasta este o excepţie în Biserică. Orice chemare de învăţător, orice chemare legată de munca misionară poate fi deţinută de persoane necăsătorite. Persoanele care se luptă cu orice fel de ispite şi le fac faţă şi trăiesc în mod corespunzător pentru a putea sluji ca învăţători, misionari sau în alte chemări sunt binevenite să slujească.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Nu e cumva vorba de însemnătatea ispăşirii în viaţa unei persoane? Nu începe, oare, ispăşirea să fie mai importantă pentru o persoană atunci când ea încearcă să treacă peste încercările vieţii, fie ele ispite sau limitări? Dorinţa de ne întoarce la Salvator, oportunitatea de a merge duminica la adunarea de împărtăşanie şi de a participa cu adevărat la această rânduială a împărtăşaniei… de a asculta rugăciunile, de a lua din acele simboluri sacre. Acestea sunt ocazii care ne ajută să ne apropiem de scopul ispăşirii Salvatorului. Dacă privim lucrurile din această perspectivă orice oportunitate de a sluji în Biserică este o binecuvântare. Precum a fost menţionat, există un număr restrâns de chemări în Biserică pentru care trebuie să fi căsătorit.

VÂRSTNICUL OAKS: Mai este ceva de adăugat aici şi acest lucru provine dintr-o declaraţie recentă a Primei Preşedinţii, care descrie minunat atitudinea noastră referitoare la această problemă: „Noi, cei din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă venim în ajutor, cu înţelegere şi respect pentru cei care se simt atraşi de persoane de acelaşi sex. Ne dăm seama că poate fi o mare singurătate în vieţile lor dar, de asemenea, trebuie să recunoaştem ceea ce este drept înaintea Domnului”.

RELAŢII PUBLICE: Ce le-aţi spune oamenilor, membrilor Bisericii, care cred că atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex este diferită de alte ispite, de alte încercări pe care oamenii le au? În primul rând, credeţi că este corect ca oamenii să aibă astfel de idei? Ce le-aţi spune?

VÂRSTNICUL OAKS: Cred că este o afirmaţie corectă să spunem că unii oameni consideră atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex ca fiind caracteristica lor definitorie. Există, de asemenea, oameni care cred că lucrul care îi caracterizează este faptul că sunt din Texas sau că au fost în Marina Statelor Unite. Sau faptul că au părul roşcat sau că sunt cel mai bun jucător de baschet din istoria unui anume liceu. Oamenii folosesc o trăsătură ca fiind o caracteristică care le defineşte existenţa şi, cel mai des, aceste trăsături sunt fizice.

Noi avem libertatea de a alege care sunt trăsăturile care ne vor defini; aceste alegeri nu ne sunt impuse .

Trăsătura caracteristică fundamentală este că noi toţi suntem copii ai unor Părinţi Cereşti, născuţi pe acest pământ cu un scop şi cu un destin divin. Oricând celelalte noţiuni, oricare ar fi ele, nu sunt în concordanţă cu această trăsătură caracteristică definitorie, ele devin distructive şi ne conduc pe o cale greşită.

RELAŢII PUBLICE: Amândoi aţi menţionat problema compasiunii şi nevoia de a avea compasiune. Să ne gândim la situaţia dată mai devreme şi să presupunem că au trecut câţiva ani. Conversaţia cu fiul meu, toate eforturile noastre de a-l iubi pe fiul nostru şi de a-l ţine în Biserică nu l-au putut ajuta să treacă peste ceea ce el crede că este cea mai mare problemă – că nu-şi poate stăpâni sentimentele. El ne spune că se mută de acasă. Plănuieşte să locuiască împreună cu un prieten homosexual. Este hotărât să facă aceasta. Care ar fi răspunsul pe care un părinte sfânt din zilele din urmă ar trebui să îl dea în această situaţie?

