Comunicat de presă

Noul simbol al Bisericii subliniază rolul central al Salvatorului

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă are un nou simbol care să identifice credința. Profetul și președintele Bisericii, Russell M. Nelson, l-a prezentat și a explicat semnificația acestuia în cadrul sesiunii de sâmbătă seară a Conferinței Generale din aprilie 2020.

Simbol
© 2020 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved.
 

Președintele Nelson a declarat că acest simbol nou este o continuare a acțiunii pe care a fost inspirat să o inițieze în august 2018, aceea de a se concentra asupra denumirii revelate în mod divin a Bisericii. Din acel moment, a spus dânsul, conducătorii Bisericii, departamentele, entitățile asociate, site-ul principal, membrii și mulți alții folosesc denumirea corectă a Bisericii.

„Am întreprins aceste acțiuni extraordinare pentru că, atunci când îndepărtăm numele Domnului din denumirea Bisericii Sale, Îl îndepărtăm, în mod inadvertent, din calitatea de personaj principal al preaslăvirii și vieții noastre”, a spus președintele Nelson, care a pus un accent foarte mare pe denumirea corectă a Bisericii în slujirea sa, încă din anul 1990. „Când luăm numele Salvatorului asupra noastră la botez, ne luăm angajamentul de a depune mărturie, prin cuvintele, gândurile și faptele noastre, că Isus este Hristosul.”

Această nouă emblemă subliniază numele lui Isus Hristos și rolul Său central în toate acțiunile Bisericii. Denumirea Bisericii este încadrată într-un chenar dreptunghiular care reprezintă o piatră din capul unghiului. Această idee are rădăcini în Biblie. Apostolul Pavel, folosind o metaforă din domeniul construcțiilor într-o scrisoare către sfinții din secolul întâi din Efes, a scris că Biserica este construită pe temelia apostolilor și a profeților – Însuși Isus Hristos fiind principala piatră din capul unghiului. În centrul simbolului este o reprezentare a statuii din marmură a lui Thorvaldsen, Christus. Isus se află sub o arcadă, ceea ce amintește ieșirea Sa din mormânt, la trei zile după moartea Sa.

„[Simbolul] Îl înfățișează pe Domnul înviat, în viață, întinzându-Și brațele să-i îmbrățișeze pe toți care vin la El”, a spus președintele Nelson. „Acest simbol ar trebui să fie familiar multora, având în vedere că, de mult timp, am identificat Evanghelia restaurată cu Hristosul în viață, înviat.”

Acest nou simbol va fi folosit pe materialele Bisericii, sub îndrumarea Primei Președinții și a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Sunt concepute îndrumare detaliate de utilizare, inclusiv posibile utilizări ale noului simbol în întreaga lume.

„Simbolul va fi acum utilizat ca mijloc de identificare vizuală pentru literatura, știrile și evenimentele oficiale ale Bisericii”, a continuat profetul. „Le va aminti tuturor că aceasta este Biserica Salvatorului și că tot ce facem în calitate de membri ai Bisericii Sale Îi are în centru pe Isus Hristos și Evanghelia Sa.”

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este o familie mondială cu peste 16 milioane de membri în întreaga lume. Acest nou simbol este creat în 110 limbi – un proces complex care va dura câteva luni până la finalizare. După cum a îndemnat Prima Președinție în anul 2019, în urma modificărilor făcute de Biserică pentru a reflecta mai bine utilizarea corectă a denumirii complete a credinței, membrii Bisericii din întreaga lume trebuie să fie răbdători și amabili, în timp ce aceste modificări ale simbolului sunt făcute în limba lor.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.