Comunicat de presă

Sfinții din zilele din urmă din Europa primesc binecuvântări în timp ce-i binecuvântează pe alții

Eforturi de ajutorare a refugiaților depuse în Republica Cehă, Franța, Germania, Republica Moldova, Polonia și Slovacia

Criza refugiaților a cuprins inimile majorității europenilor, inclusiv ale membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Mulți sunt ocupați să slujească altora în țări din toată Europa. Membrii și prietenii Bisericii simt în mod profund situația disperată a ucrainenilor strămutați și găsesc modalități de a ajuta în mod activ. Acest efort altruist este adesea răsplătit de sentimente puternice de umilință, scop și satisfacție. În acest fel, atât cei cărora li se slujește, cât și cei care slujesc sunt binecuvântați.

Germania

Douăzeci de femei din congregații din Frankfurt și Friedrichsdorf ale Bisericii au ajutat refugiați ucraineni în data de 19 martie să sărbătorească cea de a 180-a aniversare a Societății de Alinare, organizația de slujire la nivel mondial a femeilor din cadrul Bisericii. Ele au folosit platforma Bisericii care creează legături pentru slujirea în cadrul comunității, JustServe, pentru a organiza o acțiune de vopsire a mobilei în cadrul unui centru Caritas pentru refugiați fără adăpost din Frankfurt. O mamă din Ucraina și familia ei erau în vacanță în Republica Dominicană când a început conflictul. Ei au rămas fără documente și doar cu haine de vacanță, aflându-se acum la adăpostul din Frankfurt. Ea a fost profund impresionată în timp ce a ajutat voluntarii, care înțelegeau situația ei dificilă, să vopsească mobila nefolosită. Împreună, ei au vopsit mobila folosind culori și desene vesele și aceasta este folosită acum de oaspeții centrului pentru a sta în aer liber.

Republica Moldova

În cooperare cu alte organizații religioase din Republica Moldova, Biserica oferă hrană refugiaților. Societatea de Ajutor Creștin din Republica Moldova oferă mâncare caldă la trei puncte de trecere a graniței dintre Ucraina și Republica Moldova și a apelat la alte grupuri religioase pentru ajutor în cazul refugiaților strămutați. Voluntari din toată Republica Moldova pregătesc mese calde dimineața devreme care, apoi, sunt duse la punctele de trecere a frontierei până la amiază.  Mesele constau din carne, cartofi, orez și legume. Voluntarii oferă, de asemenea, apă, fructe și pâine. Familiile care trec pe jos pot găsi hrană caldă. Chiar și grănicerii se implică și ajută la livrarea hranei pentru refugiați, în timp ce vehiculele așteaptă la rând să treacă granița.

Polonia

Christina și David Foote, voluntari cu timp deplin ai Bisericii, au spus: „Oamenii ajung în Cracovia, Polonia, după trei sau patru zile petrecute pe drum. Ei sunt, de cele mai multe ori, mame cu copii mici, deseori cu bunici, obosiți din pricina călătoriei și își cară lucrurile în pungi de cumpărături sau rucsacuri grele”. În mod clar, refugiații consideră valizele cu roți o binecuvântare de la Dumnezeu. O mamă a împărtășit: „Copiii mei, părinții mei și cu mine am călătorit timp de câteva zile, fiecare având două rucsacuri. Astfel, când misionarii mi-au oferit valize cu roți, mi-au dat lacrimile. Știam că sunt în siguranță”.

David adaugă: „De obicei, mergem la gară și fiecare membru al echipei are patru valize , deci avem cam douăzeci deodată. Căutăm în gară oameni care au nevoie de ele – și acestea se dau în mai puțin de zece minute. Apoi, ne ducem să luăm mai multe valize – într-o zi am dat cel puțin șaizeci”. Christina spune: „Această muncă este epuizantă, fizic și emoțional. Dar, când le spunem că oameni din întreaga lume se roagă pentru ei, se poate vedea cum lumina apare în ochii lor cu speranță reînnoită. Putem vedea că am ușurat povara altcuiva și poate chiar am ajutat să se răspundă unei rugăciuni. Toate acestea merită”.

Franța

Maryna și cei doi copii mici ai ei au beneficiat de un nou început în Mulhouse, Franța, după ce au fugit de violențele din Ucraina. Povestea lor a început cu întârzieri în transport, rucsacuri grele, așteptări la graniță și, în cele din urmă, cu un tren spre vest. În Franța, membrii congregației din Mulhouse a Bisericii le-au oferit membrilor familiei Marynei hrană, cazare, îmbrăcăminte și prietenie. Christophe Mortier, un conducător al Bisericii, împreună cu organizația APPUIS, care oferă ajutor, au avut nevoie doar de o săptămână pentru a obține documente noi franceze. Pentru următorii trei ani, documentele oferă dreptul la protecție din partea statului, sprijin medical și financiar și ocazia de a munci. Odată ce copiii s-au înscris la școală având învățători pricepuți și prieteni noi, membrii familiei au putut respira mai ușor și să înceapă să se gândească la viitor.

Slovacia

Membrii slovaci ai Bisericii ajută în mod activ refugiații care trec granița în partea de est a țării. Ei oferă noilor veniți condiții de cazare pe termen scurt sau pe termen lung, ajută la transport și oferă hrană și lucruri de bază. Ei ajută, de asemenea, refugiații cu lucruri legate de chestiuni legale, orientare generală și resurse. Datorită ajutorului colectiv oferit de guvern și al ajutorului oferit de comunitate, refugiații sunt bine îngrijiți. Membrii slovaci ai Bisericii le urează bun venit cu brațele deschise fraților și surorilor care sosesc la adunările de duminica și la alte activități. Biserica este, de asemenea, activă în numeroase proiecte umanitare în cooperare cu alte organizații.

Republica Cehă

Membri locali ai Bisericii din Liberec, Republica Cehă, au fost activi în mai multe proiecte lansate simultan pentru a ajuta familiile de refugiați membri care soseau în oraș. Unii membri locali au oferit cazare. Alți membri și refugiați au făcut eforturi comune pentru a transforma în spațiu de locuit etajul de sus al capelei lor închiriate, care era puțin folosit. În cadrul unui alt proiect, membri locali s-au alăturat bisericilor greco-catolice și evanghelice pentru a deschide un centru pentru femei însărcinate și creșă pentru mame și copii din Ucraina. „Programul și îngrijirea zilnică a copiilor sunt asigurate de membri ucraineni ai congregației noastre”, a spus Bohdana Hanzalová, o membră cehă din Liberec. „Aici, mame de toate credințele vor putea, de asemenea, să îndeplinească sarcini administrative, să se împrietenească cu celelalte mame sau să-și caute un loc de muncă”.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.