VÂRSTNICUL OAKS: Eu cred că un părinte sfânt din zilele din urmă are responsabilitatea de a declara, cu dragoste şi blândeţe, învăţăturile Salvatorului date prin profeţii Săi şi anume că ceea ce el vrea să facă este un păcat. Pe măsură ce ne declarăm dragostea neîntreruptă pentru el şi îi spunem că familia continuă să fie alături de el, cred că ar fi bine să citim împreună cu el un mesaj asemănător acestuia, care este o declaraţie a Primei Preşedinţii din anul 1991: „Legea Domnului cu privire la comportamentul moral este abstinenţă în afara căsătoriei legale şi fidelitate în cadrul căsătoriei. Relaţiile sexuale sunt potrivite doar între soţ şi soţie, exprimate în mod corespunzător doar în cadrul căsniciei. Orice altă legătură sexuală, inclusiv adulterul, concubinajul şi comportamentele homosexuale sau lesbiene, reprezintă un păcat. Aceia care continuă să facă aceste lucruri sau îi influenţează pe alţii să le facă trebuie să se supună măsurilor disciplinare ale Bisericii”.

Prima mea responsabilitate în calitate de tată este să mă asigur că el înţelege aceasta şi, apoi, să îi spun: „Fiul meu, dacă alegi să te comporţi în mod voit astfel, vei fi îi continuare fiul meu. Ispăşirea lui Isus Hristos este suficient de puternică încât te poate ajuta şi curăţa dacă te pocăieşti şi renunţi la acest comportament păcătos, dar te rog să nu o iei pe acea cale deoarece pocăinţa nu este uşoară. O iei pe o cale care îţi va slăbi abilitatea de a te pocăi. Îţi va întuneca percepţia referitor la ceea ce este important în viaţă. În cele din urmă, te poate trage atât de mult în jos, încât nu mai poţi reveni. Nu o lua pe această cale. Dar, dacă alegi acea cale, noi vom încerca întotdeauna să te ajutăm şi să te aducem pe calea care duce la progres.

VÂRSTNICUL WICKMAN: O modalitate de a citi Cartea lui Mormon este din perspectiva interacţiunilor dintre taţi şi fii. Unele interacţiuni au fost pozitive şi au consolidat legătura dintre tată şi fiu. În unele ocazii, tatăl a trebuit să spună fiului său ori fiilor săi că acea cărare pe care ei o apucaseră nu era corectă înaintea Domnului. În toate situaţiile, totul trebuie făcut cu dragoste şi căldură, precum vârstnicul Oaks a spus: „Vei fi întotdeauna fiul meu”. Este o zicală veche care se aplică pentru fiecare părinte şi aceasta este: „Nu eşuezi până când nu încetezi să încerci”. Cred că aceasta se referă atât la a profita de ocaziile pe care le avem de a le preda copiilor despre calea corectă, cât şi la a-i asigura de faptul că, indiferent de ce se va întâmpla, îi veţi iubi.

RELAŢII PUBLICE: Care este linia de demarcare dintre a ne arăta dragostea şi a încuraja comportamentul, fără a ne da seama? Dacă fiul spune: „Deci, dacă mă iubeşti, îmi pot aduce partenerul în vizită acasă? Vă putem vizita cu ocazia sărbătorilor?” Cum păstrezi echilibrul între aceasta şi, de exemplu, grija pentru ceilalţi copii din cămin?

VÂRSTNICUL OAKS: Aceasta este o decizie care trebuie luată individual de către persoana responsabilă, cerându-I Domnului inspiraţie. Cred că, în majoritatea situaţiilor, părinţii ar spune: „Te rog, nu face aceasta. Nu ne pune într-o astfel de postură”. Cu siguranţă, dacă sunt copii în cămin care ar putea fi influenţaţi de un astfel de exemplu, probabil că acesta ar fi răspunsul. Există şi alţi factori care ar determina ca răspunsul să fie acesta.

Există şi situaţii în care răspunsul ar putea fi: „Da, poţi veni, dar nu poţi rămâne aici pe timpul nopţii. Nu te aştepta să poţi sta mult timp aici. Nu te aştepta să ieşim cu voi şi să vă prezentăm prietenilor noştri sau să avem de-a face cu voi în situaţii publice care ar sugera că aprobăm acest „parteneriat”.

Sunt atât de multe situaţii, încât este imposibil să oferim un răspuns care să se aplice în toate.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Este greu de imaginat o situaţie mai dificilă pentru un părinte decât aceasta. Depinde de la caz la caz. Aş dori să adaug un singur lucru la ceea ce a spus vârstnicul Oaks şi anume că este important, în calitate de părinte, să eviţi posibila capcană care rezultă de pe urma durerii cauzate de această situaţie.

