Comunicat de presă

Membrii credincioși din Europa invitați să participe la conferința mondială virtuală

Când un om de afaceri suedez, un avocat englez și un șofer de autobuz din Luxemburg stau toți în fața ecranelor lor în același timp, motivul este, de obicei, un meci de fotbal, o nuntă regală sau un concurs muzical Eurovision. În zilele de 3-4 octombrie 2020, o conferință virtuală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă va aduna oameni din Europa și din întreaga lume în timpul unui sfârșit de săptămână plin de inspirație și muzică sacră.

 

Un număr total de 5 sesiuni vor fi ținute în timpul viitoarei conferințe generale. Fiecare sesiune va fi transmisă online dintr-un mic amfiteatru din centrul orașului Salt Lake, din statul Utah, S.U.A. Numai persoanele invitate să vorbească sau să spună rugăciuni vor fi prezente în persoană. Detalii despre programul transmisiunilor pot fi găsite aici.

„În Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, veți întâlni o familie de oameni care nu sunt atât de diferiți de dumneavoastră. Veți întâlni oameni care au nevoie de ajutorul dumneavoastră și care doresc să vă ajute în timp ce vă străduiți să deveniți cea mai bună versiune a dumneavoastră – persoana care Dumnezeu v-a creat să deveniți”, a spus vârstnicul Dieter F. Uchtdorf în timpul celei mai recente conferințe mondiale a Bisericii, care a avut loc anul acesta, în luna aprilie.

Fostul pilot din Germania este membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Alți europeni dețin, de asemenea,  oficii de conducere în Biserică. Episcopul care prezidează Gérald Caussé s-a născut în Bordeaux.

Lucrările Conferinței Generale se desfășoară, de obicei, în Centrul de conferințe care are o capacitate de 21.000 de locuri. Adunările tradiționale aduc în orașul Salt Lake mii de vizitatori din întreaga lume. Urmând același tipar ca și conferința precedentă, toate sesiunile din luna octombrie vor fi doar virtuale. Nu vor exista evenimente în direct deschise publicului.

Printre cei invitați să urmărească online conferința sunt o jumătate de milion de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Zilele din Urmă din Europa. Interpretarea în direct a cuvântărilor și a rugăciunilor va fi asigurată în multe limbi europene. Biserica are mai mult de 16,5 milioane de membri în lumea întreagă.

Muzica pentru conferință a fost înregistrată în prealabil. Corul Tabernacolului din Piaţa Templului va fi prezentat. Acest cor, format din 360 de membri, femei și bărbați, a cântat și a fost aclamat în săli de concerte din Europa și din întreaga lume.

Îndrumări cu privire la stilul de scris:Când faceţi referire la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, vă rugăm să folosiţi numele întreg al Bisericii în prima menţiune. Pentru mai multe informaţii despre utilizarea numelui Bisericii, consultaţi Îndrumări cu privire la stilul de scris.