Mă refer la o trecere de la a apăra calea Domnului la a apăra stilul de viaţă greşit al copilului, în faţa lui şi a celorlalţi. Într-adevăr, calea Domnului este să iubeşti păcătosul şi să condamni păcatul. Cu alte cuvinte, noi ne deschidem căminul şi inimile şi braţele pentru copiii noştri, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să aprobăm stilul lor de viaţă. În acelaşi timp, nici nu trebuie să le spunem în mod constant că stilul lor de viaţă este greşit. O greşeală şi mai mare este să devenim defensivi faţă de copil, deoarece aceasta nu ajuta nici copilul, nici părintele. Această abordare, după cum ne-a învăţat experienţa, cel mai probabil, îi va îndepărta pe ambii de la calea Domnului.

VÂRSTNICUL OAKS: Prima Preşedinţie a oferit o declaraţie minunată despre acest subiect într-o scrisoare din anul 1991. Vorbindu-le persoanelor şi familiilor care se luptau cu această problemă, ei au spus: „Îi încurajăm pe conducătorii şi membrii Bisericii şi le vină în ajutor cu dragoste şi înţelegere celor care au probleme în aceste privinţe”. Cu siguranţă, dacă noi suntem sfătuiţi ca membri ai Bisericii să-i ajutăm cu dragoste şi înţelegere pe cei care „se luptă cu această problemă”, obligaţia este şi mai mare de partea părinţilor care au copii ce se luptă cu această problemă… chiar copii ce au un comportament necorespunzător legat de aceste probleme.

RELAŢII PUBLICE: Este respingerea unui copil, într-o anumită măsură, o reacţie firească a unui părinte atunci când copilul nu se ridică la nivelul aşteptărilor? Este, câteodată, mai uşor să ignori o problemă decât să o confrunţi?

VÂRSTNICUL OAKS: Cu siguranţă, noi încurajăm părinţii să nu se învinuiască şi încurajăm membrii Bisericii să nu-i învinuiască pe părinţii care se află în astfel de situaţii. Trebuie să ne amintim că niciunul dintre noi nu este perfect şi niciunul dintre noi nu are copii care se comportă exact cum am vrea noi în toate împrejurările.

Simţim o foarte mare compasiune pentru părinţii care, din dragoste şi din intenţia de a-şi proteja copiii cu probleme au acţionat într-un fel contrar Bisericii. Sper ca Domnul să aibă milă faţă de cei care, din dragoste pentru copiii Lor, au căzut în astfel de capcane.

RELAŢII PUBLICE: Să ne gândim din nou la o situaţie. Fiul meu nu mai vine deloc la Biserică. Pare că nu mai este nicio şansă ca el să se întoarcă. Îmi spune că vrea să se mute în Canada, unde căsătoria între persoanele de acelaşi sex este permisă. El insistă că este de părere că relaţiile de căsătorie pline de iubire sunt importante. El nu trăieşte în promiscuitate; are o singură relaţie. El şi partenerul său vor să aibă această relaţie pentru toată viaţa. El nu poate înţelege că acest angajament pentru întreaga viaţă nu poate fi acceptat de Biserică chiar dacă societatea pare să se îndrepte în această direcţie. Din nou, dacă sunt un tată sfânt din zilele din urmă, ce ar trebui să îi spun?

VÂRSTNICUL WICKMAN: Pentru cei care nu cunosc, căsătoria nu este un subiect politic şi nici unul social. Căsătoria este definită de Însuşi Domnul. Este acea instituţie care este realizată prin autoritatea preoţiei, în templu [şi] transcende această lume. Este de o importanţă profundă… o doctrină fundamentală a Evangheliei lui Isus Hristos, chiar scopul creaţiei acestui pământ. O persoană nu poate trece de prima pagină din Genesa fără să vadă acest lucru foarte clar. Nu este o instituţie care poate fi modificată de oameni şi, cu siguranţă, nu poate fi modificată de cei care fac acest lucru doar în scopuri personale. În ochii Domnului nu există căsătoria între persoane de acelaşi sex. Comportamentul homosexual este şi va continua mereu să fie în ochii Domnului un păcat abominabil. Chiar dacă îi dăm un alt nume prin prisma unei definiţii politice, realitatea nu se schimbă.

VÂRSTNICUL OAKS: O altă modalitate de a spune aceasta este că Parlamentul din Canada şi Congresul din Washington nu au autoritatea să revoce poruncile lui Dumnezeu, să le modifice sau să le amendeze în vreun fel.

RELAŢII PUBLICE: Pe unele site-uri web legate de homosexualitate, unele persoane susţin că în Biblie, şi mai exact în Noul Testament, comportamentul homosexual nu este interzis în mod specific. Unii susţin că dragostea şi compasiunea lui Isus Hristos pentru oameni include şi acest tip de relaţie. Care este învăţătura Bisericii cu privire la aceasta?

VÂRSTNICUL WICKMAN: Pentru început, cei care afirmă aceasta ar trebui să citească Biblia mai atent. Dincolo de aceasta, nu putem compara dragostea Salvatorului pentru toată omenirea, pentru fiecare persoană, pentru fiecare bărbat, femeie şi copil cu doctrina referitoare la căsătorie.

De fapt, Salvatorul a făcut o declaraţie referitoare la căsătorie, cu toate că a fost într-un alt context. Isus a spus: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”.

De obicei, ne gândim la aceasta ca fiind vorba despre doi oameni, un bărbat şi o femeie, care sunt căsătoriţi, şi la cât de nepotrivit ar fi ca cineva să încerce să-i despartă. Din punct de vedere doctrinal, cred că are un înţeles mai profund. Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie reiese în mod clar din învăţăturile Bibliei, în Vechiul Testament, cât şi în Noul [Testament]. Oricine încearcă să nege aceasta este în opoziţie cu spusele lui Însuşi Isus. Este important să avem în vedere deosebirea dintre dragostea lui Isus şi definiţia Sa referitoare la doctrină şi definiţia doctrinei oferită de apostolii şi profeţii Domnului Isus Hristos, atât din vechime, cât şi din timpurile noastre.

RELAŢII PUBLICE: Dar cei care spun: „În regulă. Sfinţii din zilele din urmă pot crede ce vor ei. Dacă nu cred în căsătoria între persoanele de acelaşi sex, este problema lor. Dar de ce încearcă să schimbe comportamentul altor oameni care nu au nimic de-a face cu religia lor, în special când unele ţări din Europa au aprobat din punct de vedere legal acest tip de căsătorie? De ce să nu spună: «Nu suntem de acord cu aceasta din punct de vedere doctrinal pentru oamenii noştri» şi să se oprească acolo. De ce să lupte pentru a face un amendament la Constituţie [în Statele Unite], de exemplu?

VÂRSTNICUL WICKMAN: Noi nu încercăm să controlăm oamenii, dar această noţiune că „ce se întâmplă în casa ta nu afectează ce se întâmplă în casa mea” referitoare la instituţia căsătoriei este sofismul suprem al celor care susţin căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

Unii oameni promovează ideea că pot exista două tipuri de căsătorii, care să coexiste, una heterosexuală şi una homosexuală, fără a exista consecinţe negative. Realitatea neplăcută este că, în calitate de instituţie, căsătoria, ca toate celelalte instituţii, poate avea o singură definiţie dacă vrem să păstrăm caracterul central al instituţiei. De aceea nu pot exista două tipuri de căsătorie. Ori există o căsătorie precum este ea acum definită şi precum a fost definită de Domnul, ori există căsătoria care poate fi definită neţinând seama de sexul persoanei. După cum am discutat, cea din urmă este respingătoare în ochii lui Dumnezeu, El Însuşi descriind ce este căsătoria – o uniune între un bărbat şi o femeie.

De aceea, redefinirea căsătoriei se aplică tuturor – nu doar celor care vor să aibă o căsătorie cu o persoană de acelaşi sex. De asemenea, ignoră definiţia dată de Însuşi Domnul.

VÂRSTNICUL OAKS: Mai există un argument care poate fi adus aici. Să nu uităm că vreme de mii de ani căsătoria a fost între un bărbat şi o femeie. Până de curând, cu excepţia unui număr restrâns de ţări, nu a existat căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Dintr-o dată ni ce cere să lăsăm deoparte mii de ani de experienţă deoarece nu ar trebui să discriminăm cu privire la instituţia căsătoriei. Când se pretinde acest lucru, povara de a arăta că acest pas nu ar distruge înţelepciunea şi stabilitatea căpătate de-a lungul miilor de ani de experienţă apasă pe umerii celor care ar face schimbarea. Totuşi, întrebarea şi problema sunt adresate ca şi cum povara de a dovedi că nu trebuie să fie modificate condiţiile revine celor care cred în căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

RELAŢII PUBLICE: Există oameni care spun că, poate, aceasta ar fi fost valabilă în anii 1950 sau mai devreme de secolul al XXI-lea. De exemplu, dacă vă gândiţi la câteva ţări din Europa, căsătoria tradiţională este într-un declin rapid, încât nu mai este ceva normal. Dacă instituţia căsătoriei se schimbă, trebuie să rezistăm acestor schimbări sociale?

VÂRSTNICUL OAKS: Acest argument mi se pare că se aseamănă cu a spune că dacă un pacient este bolnav şi se simte din ce în ce mai rău, ar trebui să îi acordăm o lovitură de graţie. Să îi oferim pacientului posibilitatea de a-şi pune capăt zilelor se aseamănă cu modificarea drastică a instituţiei căsătoriei, care poate fi rezultatul căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.

RELAŢII PUBLICE: Aţi vorbit despre răul pe care redefinirea căsătoriei îl poate cauza societăţii. Ce le-aţi spune celor care declară: „Cunosc persoane homosexuale care au relaţii de lungă durată. Sunt oameni minunaţi. Se iubesc. În ce fel dăunează căsătoriei mele ca heterosexual faptul de a le permite acelaşi «ritual»?”

VÂRSTNICUL WICKMAN: Permiteţi-mi să repet ce am spus mai devreme. Cred că acest argument este un adevărat sofism, deoarece căsătoria este o instituţie unificată. Căsătoria înseamnă un angajament, o relaţie aprobată legal între un bărbat şi o femeie. Asta înseamnă. Asta reiese din revelaţii. Asta înseamnă în legea laică. Căsătoria nu poate coexista ca instituţie cu altceva care se numeşte căsătoria între persoane de acelaşi sex. Este imposibil de definit astfel. La acest moment, din punct de vedere instituţional, dacă începi să recunoşti legal relaţia, o relaţie dintre două persoane de acelaşi sex, ai redefinit instituţia ca fiind căsătoria între două persoane nemaiţinând cont de sex.

Precum am menţionat în răspunsul la o altă întrebare, [căsătoria care nu ţine cont de sex] se opune legii lui Dumnezeu, cuvântului revelat. Scriptura, cea veche şi cea modernă, nu ar putea să ofere mai clar definiţia dată căsătoriei de către Domnul şi slujitorii Săi, de-a lungul dispensaţiilor.

Dar are un efect profund, din punct de vedere laic, asupra tuturor. Ce se întâmplă în casa unei persoane de pe strada mea are, într-adevăr, un efect asupra a ceea ce se întâmplă în casa mea şi a felului în care subiectul este tratat. Să sugereze că au dreptul să redefinească instituţia milenară a căsătoriei pentru toţi, luând în considerare revelaţiile lui Dumnezeu şi întregul tipar stabilit de om, este un lucru extrem de impertinent şi greşit.

VÂRSTNICUL OAKS: Un alt lucru de adăugat poate fi exprimat printr-o întrebare. Dacă membrii unui cuplu care locuiesc împreună, fericiţi şi angajaţi unul faţă de celalalt, doresc ca relaţia lor să fie denumită căsătorie, de ce vor acest lucru? Având în vedere ceea ce ei spun că au, de ce vor să adauge la aceasta statutul legal de căsătorie, care a fost onorat şi aplicat timp de mii de ani? Ce se doreşte din partea celor care susţin căsătoria persoanelor de acelaşi sex? Dacă acest lucru ar putea fi bazat pe altceva în loc de discriminare, care nu este un argument bun, ar fi mai uşor să răspundem la întrebarea dumneavoastră şi cred că acest lucru ar scoate la iveală înţelepciunea lucrurilor pe care le-am auzit până acum.

Există câteva caracteristici ale căsătoriei – câteva consecinţe legale şi sociale şi o anumită legitimitate – care, dacă sunt conferite altor relaţii, altele decât căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, tind să înjosească, dacă nu chiar să distrugă instituţia care a fost onorată timp de atâţia mii de ani.

Pe lângă aceasta, dacă oamenii doresc să legalizeze o relaţie anume, trebuie să fim atenţi dacă acea relaţie a fost dezaprobată de-a lungul mileniilor. Dintr-o dată, este o dorinţă să o legalizeze pentru ca ei să se simtă mai bine. Acest argument este prea mult. Să presupunem că o persoană îşi câştigă existenţa făcând ceva ilegal, dar se simte prost în legătură cu aceasta. (Poate fi un hoţ profesionist sau poate furniza un serviciu ilegal sau orice altceva.) Legalizăm comportamentul său pentru că se simte discriminat în alegerea sa profesională sau pentru că nu se simte confortabil cu ceea ce face sau vrea să se simtă bine ori vrea ca, în ochii societăţii şi ai familiei, comportamentul său să fie justificat? Eu cred că noi nu vom legaliza acel comportament pentru aceste motive decât dacă se găsesc argumente foarte serioase pentru a face schimbarea faţă de situaţia curentă.

RELAŢII PUBLICE: Aţi extinde aceste argumente împotriva căsătoriei între persoanele de acelaşi sex şi la nivelul uniunilor civile sau la nivelul altor asocieri mai puţin asemănătoare căsătoriei?

VÂRSTNICUL WICKMAN: O modalitate de a privi căsătoria este să ne gândim la ea ca la o serie de drepturi asociate cu ceea ce înseamnă ca două persoane să fie căsătorie. Prima Preşedinţie şi-a exprimat sprijinul faţă de căsătorie şi faţă de acea serie de drepturi care aparţin unui bărbat şi unei femei. Prima Preşedinţie nu s-a exprimat cu privire la vreun drept anume. Nu contează cum îl numeşti. Dacă ai o relaţie aprobată legal căreia îi aparţin un set de drepturi care, în mod tradiţional, aparţin căsătoriei, şi autoritatea care conduce i-a dat o denumire, fie ea uniune civilă sau parteneriat domestic sau orice denumire i-ar da, aceasta este acelaşi lucru cu căsătoria. Acest lucru este ceva faţă de care doctrina noastră ne cere să reacţionăm şi să spunem: „Nu este corect. Nu este corespunzător”.

Cu privire la celelalte relaţii – relaţii care oferă unei perechi în societatea noastră unele drepturi, dar nu toate asociate căsătoriei – din câte cunosc, Prima Preşedinţie nu s-a exprimat. Există câteva tipuri diferite de parteneriat care există în societatea noastră, care nu sunt relaţii între persoane de acelaşi sex şi care oferă unele drepturi faţă de care nu avem nicio obiecţie. Toate acestea fiind spuse… sunt câteva drepturi care ne-ar nelinişti dacă ar fi acordate persoanelor în relaţii cu persoane de acelaşi sex. Adopţia este unul care îmi vine acum în minte, din simplul fapt că, de-a lungul istoriei, şi din punct de vedere doctrinal, a fost asociat cu familia şi căsătoria. Dau exemplul adopţiei din simplul fapt că are de-a face cu naşterea şi creşterea copiilor. Învăţăturile noastre, aşa cum au fost exprimate foarte recent din punct de vedere doctrinal şi complet în Familia: o declaraţie oficială către lume, de către apostolii şi profeţii în viaţă, sunt că aceşti copii merită să fie crescuţi într-un cămin alături de un tată şi o mamă.

RELAŢII PUBLICE: În legătură cu un posibil amendament la Constituţie, care să interzică persoanelor de acelaşi sex să se căsătorească, sunt unii sfinţi din zilele din urmă care se opun căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, dar care nu sunt de acord să rezolve aceasta printr-un amendament la Constituţie. De ce a considerat Biserica că a fost nevoie să se procedeze astfel?

VÂRSTNICUL OAKS: Legea are cel puţin două roluri: unul este să definească şi să stabilească limitele acceptabile ale comportamentului. Celălalt este să predea principii pentru ca persoanele să facă alegeri personale. Legea declară ca fiind inacceptabile unele lucruri care nu sunt executorii şi nu există un executor care să încerce să le impună. Ne referim la aceasta ca fiind funcţia de predare a legii. A venit timpul în societatea noastră când, cred că este înţelept şi util, să declarăm printr-un amendament la Constituţia Statelor Unite că, într-adevăr, căsătoria este între un bărbat şi o femeie. În acel amendament propus nu este nimic care să ceară urmărirea penală sau să îndrume pe un procuror general să reţină oameni, dar se declară un principiu şi creează o barieră defensivă împotriva acelora care ar vrea să modifice definiţia tradiţională a căsătoriei.

Există oameni care se opun unui amendament federal al Constituţiei deoarece consideră că legea familiei ar trebui dată de state. Este un argument valabil. Totuşi, cred că este greşit, deoarece guvernul federal, prin intermediul deciziilor judecătorilor numiţi pe viaţă, a preluat deja acest domeniu. Acest amendament la Constituţie este o măsură de apărare împotriva celor care ar ignora voinţa statelor exprimată în mod corespunzător şi cer, ca lege federală, recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex – sau invalidarea legilor de la nivelul statului care dispun ca această căsătorie să fie între un bărbat şi o femeie. Pe scurt, Prima Preşedinţie a solicitat un amendament (care va fi sau nu adoptat) pentru a sprijini funcţia de predare a legii. Un astfel de amendament ar fi o expresie importantă a politicii publice, care va fi o sursă sau ar trebui să fie o sursă de inspiraţie pentru deciziile judecătorilor din întreaga ţară.

VÂRSTNICUL WICKMAN: Permiteţi-mi să adaug ceva, dacă se poate. Nu Biserica a făcut din acest subiect al căsătoriei o chestiune de lege federală. Cei care au susţinut cu înverşunare căsătoria între persoanele de acelaşi sex au făcut ca aceasta să se întâmple. Ei sunt cei care au dat naştere la o situaţie pentru care legea ţării, într-un fel sau altul, va trebui să abordeze această problemă a căsătoriei. Aceasta nu este o situaţie în care Biserica a ales să ducă lucrurile la nivel juridic sau politic. Acestea erau deja aici.

În realitate, cea mai bună modalitate de a ne asigura că definiţia căsătoriei, precum este acum, va dăinui este să trecem acest lucru în documentul legal fundamental al Statelor Unite. Adică în Constituţie. Acesta este nivelul la care a ajuns această discuţie cu privire la căsătorie. În cele din urmă, aici se va decide această dispută. O decizie se va lua la nivel federal, într-un fel sau altul. Prin urmare, nu sfinţii din zilele din urmă au ales să aibă discuţia la acest nivel, dar aceasta se întâmplă şi noi nu putem să nu ne exprimăm părerea cu privire la ea, iar aceasta este tot ceea ce Biserica a făcut.

Decizia fiecărui membru al Bisericii cu privire la ce vor face referitor la această problemă aparţine fiecăruia în calitate de cetăţean.

RELAŢII PUBLICE: Accentul care a fost pus pe această discuţie despre căsătoria tradiţională dintre un bărbat şi o femeie a fost mereu constant. Credeţi că este ironic faptul că Biserica îşi exprimă punctul de vedere public, când multe persoane din Statele Unite şi din lume ştiu că Biserica, la un moment dat, a sprijinit un tip de căsătorie netradiţional – anume poligamia?

VÂRSTNICUL OAKS: Cred că pare ironic dacă oamenii se gândesc la aceasta fără a avea în vedere faptul că noi credem în revelaţie divină.Mormonii din secolul al XIX-lea, inclusiv unii dintre strămoşii mei, nu au fost dornici să practice căsătoria pluralistă. Ei au urmat exemplul lui Brigham Young, care şi-a exprimat sentimentele sale profunde de respingere când acest principiu i-a fost revelat. Mormonii din secolul al XIX-lea care au practicat căsătoria pluralistă, bărbaţi şi femei, au făcut acest lucru deoarece ei au considerat că aceasta era o datorie a lor dată de Dumnezeu.

Când această datorie a fost luată de la ei, ei au fost sfătuiţi să se conformeze legi ţării care interzicea poligamia, interzicere care fusese declarată constituţională. Când li s-a spus să înceteze căsătoriile pluraliste, probabil au fost unii care au fost nemulţumiţi, nefericiţi, dar cred că majoritatea s-au simţit uşuraţi şi fericiţi să se întoarcă la valorile acceptate de societatea occidentală, şi anume căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Pe scurt, dacă porneşti de la ipoteza revelaţiei continue, pe care această Biserică a fost întemeiată, atunci înţelegi că nu există ironie în aceasta. Dar, dacă nu porneşti de la această ipoteză, atunci pare profund ironic.

RELAŢII PUBLICE: Dar ce părere aveţi referitor la diferitele grupuri de sprijin pentru persoanele care se simt atrase de persoane de acelaşi sex?

VÂRSTNICUL WICKMAN: Eu nu pot spune nici că le încurajăm, dar nici că le descurajăm, dar depinde mult de natura acestor grupuri. Cu siguranţă, descurajăm implicarea oamenilor în grupuri sau organizaţii care încurajează trăirea unui stil de viaţă homosexual.

În cele din urmă, cel mai înţelept lucru de făcut pentru o persoană care se simte atrasă de persoane de acelaşi sex este să încerce să privească dincolo de orientarea sa sexuală şi să încerce să vadă cine este cu adevărat. Dacă aş fi o persoană care se simte atrasă de persoane de acelaşi sex, aş încerca să văd cine sunt cu adevărat… să mă văd drept un copil al lui Dumnezeu şi să mă concentrez asupra telentelor mele oricare ar fi acestea, fie ele intelectuale, muzicale sau atletice sau asupra faptului că sunt o persoană cu compasiune pentru ceilalţi; ar trebui să mă văd dintr-o perspectivă mai largă şi astfel să-mi văd viaţa în acel fel.

Cu cât o persoană poate privi mai mult dincolo de orientarea sexuală, cu atât ea va fi mai fericită şi împlinită în viaţă. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla oricăruia – oricare ar fi tentaţiile noastre, oricare ar fi înclinaţiile noastre – este să ne concentrăm asupra lor, să insistăm asupra lor. Când facem aceasta, nu doar negăm celelalte lucruri care ne caracterizează, dar experienţa ne învaţă că este o probabilitate mai mare ca, în cele din urmă, să cedăm în faţa acelei înclinaţii.

VÂRSTNICUL OAKS: Principiul despre care vârstnicul Wickman ne-a vorbit pe scurt este că, dacă încerci să trăieşti cu această atracţie şi să o ţi sub control, cel mai bine este să faci parte din grupuri care îi caracterizează pe membrii lor în funcţie de alte lucruri şi nu de atracţia sexuală.

RELAŢII PUBLICE: Dacă ar fi să descrieţi această întrebare foarte complexă prin câteva principii de bază care ar fi acestea?

VÂRSTNICUL OAKS: Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii Săi. El a oferit un plan pentru ca toţi copiii Lui să se poată bucura de cele mai alese binecuvântări pe care El ni le oferă în eternitate. Aceste binecuvântări alese sunt asociate cu căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, înfăptuită prin autoritatea potrivită a preoţiei pentru a forma o unitate a familiei pentru creaţie şi fericire în această viaţă şi în cea care va urma.

Noi îndemnăm pe cei care se simt atraşi de persoane de acelaşi sex să se controleze şi să nu dea curs acestora, fapt care ar fi un păcat, la fel cum îi îndemnăm pe cei care au sentimente heterosexuale să nu acţioneze conform acestor sentimente până când nu au oportunitatea de a fi căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu şi a legii. Aceasta este calea către fericire şi viaţă veşnică. Dumnezeu nu ne-a dat nicio poruncă fără să ne dea puterea şi tăria să o ţinem. Acesta este Planul salvării pentru copiii Săi şi este datoria noastră să proclamăm acest plan, să predăm adevărul său şi să-L slăvim pe Dumnezeu pentru misiunea Fiului Său, Isus Hristos. Ispăşirea lui Hristos face posibil ca noi să fim iertaţi de păcatele noastre şi învierea Sa ne asigură nemurirea şi viaţa ce va urma. Acea viaţă care va urma ne ajută în viaţa muritoare să avem o perspectivă veşnică şi ne întăreşte hotărârea de a trăi conform legilor lui Dumnezeu pentru a putea deveni demni de binecuvântările Sale în imortalitate.

RELAŢII PUBLICE: Vă mulţumesc.